Alexandru Vakulovski

 

Supradoze cu Daniel-Silvian Petre

 

Daniel-Silvian Petre este una dintre personalitățile rockului românesc. Din Timișoara au apărut multe trupe ce au schimbat rockul, de la Phoenix, Cargo la Negură Bunget, Implant Pentru Refuz. Survolaj, prima trupă pe care a lansat-o, a avut un mare succes, atât în România, cât și peste hotare. Ar fi putut rezista mult și bine, dar Daniel-Silvian Petre trecea de la un proiect la altul, toate reușite. Așa a apărut Chin, Acoustica (cu Emil Kindlein), apoi Everybadea. Cu Survolaj a revenit pe scenă în 2007.

În 1996, Daniel-Silvian Petre debutează editorial cu volumul de poezie Overdose, reeditat mai târziu de câteva ori. Au urmat Napalm d'Or (2008), Peace Off (2012). Este autorul unei antologii de poezie patriotică, Mai am un singur Doors (Ed. Blumenthal, 2011). Ascultându-i muzica și citindu-i cărțile, mi-am dat seama că Daniel-Silvian Petre împrumută lucruri din poezie în muzică și viceversa. A fondat patru trupe, a scris trei cărți. Fiecare trupă e ca o carte. În poezie se simte influența textelor din rock, simți că pentru el Jim Morrison sau Kurt Cobain sunt la fel de importanți ca Marin Sorescu sau Allen Ginsberg, de exemplu. Ca poetică este apropiat nouăzecismului românesc. Dar este de departe cel mai rock nouăzecist.

Poezia și rockul sunt ca niște reflexii în oglindă ale lui Daniel-Silvian Petre. Nu întâmplător în Overdose motivul oglinzii apare foarte des: “Ce să vă mai spun?/ Că nu există singurătate perfectă?/ Că eu sînt martorul singurătății lui Dumnezeu?/ Că singurătatea Lui se admiră / în singurătatea mea/ ca-ntr-o oglindă?” (DREPTURILE OMULUI DE ZĂPADĂ); “Într-o zi, privindu-mă-n oglindă,/ te-am văzut pe tine./ De-atâtea ori m-am mai privit de-atunci/ încât oglinda s-a uzat/ și-a trebuit să-mi cumpăr alta;/ dar nu m-am mai văzut/ decât pe mine –/ nu știu pe unde naiba umbli/ brambura!” (PAZNIC PRIVINDU-SE-N OGLINDĂ); “Salvați acest zâmbet trist/ ce se scufundă/ în apele flămânde/ din oglindă (S. O. S.)” etc. În poezie împrumută de la Dumnezeu chipul, iar Dumnezeu de la el singurătatea, oboseala, angoasele. Atât Dumnezeu, cât și omul din Overdose sunt în pragul Apocalipsei, dacă nu cumva deja după sfârșitul lumii: „Chiar n-ați înțeles că Dumnezeu a venit/ deja de mult/și Judecata de Apoi/ a avut loc în liniște,/ fără microfoane, fără reflectoare? (CONDAMNAȚI LA VIAȚĂ).

Această Apocalipsă, neîncredere, macină omul, aducându-l în pragul sinuciderii, o sinucidere inutilă, pentru că moartea, iadul – ori au venit deja, ori sunt sinonime cu viața: “Amenințat de sus cu fericirea,/ ademenit de jos cu libertatea/ de-a alege ce mi se oferă,/ am rămas cu venele întregi/ doar de teamă să nu nimeresc/ într-un loc și mai nasol de unde/ s-o tund altundeva/ unde s-ar putea să nu-mi placă/ și de unde aș pleca din nou/ altundeva” (CIUDAT MOD DE-A CĂLĂTORI, SINUCIDEREA). Și scrisul, așa cum apare în volum, este doar o replică a vieții apocaliptice, a neputinței, a împăcării cu deznădejdea, este o oglindă. Totuși scrisul (ca și credința) îl salvează pe om cu joaca în care îl prinde: versurile lui Daniel-Silvian Petre sunt pline de intertexte, de jocuri de cuvinte, de umor – fie el și negru, ironie, autoironie. Supradozele omului lui Petre aduc, pe lângă depresie, și hohote de râs. Nu poți să nu remarci și titlurile foarte bune, cu impact direct, sau subtile, ca în rock.

Deși Overdose este volumul de debut al lui Daniel-Silvian Petre, despre el au scris foarte frumos Cornel Ungureanu, Mircea Mihăieș, Laurențiu Ulici. E unul dintre debuturile care contează, care nu-și pierd din valoare cu trecerea anilor. Din câte știu, volumul are trei reeditări (două ediții la Marineasa, apoi la Blumenthal) și o ediție electronică la Editura LiterNet, de unde îl puteți descărca și lectura gratuit (http://editura.liternet.ro/carte/8/Daniel-Silvian-Petre/Overdose.html).