Alexandru Vakulovski

On The Road basarabean – Arta Refugii

După ce a apărut, în 1957, romanul Pe drum (On The Road) de Jack Kerouac, a devenit imediat una dintre cele mai importante cărți ale generației Beat, pentru unii chiar cea mai importantă, numind-o Biblia generației Beat. Acțiunea romanului se desfășoară pe drum și așa a apărut o subspecie a romanului: romanul On The Road, romane ale căror acțiuni au loc pe drum.

Cel mai reprezentativ On The Road românesc (și basarabean) este de departe Arta Refugii de Paul Goma. Romanul narează drama unui copil de refugiați basarabeni după cel de-al doilea război mondial, când Basarabia a fost cedată. Dacă On The Road-ul lui Kerouac era centrat pe sex, droguri și rock-and-roll, Arta Refugii lui Paul Goma este un roman zguduitor despre o copilărie distrusă, țări distruse, oameni distruși. La fel ca la Kerouac – efectele sunt asemănătoare, dar cauzele sunt total opuse.

Arta Refugii e un roman atât de bine scris, încât ai impresia că e continuarea Amintirilor din copilărie a lui Ion Creangă, naratorul e copil, are o mulțime de povești de spus, are atâtea de povestit. De aici și oralitatea romanului. Iar ceea ce face Paul Goma cu limba română este pur și simplu genial. Naratorul își schimbă limba de la un personaj la altul, de la o localitate la alta, jocurile de cuvinte îți dau senzația că citești poezie, nu roman.

Dar Amintirile din copilărie ale lui Paul Goma, deși ar fi trebuit să fie vesele, simți asta, sunt dramatice, sunt pline de durere și chin. Sunt lecții dure, sunt învățarea cuvintelor noi prin experiențe noi, deloc plăcute. Cum e învăţarea re-ului, de exemplu. Re- de la rechin, re- de la re-dau sau de la re-fugiat. Şi variantele ardeleneşti: rifujat, fujat, vinitură. Copilul refugiat învaţă şi satele: unul după altul, direcţia fiind spre Apus. Însă nu e o călătorie de plăcere, nici liberă, totul transformându-se într-o capcană, odată cu instalarea comuniştilor în România. Comunişti – ruşi, sinonime pentru un copil. Care ar vrea doar să se joace, cu băieţi şi fete, şi să se oprească odată într-un loc căruia să-i spună acasă.

Romanul are ca subtitlu O copilărie transilvană şi e compus din şase părţi, fiecare ţinând de un loc: Gusu, Buia, Sibiu, Buia, Şeica Mare, În Gară. Arta refugii fiind o autoficţie (cum îi spune Paul Goma), adică pornind de la autobiografic, evocă oricum o grămadă de locuri prin care a trecut copilul-narator. O copilărie-călătorie mai mult decât traumatizantă. Copilul, ca şi părinţii lui, devine nomad în căutarea unui loc în care să se stabilească, devine nomad fugind de nomazii care i-au ocupat casa şi ţara. Care îi urmăresc pe refugiaţi în re-fuga lor. Şi îi ajung. Refugiul este şi mai dramatic când cei care ar trebui să-i ajute pe fugari, cei de acelaşi neam, îi predau comuniştilor de pe urme. Astfel familia refugiată este legată cu sârmă şi trimisă la Sibiu, de unde basarabenii erau trimişi în URSS, vorba vine. De fapt direct în Siberia. În care tatăl copilului narator a mai fost, tocmai de aia falsifică actele ca să rămână în România. O Românie care mai târziu îi bagă în beciurile securităţii. Copilul asistă neputincios, gara devine un acasă pentru el când îşi caută părinţii.

Arta Refugii este scris într-un limbaj copilăresc, alert. Copilul descrie ce vede, fără să judece prea mult. Dacă la Kerouac personajele se droghează pentru senzaţii tari, în Arta Refugii personajele parcă ar fi drogate de sistemul totalitarist, de lumea infectată de comunism. Infectarea are loc mai repede decât fuga. Şi pentru copilul care povesteşte înseamnă maturizarea cu forţa.

Arta Refugii este şi un roman despre basarabeni în general. Puţine pagini există în literatură în care basarabenii sunt descrişi atât de cald. Căldura vine şi din… un fel de milă-dragoste pe care ne-o provoacă.

Arta Refugii este şi un manual de istorie. De fapt e un roman mai bun decât un manual de istorie. Pentru că istoria se falsifică – o ştim pe pielea noastră. Pe Paul Goma e imposibil să-l falsifici.

E curios că şi ultimul roman basarabean on the road, Un american la Chişinău, are loc tot în Ardeal, doar că personajul principal este student, la începutul secolului nostru. Cum se vede, arta refugii continuă, deşi comunismul s-a prăbuşit zgomotos. Post-comunismul îi fugăreşte pe basarabeni de la casele lor în continuare. Să nu plângi este titlul fiecărui subcapitol din ultima parte a romanului Arta Refugii. Să nu plângi ar putea fi şi titlul unui capitol despre fuga şi re-fuga continuă a basarabenilor. Nu plângi, dar adevărul e că îţi vine. În momentul acesta intru pe site-ul lui Paul Goma (paulgoma.com) şi văd: Apatrid și Refugiat politic în Franța: de 36 ani, 0 luni, 3 zile, 12 ore…