Mihail Vakulovski

„Varză reîncălzită”

Mereu m-a interesat proza scurtă scrisă de marii scriitori, autori ai unor romane celebre. De cele mai multe ori textele mai scurte ale romancierilor sunt neglijate, dar adesea tocmai aceste proze scurte ascund sîmburele operei lor, rădăcina sau, mă rog, „cireaşa de pe tort”. Oricît de multe & mari romane va scrie (şi a scris!) Vladimir Sorokin, cartea lui care-mi place cel mai mult va rămîne „Dimineaţa lunetistului”, volumul său de proză scurtă. Nu e şi cazul lui Irvine Welsh, „Trainspotting” fiind foarte greu de egalat, dar prozele lui scurte provoacă la fel de multă plăcere la lectură!

„Varză reîncălzită: povestiri pentru degenerarea chimică” adună opt proze scurte foarte faine, care păstrează atmosfera şi temele din „Trainspotting” şi chiar şi unele personaje se rătăcesc prin textele din „Varză reîncălzită”.

Volumul debutează cu o proză despre o tînără familie degenerată la maximum. El („nu cer de la viaţă decît nişte alcoale, fotbal şi din cînd în cînd un futai”) abia aşteaptă meciul, iar ea vrea să-l care cu orice preţ la un bar, să mai bea ceva. Decît s-o audă urlînd, omul preferă să se lase dus la băut, de unde o cară cu mare greutate spre casă, înainte să înceapă meciul. Proza haioasă, însă, se transformă în una cam horror, pentru că „vaca grasă” e lovită de-un tren (au luat-o pe de-a dreptu’, să nu piardă începutul meciului), care-i secţionează picioarele („Jason! Nu sta acolo ca prostu’, du-te şi ia picioarele lu’ maică-ta! Ia-le şi adu-le încoa”, ţipă bărbatu’ la copilul său, cărat și el cu ei). Şi în astfel de momente personajul masculin are o singură durere – că pierde „marele derbi local” („A fost doar vina ei, grasa dracului. Să-mi fută mie faza așa. Nu că meciul ar fi fost memorabil, înțelegi, încă un zero-zero de-ăla tîmpit, da oricum”). Urmează „Vinovăţie catolică (ştii cît de mult îţi place)”, despre un misogin & homofob înrăit care moare în timp ce i-o trage surorii gemene a celui mai bun prieten, cu care abia făcuse cunoştinţă. Pedeapsa lui e că trebuie să-şi răscumpere păcatele trăgîndu-le-o – după moarte – prietenilor şi cunoştinţelor – pînă o să înceapă să-i placă. „Prietenul lui Elspeth” e despre tradiţie şi familie şi despre sărbătorile pe care trebuie să le petreci în familie, trebuie, trebuie, trebuie, dar, fiind un text scris de Irvine Welsh – nu iese chiar cum ar fi vrut mama… „Sex de împăcare” e despre psihologia unui cocalar retard & libidinos (în trening), care nu e supărat pe agresor, ci pe… fata la care s-a dat. Următoarele patru texte sunt şi mai mari, şi mai complexe, şi ca şi construcţie, şi ca subiecte. În „Incidentul Rosewell” extratereştrii fac un fel de alianţă cu golanii scoţieni. „Petrecerea” e cu droguri, sex, bătăi, moarte şi amintiri. „Pradă de război” e despre prietenie, droguri, sex şi durere de dinţi. „Eu sînt Miami” e unica proză care înainte de a fi publicată în volum n-a mai apărut nicăieri, nici măcar în vreo revistă. Dar e o proză scurtă care ţine loc de un roman. Are de toate – şi personaje memorabile, şi mai multe linii de subiect, şi cîteva straturi conflictuale (familiare, sociale, educaţionale, generaţioniste, religioase), şi teme originale, şi atmosferă de vis & de coşmar. O proză pe care-o recomand tuturor, aşa cum recomand întreaga carte, de altfel. Lectură plăcută!

Irvine Welsh, „Varză reîncălzită: povestiri pentru degenerarea chimică”, ed. Polirom, 2010

Traducere de Ciprian Şiulea