Ştefan Baştovoi
RUSOAICA
Ochii ei sînt pestriţi
ca o hartă veche a Rusiei.
De jur împrejur cresc
pădurile şi Siberia verde,
în mijloc aleargă cerbii
şi veveriţele şi toate
animalele cafenii.
Cînd este surprinsă
sau cînd iubeşte
atît de înalţi devin ochii ei
că însuşi Petru cel Mare
poate intra fără să se aplece.
Cînd cade pe gînduri
ies din pădurile reci camioanele
şi descarcă pe zăpada roşiatică deportaţii.
De jur împrejur cresc păduri
şi Siberia rece
în mijloc aleargă cerbii şi toate animalele cafenii
şi veveriţele stau la foc.
CEA CARE NU MAI ESTE FRUMOASĂ
Ea se apropie ca şi-nainte de mine
scoţîndu-mi cămaşa.
Ca şi-nainte-mi strecoară
mîna caldă în păr…
Simt sînii ei cum repiră
ca două boturi de capră în coasta mea
şi dinţii care-mi muşcă urechea.
O sărut
pentru că ea vrea acest lucru.
Îi scot rochiţa
pentru că asta o face fericită.
De mii de ori am făcut asta
doar ca s-o bucur pe ea.
De mii de ori imaginaţia îmi ajungea
ca să înlocuiesc picioarele ei strîmbe
cu alte picioare
iar trupul ei disproporţionat
îl modelam, transpirat şi nebun,
după canoanele grecilor antici.
Sărmana mea, iubita mea unică,
cum îi voi spune că nu mai este frumoasă
şi că şi-a pierdut de mult
orice putere asupra mea.