Mihail Vakulovski

La limita de sus a pasiunii

„ROCKescu” de Cristian Ghica e o odă muzicii, mai exact – rockului. O carte construită ca un album muzical, din două părţi – Side A. ROCK şi Side B. Escu. Fiecare parte are cîte opt trackuri, volumul avînd şi o prefaţă (compusă din citate din rockeri celebri) şi un bonus track. Prima parte are loc între anii ’70 şi 1989, iar a doua – după revoluţie, acţiunea desfăşurîndu-se într-un orăşel de provincie, probabil de prin Oltenia, personajele (Mircea, Klaus, Broscaru, Rocker, Iorga, Lev, Piticu şi Sol, naratorul) plecînd din cînd în cînd pe la Craiova, de obicei la vreun concert. Sol e un copil vrăjit de muzică şi vrea să înveţe să cînte la chitară, dar părinţii îl trimit să înveţe să cînte la vioară. Fireşte că vioara îl depăşeşte, dar pînă la urmă dă de un grup de amatori, care-l învaţă să cînte la chitară. Îşi cumpără magnetofon şi casete, caută formaţii rock, aşa descoperind formaţia Depeche Mode şi aşa împrietenindu-se cu Klaus, apoi ei sunt descoperiţi de Rocker, un băiat mai mare, un adevărat ascultător de rock, un ascultător profesionist. El îi ajută să descopere trupe noi, „Master of Puppets” de Metallica schimbîndu-le viziunea despre rock. Apoi au urmat multe alte formaţii, cele mai influente pentru ei rămînînd Kreator, Sepultura, Pantera etc. Grupul se tot lărgeşte, ceea ce-i uneşte fiind muzica – hobby-ul suprem („în cercul nostru, muzica era singurul subiect de discuţie”)! Încearcă să-şi facă o formaţie, dar Rocker le explică diferenţa dintre a cînta şi a asculta (în Track 5). În afară de muzică şi de rolul ei în perioada ceauşistă, Cristian Ghica creează încetul cu încetul şi atmosfera dinainte de ’89, de la atitudinea majorităţii faţă de rockeri la cozile interminabile, mita pentru medici (celebrul Kent), oprirea regulată a curentului şi a apei reci (apă caldă era doar o dată pe săptămînă), doar 2 ore de TV şi ascultatul pe ascuns al postului de Radio Europa Liberă (pentru muzică, doar pe Rock)er interesîndu-l politica. În partea a doua a cărţii Sol descoperă cititul, iar oraşul prinde viaţă. Apar şi alţi „ciudaţi” – yoghinii, fanii lui c Hammer, dansatorii de break, depeşarii, alternativii, nudiştii. Rocker intră în politică, nemulţumit de cum e condusă ţara, apoi emigrează şi el, şi alţii, iar gaşca se sparge. „ROCKescu” e un fel de eseu ilustrat, un jurnal documentar scris ca o proză biografică metonimică, orăşelul înlocuind România, iar rockerii simbolizînd iubitorii de muzică, dar şi de artă în general. O carte care se citeşte cu plăcere, fie c-ai trăit înainte de 1989, fie că eşti mult mai tînăr(ă).

Cristian Ghica, „ROCKescu”,

Ed. România pur şi simplu, 2014