Mihail Vakulovski
„Auto”
„Auto” de Ernesto Caballero (regia: Sorin Militaru) e o piesă de teatru în care personajele sunt puse într-o situaţie limită – şi din punct de vedere psihologic, şi existenţial. Acţiunea are loc în sala de aşteptare din sediul poliţiei – sau cel puţin aşa cred personajele, după ce-au fost implicate într-un accident rutier complex. E vorba de o familie (soţul şi soţia fiind interpretaţi de Marius Cisar şi Bianca Zurovski), sora soţiei (Ligia Stan) şi o „autostopistă” (jucată de Doina Teodoru). Ajungînd în anticamera poliţiei, încep să dezghioace cele întîmplate, fiecare avînd obsesiile lui (soţul – maşina făcută zob, soţia – sălbăticia vs civilizaţia, toate în jurul bucătăriei, sora ei – auto-întreţinerea, „autostopista” – propriile frici). Apoi, încetul cu încetul, amintire cu amintire, spectacolul reface ziua blestemată, care ascunde mult mai multe şi mai grave „accidente”, relaţiile de familie (şi între soţi, şi între surori, şi între cumnaţii-iubiţi) fiind făcute KO. Apoi, nici „autostopista” nu e un caz simplu – din contra (fată din familie bună, studentă la psihologie, care se plictiseşte de viaţa cu iubitul ei care studiază economia şi în timpul liber se joacă de-a paraşuta). Actorii ştiu să creeze şi personaje vii, credibile, şi o atmosferă convingătoare, şi poveşti care schimbă biografii, destine, familii, relaţii, vieţi, avînd la dispoziţie doar o încăpere mică şi… cuvintele. Chiar şi iepuraşul „nanabozo” (cum i-ar zice poetul O. Nimigean) îşi joacă rolul impecabil, deşi are la dispoziţie doar cîteva minute (şi nici măcar un cuvînt!). O dramo-comedie originală, foarte bine pusă în scenă de echipa de la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov, pe care v-o recomandăm cu drag!
Teatrul „Sică Alexandrescu” Bv
„Auto” de Ernesto Caballero
Regie: Sorin Militaru. Scenografie: Cristian Marin.
Cu: Bianca Zurovski, Ligia Stan, Marius Cisar şi Doina Teodoru.