Claudiu Komartin

 

Politică personală

– din caietele lui Eugen Gruber –


 

 

 

 

protocol


teama de întuneric ne aliniază pe toţi

indiferent de rang şi onoruri: am văzut bătrâni

îngrăşaţi din cuvintele astea şi le-am plâns

cu sughiţuri pe umăr


numai răcoarea morţii îţi spală oasele şi le înveleşte în

bucăţi mici de mortar


cât de înclinat e cerul pentru eugen gruber

prin crăpături insectele intră şi ies ducând iată

bucăţi mici de mortar pentru oasele celor care îndură


doar dacă horcăie te poţi încrede în carne

doar dacă boleşte într-o limbă neruşinată

şi cloceşte blesteme cumplite pentru aproapele său


dar eu voi vorbi dintr-o pâine de ghips

pentru că am un picior mai scurt şi nu spun adevărul

 

 

leagănul spart


nu dispun de o pâlnie să ascult cum bate toaca

piciorul de lemn al mulţimii flămânde


pe cheltuiala cui se aduc din sudul jilav

pene de gâscă pentru banchetele deşănţaţilor?

se poate gâdila şi altfel organul vorbirii

când trebuie făcut să vomite


n-ar trebui poate să spun:

sub coajă de-mi veţi auzi chiţăitul

să ştiţi că-i din recunoştinţă şi milă pentru poetul

osip („culcă-te şi-ntinereşte culcat şi ridică-te-ntruna...”)


doica încărunţeşte nebună leagănul spart

cu cruciuliţe şi prapuri încă-l impinge

scuturându-şi spasmodic

braţele spre siberia

 


în viu şi atât


ca orice proxenet cu studii înalte încerc să vând

ce mi se cere fără întrebări inexacte


celor ce vor o fărâmă le dau întâlnire după zidul latrinei

acolo se mistifică râia şi caltaboşul


vino cu degetele în zeama comentariului doct

cât să mai supravieţuiesc o iarnă în condiţii de secetă

fă-mă stăpân peste periferia buzăului


sau plângi cu plânsul tău de copil idiot

de sărmăluţă cu păr

picură ceară neagră de la fereastra neagră în care freud

şi-a prins barba


ţi se face şi frică

numai de ar veni un măcelar să aflu cât face

căldarea asta de maţe în viu şi atât

 


cartofi putrezi


nu avem timp anul ăsta zilele se-ndesesc

îngraşă afacerea coropişniţei


ploaia cu broaşte de ieri ne-a adunat în

bucătăria de vară iată

ca spectator te poţi îngrăşa pe seama fricii lui gruber


nici nu mai ştiu când spun o minciună

arunc un cartof putred pe o grămadă de cartofi putrezi

dorm în cearşafuri mirosind a cartof putred

exist


te-ai simţi mai puţin singur dacă ai putea vorbi cu

cuptorul dar mirosul înţepător te dă întotdeauna de gol


pe cine încerc să mint sunt un ins responsabil

molfăi cartofi putrezi

şi-mi scuip în sân când scriu propoziţii exacte

 


pe unde se iese din lume


nu aş participa la jocurile senile de-a poezia

dacă n-aş avea nasul ăsta mare şi

mâinile îndreptate cu menghina de maistrul ionică


declar că lui eugen gruber nu-i poate pune

decât eugen gruber acid

sulfuric pre limbă


în spaţii convulsive se taie animale

pentru a le topi în carnea altor animale


ce metafizică în cloaca asta când îngerii trag

prenadez prin subsoluri şi ghene


nu despre lucruri ornate aş ţine să spun

ci despre tăietura piezişă pe unde se iese din lume

cu mâinile încleştate pe ştangă

 


facturi neşansă şi gogonele


a trecut şi sărbătoarea ghimpelui în guşă

uite câte drapele

coborâte în bernă pentru un singur cuvânt

care pute


e timpul să uiţi tot ce-ai crezut

că ştii dezlipeşte-te de piftia natală şi ia-o pe

drumul celor destoinici pentru care traiul

zilnic se câştigă îmbrâncindu-ţi aproapele


nici chiar aşa nu ştiu cât pot scrie

într-o zi o să-mi crape ceva în burtică

viaţa am învăţat să o păcălesc mai ceva ca [sic!]

