Ioan Es. Pop

când eram mic, visam să fiu şi mai mic.

mai mic decât masa, mai mic decât scaunul,

mai mic decât cizmele mari ale tatălui.

cât un cartof, atâta mă visam.

pentru că primăvara pe cartofi îi puneau în pământ şi gata,

până toamna nu-i mai necăjeau.

mă visam în cuib, printre ei,

dormind cu dulceaţă-n întuneric,

întorcându-mă pe-o parte şi pe alta vara

iar apoi căzând din nou în somn.

şi toamna să mă trezesc tot nedormit

şi tot nespălat ca fraţii mei

şi când să dea cu sapa-n noi, să sar deasupra

şi să le strig: nu mai săpaţi, nu mai săpaţi,

căci vin acasă de bunăvoie,

dacă-n primăvară mă puneţi la loc,

şi primăvara să fiu primul pe care

îl aruncă înapoi în cuib

şi tot aşa, să rămân să dorm mereu,

din cuib în pivniţă şi din pivniţă în cuib,

ani mulţi, neîntors şi uitat.

(selecţionerul lunii mai 2014 la

TIUKpoemul săptămînii

e Moni Stănilă)