Alexandru Vakulovski
Cronicile lui Popescu sau Ghenadie Popescu – vărul lui Cristi Popescu
În 2008, la editura franceză CB & Compagnie a fost editată o carte foarte frumoasă: Cronicile lui Popescu, un proiect de Ghenadie Popescu. Cartea e în trei limbi: română, franceză şi engleză. Conţine sms-uri şi faxuri din călătoria lui Ghenadie Popescu de la Chişinău spre Paris cu bicicleta.
Cronicile lui Popescu este o carte incredibilă. Da, este un obiect de artă contemporană, e un performance uriaş, istovitor pentru autorul lui, dar cu atât mai plăcut nouă. Nu în ultimul rând, Cronicile lui Popescu este o carte de poezie, una foarte bună. Ghenadie Popescu n-a scris însă cu pixul, ci cu bicicleta cu care a străbătut Europa în perioada mai-iulie 2006.
Jurnalul de călătorie, compus din sms-uri (aşa cum în România a făcut şi Mugur Grosu… tot în 2006) – devine un poem prin modul de a scrie al lui Ghenadie. Ca un artist plastic valoros, ochiul lui Ghenadie e foarte bun. Deşi sms-urile lui sunt scurte, prin ele toate datele de care avem nevoie pentru a afla despre situaţia social-politică şi economică a basarabenilor. Realitatea e filtrată până la esenţă, iar esenţa se află în lucrurile mici, cotidiene. Un cotidian care pe lângă nebunia lui primeşte şi nebunia constructivă a lui Ghenadie, o nebunie necesară supravieţuirii artistului, omului. În cotidian, în lucrurile mici se află şi dramele, lucrurile mari. Călătoria începe cu obţinerea vizei pentru spaţiul Shengen, aici la cotidian, se adaugă şi absurdul. Între timp Ghenadie explorează Chişinăul. E sec, succint, cum va fi toată călătoria. Caută prin Chişinău havuzuri. Face ture cu bicicleta în jurul ambasadelor. Apoi – de data asta intervine în forţă în cotidian nebunia lui artistică – merge la stadionul Dinamo şi face ture cu bicicleta, în aşteptarea vizei: „Std. Dinamo. Înnoptează. La taifas cu paza. Mă lasă să dorm pe tribuna de est, pe scaun, ca să pornesc mâine mai degrabă. Am 650 cerc. Noapte bună.” Număratul devine obositor, aşa că angajează un boschetar: „S. Dinamo. Start 5:30. Viteză mare. La numărat mă ajută boschetarul Mişa. Are 5€ pe zi. A promis bon de plată. Timpul e bun.”, „S. Dinamo. Merge bine. Am găsit o metodă de a mări viteza. În loc de un cerc scriu 3. Sunt deja departe. Asistentul Mişa fixează. Nu-s singur.” Doar că nici pe boschetar nu-l ţine „călătoria” lui Ghenadie: „S. Dinamo. Mişcarea circulară spre E continuă. Am aproape 3000 cercuri. Boschetaru Mişa a fugit, luând avans pe azi. Mă crede idiot. A zis că până în E. tre să trec multe vame. Poate are dreptate.” „Mişcarea circulară te poate duce foarte departe” – e un fax unde Ghenadie a scris cu pixul lângă harta Moldovei. Într-adevăr: „S. Dinamo. Plouă. Băltoace pe cauciuc. Chilesc cu paznicu. Vorbesc de UE. El despre org. sexuale. Întreb, care e legătura. Zice toarnă. Hai noroc!”
După Chişinău urmează lărgirea cercului: spre Paris cu bicicleta. Dormitul în câmp, în case părăsite, vorbitul prin gesturi cu oamenii pe care-i întâlneşte. Totul până la… expiratul vizei, când nu se mai întoarce cu bicicleta, pur şi simplu pentru că nu mai are timp. Chiar şi mersul până la Paris devine o mişcare circulară. Călătoria se termină doar la recuperarea bicicletei: „Sunt în faţa Academiei de Ştiinţe. Descâlcesc bicicleta de ambalajul lipicios. Mă bucur de întâlnire şi ea la fel. Nu are încotro. Diseară o spăl cu şampon pentru fete mari. Asta-i.”
Cronicile lui Popescu este una dintre cele mai bune cărţi de poezie basarabeană contemporană. O carte care a fost exportată, dar, din păcate, nu a ajuns acasă. Se pare că mişcarea circulară a recunoaşterii s-a rătăcit. A recunoaşterii ca poet, ca văr din Basarabia a lui Cristi Popescu. Sau ca frate de peste Prut. Ca artist plastic e imposibil să nu-l vezi pe Ghenadie – deja face parte din patrimoniul Chişinăului.
PS: Volumul are şi o variantă electronică (http://www.oberliht.org.md/cronici/CronicileLuiPopescu.pdf). Lectură plăcută!