marele gil dobrică


vino la mine în 1 mai serios îţi plătesc drumul

o să vezi că m-am aranjat

ca orice gospodar îngropat în facturi

neşansă şi gogonele


dragostea mea a bolunzit printre ele

şi dusă a fost

 


la foc mic / ceva de nimic


lui eugen gruber îi e frică de dumnezeul-batoză

strigau în urma mea copiii de pe

strada romanţei


un cal slăbănog loveşte de ieri cu copita în uşă

cada e plină vino să te scalzi tu în

sângele ăsta fiert la foc mic


ceea ce am de spus nu o să-ncapă

într-o cutie de la ikea:

vă rog să-mi faceţi rost de un container

pe care să-l umplu cu ceva de nimic


de aş avea o pompă centrifugă s-o pun

la treabă când instalaţia dă pe afară

de-atâta poezie stătută


mă decupez din fotografii golesc ce se mai poate goli

 


micro 17


cineva să cânte cineva să sufle prin

tub de oţel

adolescenţa noastră în blocurile din micro 17


râul indiferent autogara fabrica de ulei

bamse retardatu amintindu-ţi

cât de senină e natura şi când se

bâlbâie


un animăluţ prins în gardul de sârmă-ncâlcită

piciorul ros cu răceală până aproape

de os


sunt zile în care ai vrea să

strângi până când nu-i mai simţi pulsul


cineva să cânte cineva să sufle prin

tub de oţel

cineva să aducă un cleşte un cleşte oribil

pentru oamenii în nevoie

 


serile la mirceşti


evident că e iarnă afară se răsuflă şi se

merge ca prin bumbac


apără-te cu mijloace proprii de cei care-ar

năvăli în căsuţă

rupe-o cu tine înainte să înceapă să-ţi

ningă în cap


visează animale

cu trompă râzi de ele pe înfundate

şi dă-le foc


pe străduţa cu cabluri încolăcite e loc

destul pentru nepăsare


pe cele şase băbuţe nu le-a ridicat nimeni

când au căzut

un plug de zăpadă tocmai trecea

 


politică personală


ce macină în cap rămâne în cap

ca un hamburger cu dinţi strivit între

uşile de la metrou


de n-ar fi atâta rahat

despre care să scrie poeţii


sunt lucruri despre care nu aş vorbi nici cu

pistolul la tâmplă nici dacă
pe glonţ ar scrie ISUS VINE ŞI TRECE PRIN TINE


experimentul piteşti a oprit

la timp evoluţia maimuţei


cu timpul nu te mai satisface nici o explicaţie

în legătură cu extratereştrii

fantomele politica

dumnezeu


când vor începe să cadă clădiri

 


şapte ani către tine


căpuşă nemernică şapte ani am căutat

să te cruţ te-am învelit cu pătura cea mai bună când

adormeai după nopţi de ebrietate pastile

dezmăţ


s-a vărsat polonicul ruptă-i beteala

s-a scurs cheratina din piele şi din

cununiţele de ipsos ale domnului zeletin


şapte ani către tine sângele meu a ţâşnit

m-ai stors de bani ţi-am făcut

acte


căpuşă ingrată e dimineaţă pune ibricul pe foc

fă micul dejun în

crăticioara primită de zestre erai tânără

şi fecioară nu m-ai fi vândut primului venit


şapte ani de blestemăţii

cu ochiul de piatră fixat pe ceva ce din nou ar muri


de s-ar mai vinde morţi la tarabă

 


îndreptar pentru cadrele medii


de la o vârstă nu mai înţelegi de ce

se cade pe gheaţă de ce nu mai eşti

spontan de ce nu te poţi întoarce acolo


să admitem că e greu să fii spontan

când eşti îngropat în căcat

până-n gât


pământul e plin de căcaţi

şi suntem toţi plini de căcat

sunt dinastii de căcat în noi


căcatul e brutal o să acopere şi

casa poporului


căcatul din mintea unui om e mult mai

periculos decât căcatul

din maţele lui


la o adică

căcatul bate şi metafizica


plânsul ar putea să te-ajute

dacă eşti cu nervii în piuneze

sau poţi pune mâna pe mitralieră


să vină profetul răzmeriţei gloria oficiilor

poştale sfântul mucenic al

bidoanelor umplute

cu explozibil

 


nu s-a născut nimeni


om praf măturat prin parcuri


moderat se izbeşte cu parul

şi nu

e-un desen animat


ar începe dar nu s-a născut cineva

să lovească pământul (şi)

să se-nghesuie-n tine


acasă voi astupa îndoit

fără să intru voi şti

că m-aşteaptă


putrezesc ca scuipatul

prelins pe democraţie

 


ce-or să mai râdă atunci


să scriu ca şi cum aş vorbi

mă-ndemnară poeţii cu experienţă

ca şi cum i-aş vorbi cui că nu ştiu


nici îndemânare nu am să

scriu nici ciocan sau lozinci potrivite

de pus pe pereţi asta-i sigur


cum să vorbeşti dacă mai

mult grohăi în căutare de trufe

unde se-nfige hârleţul se-nfige şi capul


ce-i mai sticlesc ochişorii cum i se

scurg în butoaie după ceva de pomană


melc melc cotobelc nu te încrede în ei

coarnele o să ţi le taie cu lama ehei

ce-or să mai râdă atunci frăţioare


şi dintre toţi cel mai tare poeţii