Ştefan Baştovoi

 

RUSOAICA

 

Ochii ei sînt pestriţi

ca o hartă veche a Rusiei.

De jur împrejur cresc

pădurile şi Siberia verde,

în mijloc aleargă cerbii

şi veveriţele şi toate

animalele cafenii.

Cînd este surprinsă

sau cînd iubeşte

atît de înalţi devin ochii ei

că însuşi Petru cel Mare

poate intra fără să se aplece.

Cînd cade pe gînduri

ies din pădurile reci camioanele

şi descarcă pe zăpada roşiatică deportaţii.

De jur împrejur cresc păduri

şi Siberia rece

în mijloc aleargă cerbii şi toate animalele cafenii

şi veveriţele stau la foc.

 


CEA CARE NU MAI ESTE FRUMOASĂ


Ea se apropie ca şi-nainte de mine

scoţîndu-mi cămaşa.

Ca şi-nainte-mi strecoară

mîna caldă în păr…

Simt sînii ei cum repiră

ca două boturi de capră în coasta mea

şi dinţii care-mi muşcă urechea.

O sărut

pentru că ea vrea acest lucru.

Îi scot rochiţa

pentru că asta o face fericită.

De mii de ori am făcut asta

doar ca s-o bucur pe ea.

De mii de ori imaginaţia îmi ajungea

ca să înlocuiesc picioarele ei strîmbe

cu alte picioare

iar trupul ei disproporţionat

îl modelam, transpirat şi nebun,

după canoanele grecilor antici.

Sărmana mea, iubita mea unică,

cum îi voi spune că nu mai este frumoasă

şi că şi-a pierdut de mult

orice putere asupra mea.