Veronica D. Niculescu

Caiete

 

Ce-ai face dacă, aşa cum se întîmplă doar în romane, ai intra deodată în posesia unor caiete, caietele de demult ale unui om care nu mai trăieşte de cîteva decenii, însemnări de acum jumătate de secol sau mai mult, găsite în vreun pod, şi răsfoind nu doar că ai pătrunde în viaţa lui, a aproape străinului, a aproape străinei – deodată aşa de aproape, de parcă ai dezgropa esenţă de durere, strigăt domestic-sălbatic amuţit vreme de zeci de ani – dar tu ai fi singurul căruia i se încredinţează această durere? Ce ai face cu ea, ce ai face cu ele?

Începuturi:

Privesc la tine ca la un strein

Azi am avut o mare bucurie,

Scrisoarea ta...

Dar tu te-ai dus şi poate nici nu ştii

Cu calul tău de lemn în magazie

Mai stau de vorbă-aşa, din cînd în cînd

Durerea grea o trage spre mormînt

Cînd am sosit, tu nu erai acasă

Doar umbra ta m-a-ntîmpinat în prag

Nu înţeleg de ce-ntrebări vorbeşti

Nici despre ce răspunsuri este vorba

Cîtă durere clocoteşte-n mine

Am stat de vorbă azi c-un fir de iarbă

C-o frunză-ngălbenită am stat de vorbă azi

Mă simt aşa pustie fără tine

Ziua de azi s-a scurs încet şi greu

Te-am revăzut din dealul cu căpşuni

Azi nu mai am pe cine aştepta