CinemaTiuk

 

Mihail Vakulovski


„Rolul”

„Rolul” (Rusia, 2013) este o dramă filmată alb-negru, care poate fi considerată şi film de artă. Nicolai Evlahov, un actor rus, care are un succes nebun în Finlanda, unde locuieşte cu frumoasa lui soţie, devine tot mai neînţeles, refuzînd contract după contract, respingînd roluri mari, refuzînd să joace în cinematografie şi să meargă în turnee cu trupa sa de teatru. Toate i se trag de la o idee nebunească, dostoievskiană, cum ar zice psihologul care intenţionează să-l trimită în Viena la Freud.

Nicolai Evlahov află că a murit cel cu care seamănă foarte tare şi de care se simte legat printr-o istorioară ceva mai veche. Era război civil în Rusia (1919) şi trenul cu albgardiştii cu care fugea de roşii este capturat de aceştia. Comandantul care-i împuşca pe cei care i se păreau mai dubioşi ajunge în faţa lui, doar că observă că-i seamănă atît de tare încît parcă se uită într-un fel de oglindă, aşa că nu are putere să-l împuşte. Acum actorul Evlahov află că acel militar roşu a murit, aşa că nu rezistă tentaţiei să scoată teatrul în stradă, în viaţă, să joace un rol adevărat. Marele actor nu poate pierde „rolul” din viaţa reală, unde regizor e viaţa. Face rost de haine ca ale lui Ignat Plotnikov (ambii jucaţi de acelaşi actor, Maxim Suhanov), trece fraudulos graniţa şi îşi intră atît de bine în rol, încît începe să se poarte ca şi celălalt, să se mişte ca şi celălalt, să se folosească de drepturile celuilalt, să aibă visele celuilalt… Actorul şi-a intrat atît de bine în rol încît sfîrşeşte ca şi celălalt, doar că ultimul lui cuvînt e CORTINA.

Un film în care actorul refuză să joace pe scenă şi pleacă să joace pe scena vieţii, un film în care arta vrea să semene prea mult cu viaţa.

 

„Rolul”, Rusia, 2013

Regia: Konstantin Lapuşanski

Cu: Maxim Suhanov, Leonid Mozgovoi, Anastasia Şeveleva…