A. R. Deleanu

Sfârşit de carieră

Şi uite aşa, dar fără să ştie cum sau de ce, scriitorul se trezi într-o dimineaţă de toamnă fără mâini.

Întâi vru să-şi mângâie mustaţa, ca în fiecare dimineaţă, să-şi plimbe buricele arătătorului şi degetului mare de la baza nasului în jos, pe lângă buze, până la bărbie, pe care să o acopere apoi cu toată palma într-un gest concluziv. Observă cu stupoare că se mişca în gol, ca un act freudian ratat la nesfârşit. Vru să dea plapuma la o parte pentru a-şi căuta braţele, însă constată că nici acest gest nu-i cădea uşor, ba mai mult, îi era cu desăvârşire interzis – scriitorul îşi pierduse ambele braţe.

O cumplită panică îl cuprinse când îşi aminti că pe birou îl aştepta un nou manuscris, proaspăt, virgin, moale ca o turtă, pe care, iată, fără mâini, nu mai avea cum să-l termine niciodată.

Se zvârcoli, întorcându-se pe cealaltă parte, dornic de a-şi împărtăşi stupoarea, dar observă că dispariţia braţelor sale nu fu singurul eveniment neobişnuit al acelei dimineţi: cealaltă jumătate a patului era goală, iar pe noptieră, unde ar fi trebuit să fie o pereche de ochelari, o carte cu rugăciuni şi câteva creme de noapte, era doar un ferăstrău mânjit cu sânge proaspăt.

Înghiţi în sec, clipi şi oftă. Fostul scriitor se întoarse apoi către geam şi începu să fluiere o melodie pe care avea să o uite îndată, mai precis – chiar în clipa în care se hotărî să se întrebe dacă ar mai fi fluierat-o, ştiind că avea să o uite îndată.