Mihail Vakulovski

Matrioşca Te cunosc de undeva

Petronela Rotar este o scriitoare care s-a ţinut departe de lumea literară. Deşi are un blog foarte popular (http://acestblogdenervi.ro/), o ştiam doar de la TV, sobră şi uneori chiar încruntată. Aşa mi-a rămas în memorie, ani de zile, pînă cînd am văzut-o în realitate, trecînd grăbită pe Republicii, pietonala din Braşov, care duce spre Piaţa Sfatului. Mi-am amintit asta cînd am citit prima oară poezii de-ale Petronelei, pe care ai impresia c-o cunoşti doar pînă cînd citeşti ceva scris de ea („desigur crezi că mă ştii”). Acum, dacă ai pus mîna pe cartea asta, poţi s-o cunoşti sau cel puţin poţi să intri în viaţa acestui eu liric foarte interesant, impresionant, tulburător şi cu multe istorii deosebite. „O să mă ştii de undeva” e ca o matrioşcă din păpuşi de sticlă, cu care umbli c-un fel de teamă, să nu le scapi şi să se strice, dar apasă fără frică, intră, trage, priveşte-le, studiază-le, citeşte – au trecut prin multe, au rezistat în lumea reală şi au să reziste şi-n varianta lor hîrtioasă!

Volumul de debut al Petronelei Rotar e compus din trei părţi, precedate de un „cuvînt înainte” – o autodescriere, un portret al volumului şi o prevenire a cititorului („îmi deschideţi nu / cartea, ci pieptul şi umblaţi pe dinăuntru prin mine”).

În prima parte, „O să mă ştii de undeva”, Petronela Rotar îşi creează – încetul cu încetul, ca-n proză –, un „personaj”, aşa cum am fost anunţaţi încă din primul rînd al volumului: „acesta este locul unde eu mă despieliţez, mă descărnez, mă jupoi, mă desfac bucăţi şi mă dau”. Un personaj pentru care scrisul este vital, sinonim absolut cu trăitul, iar scriitura e viaţă. Un personaj care scrie cum respiră („respiri scrii mănînci scrii expiri scrii scrii scrii scrii / dormi scrii scrii vezi? scrii scrii / scrii ce faci? scriu scriu scrii scrii scriu scrii scriu scrii scriu scrii scrii scrii”), scriitura fiind grafoterapie mai întîi pentru scriitoare şi pentru personaj, apoi pentru cel/cea care citeşte.

Partea a doua, „hani,”, e un capitol de dragoste – reală şi prezentă, trecută şi din trecut, viitoare, virtuală, posibilă („mi s-au albit venele, uite. / încheietura mîinii, pe interior, unde ai zis că o să mă săruţi cînd o să mă întîlneşti, / vreodată. o să-mi însemnez pe trup fiecare loc unde ai zis că o să mă săruţi”), imaginară („se făcea că…”), vie, moartă sau mărturisiri în faţa unui om drag (existent sau inexistent). „Iubire cîtă vrei”, cum mi-am întitulat eu unul din capitolele volumului de debut.

În partea a treia, „Pizda lirică”, personajul principal e singurătatea, aşa cum dragostea ocupase definitiv partea a doua a cărţii. Poate de aceea existemele de aici sunt poeme în proză (ca la Doina Ioanid), căci în singurătate e timp destul, chiar dacă de cele mai multe ori timpul liber din singurătate… doare. „M-am trezit” e un poem care mi-a amintit de textul lui Dumitru Crudu cu gîndacul la care se uită eul liric al lui Dudu şi se gîndeşte cît de singur e acel gîndac. Eul liric al Petronelei Rotar se trezeşte la 4 dimineaţa şi se uită la oraşul care are o singură fereastră luminată. „Gîndacul” Petronelei Rotar e un bărbat care „îşi ţine capul în mîini la / masa din bucătărie”. Şi… exact ca-n poemul lui Dumitru Crudu, şi-n existemul Petronelei Rotar cel cu adevărat singur este eul liric.

Eul e foarte important în „O să mă ştii de undeva” – atîţia „eu” încît la un moment dat îţi vine să-i numeri… Noroc că eul liric al Petronelei Rotar e ca o păpuşă rusească, e „suma vîrstelor mele, de o fragilitate dureroasă, aşezate unele / într-altele, unele nematurate, altele exuvii. femeia văduvă de la 21 şi tîmpiţica de la / 14, visătoarea de la 16 şi nesigura de la 25, femeia completă de la 35 şi complexata / de la 15, mama de la 24 şi fiica abuzată de la 8”. Petronela Rotar se joacă mult cu cuvintele, dar şi mai mult se joacă cu stările eului liric. Iar modul în care îşi calculează trecerile de la o stare la alta este impresionant. Asta se vede cel mai bine în „Sunt o femeie”, poem în proză în care femeia narcisistă de la început („îmi plac oglinzile, uitaţi-mă într-o / cameră cu oglinzi şi nu o să mă satur să mă sorb din priviri. mi-aş lua limba în gură / de mişto ce sunt. sunt aşa de futabilă că mi-e teamă că o să ajung pe reţetele / medicilor ca prescripţie pentru disfuncţiile erectile. sunt foarte mişto”) la sfîrşitul poemului ajunge să creadă că-i „răţuşca cea urîtă şi cam proastă”.

Cartea Petronelei Rotar este exact aşa cum spune că e căsuţa celor trei fetiţe: frumos amenajată, „cu lalelele pe pereţi. stilizate. feminină şi sofisticată, ca mine”, dar cu foarte multe linkuri în trecut („nu am aruncat whiskey-ul tău”). Poezie existenţialistă, chiar şi atunci cînd flirtează cu textualismul („simt că aş putea să mă îmbrac în cuvinte”). „O să mă ştii de undeva” e o colecţie de arsuri pe interior, „arsuri mari, arsuri mici”, de care eul liric încearcă să scape („poţi scăpa”) înşirîndu-le pe hîrtie („doare, ştii?”). O poezie în care „mă scot pe mine din mine şi mă examinez ca la doctor”.

Petronela Rotar a debutat recent – ca poetă – în revistă (în nr. Tiuk! dintre 2013 şi 2014) & la un cenaclu literar (la prima ediţie din 2014 a CenaKLUbului TIUK), dar după ce-o să citeşti cartea ei de debut, „O să mă ştii de undeva”, o să exclami precum o tenismenă care tocmai a cîştigat un turneu foarte important – WOW! – şi de aici încolo o să ştii exact de unde o cunoşti. Ia-i matrioşca pe care ţi-a oferit-o şi desfă-o şi fă-o ca pe un kalaşnikov, dar să ai, totuşi, grijă, că e un kalaşnikov încărcat care stă să explodeze. Lectură plăcută şi utilă!