Cristian Popescu

La parastasul bunicii

Bunicul s-a îngrijit din timp de prînzul ce trebuia servit la acest parastas. A lipit pe sticlele cu vin, drept etichete, pozele de la nuntă cu el şi bunica. A scos miezul din pîini şi a picurat cu grijă înăuntru ceară de lumînare pînă le-a umplut la loc. Şi la sfîrşit, la cafea, vor fi aduse ceşti mici în care o să pîlpîie cîte o lumină de candelă. Mama a avut ideea să însămînţăm din vreme pe mormîntul bunicii ceapă verde, ardei gras şi ridichi. Să servim lumea cu salate făcute din ele. Că-i mai bine în asemenea momente să mănînci din dragoste nu de foame.

Duminica trecută bunicul a umblat prin parc cu un pantof ce i-a rămas de la bunica şi s-a rugat de toate fetele de liceu să-l încerce. Cum a aflat acest lucru, bunica şi-a ales o rochie elegantă, o vîrstă potrivită, s-a gîndit la nişte vorbe liniştitoare şi a rugat un înger să o ducă în visul bunicului. Dar pe el l-a durut burta şi n-a putut să doarmă.

Toată lumea îşi va aminti că la înmormîntare sicriul nu era bătut în cuie ci era legat cu o fundă mare şi roz, ca un cadou trimis nu-ştiu-cui. Unii vorbesc c-ar fi fost scris pe el „A se păstra la loc întunecos şi rece” dar astea-s vorbe. Vorbe cu păcat.

Acum, pentru parastas, bunicul a pus în sufragerie un brad pe care l-a împodobit cu ochelarii bunicii, rujul, inelele, o mănuşă şi ultimii ei ciorapi de mătase umpluţi cu beteală. Cum a aflat acest lucru, bunica şi-a ales prima tinereţe, a pregătit un răsărit la mare şi cîteva vorbe drăgăstoase dar a nimerit în visul unui adolescent, băiatul vecinului, care a uitat tot cînd s-a trezit.

La masă lumea o să vorbească vrute şi nevrute. „Ai auzit dragă? Bătrînul şi-a făcut o mască de plastic cu chipul lui de la 20 de ani şi-o poartă prin casă toată ziua; şi-o scoate numai înainte de culcare. Unii spun că s-a ramolit atît de tare că nu mai ţine minte decît cum arăta la 20 de ani cînd a-ntîlnit-o pe nevastă-sa şi că fără masca asta nu se mai recunoaşte în oglindă. Eu cred că de frică, dragă, aşa, ca să mai uite. Vai de capul lui!”

La masă va fi adus într-un castron mare, adînc, plin cu pămînt, curcanul rumenit, apetisant. Îngropat pe jumătate.

„dar de nepotu-su ce să mai zici? Are bătături la tîmple. Auzi şi tu: cel mai mare specialist de la noi în strîns negru sub unghii.

Las’ că bunică-sa l-a întrecut. Strînge acum şi sub pleoape.”

Eu mi-am pus pijamaua, am stins lumina, mi-am aranjat perna sub cap şi am adormit. Bunica a nimerit destul de uşor la mine în vis şi stăm de vorbă, aşa, liniştiţi, cam de vreo lună.

(selecţionerul lunii mai 2014 la

TIUKpoemul săptămînii

e Moni Stănilă)