Mihail Vakulovski

Erosonete cu multe, multe bip-uri

De cînd s-a implicat Liviu Antonesei în politica „Adenium”, toate s-au schimbat în bine la această editură ieşeană, care a devenit imediat foarte interesantă şi pentru cititori, şi pentru scriitori, şi – iată – şi pentru traducători. Cea mai recentă ispravă a editurii este noua colecţie de traduceri, „Universalis”, care a debutat cu două traduceri de Şerban Foarţă, el însuşi un poet foarte, foarte original: „Femeia” de Pierre Louys şi „Erosonete” de Giorgio Baffo.

„Femeia” de Pierre Louys e o culegere de sonete erotice, scrise-ntr-un limbaj licenţios, fireşte, dar stilul lor e subtil şi sensibil, traducerea impecabilă a maestrului Şerban Foarţă fiind un alt argument serios să citim aceste sonete altfel. Motoul cărţii e destul de edificator vizavi de ce e „Femeia” lui Pierre Louys, carte scrisă între anii 1889-1891: „Într-ăst ex-libris, mă încumet / Să sper că, Doamnă, v-am făcut, / Adesea, clitorisul umed, / Chiar dacă nu ne-am cunoscut”. „Femeia” s-ar fi putut numi „Amanta”, fiind o odă carnală organelor erogene ale femeii, ceea ce se poate vedea şi din titluri: „Muntele Venerei”, „Labiile”, „Clitorisul”, „Himenul”, „Mîna masturbantă”, „Vulva blondă”, „Degetul intervaginal”, „Masturbarea intermamară”, „Surorile incestuoase”, „Încălecatul”, „Cunilingus”, „Felatoarele”… O cărţulie foarte vioaie, cu multă acţiune & în erecţie, ca şi „Erosonete”, de altfel.

„Erosonete” de Giorgio Baffo beneficiază, pe lîngă nota traducătorului, de un extraordinar cuvînt înainte de Guillaume Apollinaire, unde mai putem citi cîteva sonete de-ale lui Baffo (din ciclul „O Baffo – sultană favorită”). Giorgio Baffo, supranumit obscenul, a trăit între anii 1694 şi 1768 în Veneţia, scriind în graiul veneţian. Apollinaire spune că nu se cunosc prea multe despre poetul veneţian. A fost ales membru al Quarantia, curtea supremă de justiţie a Veneţiei, n-a fost căsătorit niciodată, iar poemele sale au fost interzise în timpul vieţii sale, aşa că au fost publicate doar după moarte. Dar şi aşa poemele lui i-au făcut numele nemuritor, cum scrie Casanova în „Memorii”-le sale. Gamba spune că manuscrisele lui Giorgio Baffo erau ultrapopulare, au circulat mereu în Veneţia şi că nu toate au fost publicate, existînd şi alte manuscrise-n biblioteci, dar, adaugă el, „de-aceeaşi factură toate. Nu există scriere de Giorgio Baffo care să nu fie licenţioasă”. Şi-n cartea tradusă de Şerban Foarţă e la fel. Dacă la Pierre Louys avem sonete erotice, la Giorgio Baffo-s de-a dreptul porno (chiar dacă delicate şi nobil de depravate, ca un carnaval veneţiano-brazilian). Special n-am să citez, ca să căutaţi cartea şi s-o citiţi, dacă vă interesează. Lectură plăcută!

Pierre Louys, „Femeia” (1889-1891), editura Adenium, Iași, 2014

Giorgio Baffo, „Erosonete”, editura Adenium, Iași, 2014

www.adenium.ro