Mihail Vakulovski

Povestea lui Cristian Vasile

După debutul poetic şi două romane de aici şi acum („Soni” şi „Dilăr pentru o zi”), tînărul scriitor Andrei Ruse publică o carte care ne cam ia prin surprindere, mult diferită faţă de ce scrisese pînă acum (aşa cum s-a întîmplat şi în cazul Ruxandrei Cesereanu cu „Un singur cer deasupra lor”). „Zaraza” este un roman biografic şi istoric, un roman care-l are protagonist pe cel mai mare şi cel mai iubit dizeur român, Cristian Vasile (1908 – 1974). Cea mai mare parte a cărţii urmăreşte ascensiunea lui Cristian Vasile, maestrul romanţelor şi al tangourilor, din 1928, cînd Cristi era student la Conservator, pînă înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, dar cartea se termină, de fapt, cînd se termină viaţa personajului principal, dacă luăm în calcul şi „Epilog-ul”.

În afara liniei de subiect cu biografia lui Cristian Vasile, cu adevărat fabuloasă, şi a prietenilor şi cunoscuţilor săi (în primul rînd compozitorul Ionel Fernic şi textierul Ion Pribeagu), Andrei Ruse se documentează foarte serios pentru a-şi introduce cititorii în atmosfera epocii istorice, mai întîi în interbelicul mirific, Epoca de Aur a Bucureştiului, apoi în perioada crudă a războiului şi absurd-sîngeroasă a postbelicului. Fireşte că primul plan îi aparţine cîntăreţului, carierei şi vieţii lui, iar al doilea plan e unul social-politic, epoca lui Cristian Vasile cuprinzînd multe evenimente istorice şi personaje sau mişcări politice foarte importante: Primul Război Mondial, legionarii, guvernul lui Goga, moartea Reginei Maria, a lui Zelea Codreanu, N. Iorga, arestarea lui Eliade, Holocaustul, al Doilea Război Mondial, comunismul… Din cauza acestei linii de subiect social-politice romanul are uneori un stil eseistic & critico-biografic, cu multe descrieri ale epocii sau ale Bucureştiului, amintindu-ne de fragmentele istorice interminabile din „Război şi pace” sau din „Mizerabilii”, de exemplu. „Zaraza” e şi un roman romantic, cu foarte multe superlative, în primul rînd pentru personajul principal, fireşte, dar şi ceilalţi artişti fiind la superlativ, şi oraşul, şi perioada, şi cam totul, romantismul fiind cunoscut pentru literatura de evocare şi evadarea în trecut. Ceea ce a făcut ca partea a doua, a decăderii iubitului cîntăreţ, să fie şi mai dureroasă, şi mai de efect. Un alt plan al romanului e cel subconştient, la început – amintirile din copilărie, despre Primul Război Mondial, cînd moare tatăl său, erou la Mărăşeşti, apoi – vedeniile şi dialogurile cu prietenii decedaţi. După ce îi moare tatăl, micul Cristi trebuie să se descurce fără el, întorcîndu-se din Huşi în Brăila timp de o lună cu trenul, împreună cu mama sa şi cu fratele mai mic, apoi au găsit casa devastată, s-au mutat altundeva şi tot aşa, iar cînd în zonă începea să domine depresia, micul Cristi le cînta şi aşa le alina durerea, făcîndu-i să uite, aşa cum se va întîmpla şi în cel de-al Doilea Război Mondial, doar că acum el va „dialoga” şi cu profesorul Vrăbiescu, Fernic şi Pribeagu.

Începînd lectura cărţii, mi-am însemnat paşii care l-au marcat pe Cristian Vasile. (1) Conservatorul (1928). (2) Prima „scenă” – cea din barul lui Răcaru, unde a cîntat ca s-o impresioneze pe Domnişoara Coincidenţă. (3) Următorul nivel – scena de la Grand Restaurant. (4) Înregistrarea pieselor şi a discurilor, inclusiv în străinătate. (5) Zaraza – succes maxim. (6) Moartea lui Fernic, care-l aruncă-n depresie, alcoolism & autodistrugere. Începe să tuşească tot mai tare şi să aiurească tot mai des, „conversînd” cu morţii, cu care pariază că are putere s-o ia de la început. (7) Roata lumii – nou local, nouă iubită, Francesca, pe care o cere în căsătorie. Încătuşat chiar pe scenă („din cauza nesatisfacerii serviciului militar”). O săptămînă la Jilava, trei luni de „instrucţiuni militare”. Divorţ, înapoi la Bucureşti, altă căsătorie scurtă, expirarea contractului. Se aruncă în Dîmboviţa, salvat în ultima clipă. Nu-şi găseşte de lucru la Bucureşti şi se angajează în Trupele Artistice ale Ministerului de Război. (8) „Ultimul concert” înseamnă dezamăgire totală, ruinare, sărăcie şi degradare („Şi-n seara aceasta, la ultimul meu concert, vom cînta o ultimă piesă. Zaraza, desigur. Este ultima mea piesă pe care vreau să o dăruiesc acestui oraş… (…) Piesa începe. Ultima melodie cîntată de Cristian Vasile vreodată. Ultimul tangou al Bucureştiului”).

„Zaraza” nu e doar un roman despre adevăratul Cristian Vasile, cel mai mare cîntăreţ de muzică uşoară, e şi un roman despre soarta artiştilor adevăraţi, care se dedică întru totul artei, dar şi o carte despre soarta omului în general. O carte care te aruncă dintr-o extremă în alta (şi pe personaje, şi pe cititori), aşa cum face – adesea – şi viaţa. Un roman biografic cu multe personaje istorice şi artistice faimoase, pe care le veţi descoperi doar dacă îl veţi citi. Lectură plăcută şi utilă!

Andrei Ruse, „Zaraza” (roman),

Ed. Polirom, 2014