„Biblioterapia individuală și socială

nu trebuie să fie subestimată”

 

Interviu cu Raluca Lazarovici Vereș, redactor șef la Editura Ratio et Revelatio,

realizat de Mihail Vakulovski

- În primul rînd vă felicit pentru lansare şi pentru prezenţa atît de frumoasă şi activă la Tîrgul de Carte Gaudeamus de la Bucureşti. Am putea spune că editura dvs., Ratio et Revelatio, a apărut la Gaudeamus 2013?

- Mulțumim, într-adevăr se poate spune ca vârful ice-bergului s-a ridicat la suprafață la târgul Gaudeamus 2013. Evident, ca să avem cu ce ne înfățișa publicului, a fost necesară o muncă asiduă de aproximativ șase-șapte luni înainte, de la formarea echipei, la căutarea autorilor și lucrul efectiv pe texte.

- Cum v-aţi gîndit să vă faceţi o editură?

- Ideea a venit oarecum spontan și fără mari emoții. Foarte la început am fost doar eu și Otniel Vereș, soțul meu. Amândoi am lucrat cu și printre cărți de când ne știm, în diferite ipostaze: de la cititor la redactor, traducător, autor, chiar și vânzător de carte – e vorba despre mine, în perioada studenției la Padova, ca să completez bursa de studiu. Orice alte încercări și direcții profesionale nu mi-au dat atâta satisfacție cât lucrul în contact cu cărțile și în același timp cu oamenii. Printr-o conjunctură favorabilă și motivați de oameni de calitate, pregătiți și dornici să ne sprijine și să intre în horă (și aici i-aș menționa în primul rând pe prietenii și colegii Ionuț și Ioana Purel, Dan Pătroc, Adrian Iosif, Florin Călian, Antoaneta Sabău, Liliana Corobca), ne-am luat inima în dinți și am purces pe această cale.

- Cum aţi ales denumirea editurii? Ne puteţi spune ce alte variante aţi mai avut?

- Nu prea am avut... A fost o decizie despotică a clasicistului Vereș, care dorea ca sub cupola editurii să se întâlnească atât literele clasice, filosofia, istoria (Ratio), la limită cu teologia și dogmatica, apoi religia în sens larg, dar și literatura și celelalte arte (acestea ar fi Revelatio). Între Ratio și Revelatio se deschide o zonă generoasă unde este posibilă întâlnirea contrariilor. Mulți au contestat numele, pentru că se regăseau fie de o parte, fie de cealaltă. Și chiar ne sugerau să lăsăm numai Ratio sau, dimpotrivă, numai Revelatio. Puțini au înțeles că tocmai în acest echilibru constă identitatea editurii și a echipei.

- Cărţile R.etR. arată foarte bine. Cît de important pentru voi e ca obiectul carte să te atragă poate la fel de mult ca şi conţinutul ei?

- Ne bucurăm că, iată, cărțile noastre sunt apreciate trup și suflet. Cartea nu e ceea ce pare... Nu e doar conținut de idei, dar nu e nici numai copertă sau file. Conținutul e fundamental, evident, aici nici nu e nevoie de alt comentariu. Pentru partea cosmetică, însă, dincolo de ideile editorului, ale graficianului, este foarte important partenerul tipografic. Grație lui, chiar și acolo unde noi, începători, am mai alunecat, am găsit salvare. Mai sunt, desigur, multe încă de învățat, și dorim să ne facem temele temeinic, să arătăm că criza economică, de valori sau de “consumatori de carte” nu înseamnă să renunți la ce e bun și frumos. Dimpotrivă, tocmai criza este cea care pune în valoare și mai mult cartea, ca oază neatinsă de vremelnicie. O carte bună din toate punctele de vedere redă încrederea și demnitatea stăpânului ei. Mai mult decât oricare alt produs, relația vizuală, tactilă, olfactivă cu cartea este fundamentală pentru destinatar și, foarte important, nu este un produs de unică folosință. Se poate spune că se înfiripă o relație aproape senzuală între carte și cititor, o relație care trece dincolo de ceea ce este convențional acceptat. Este știut că același conținut se parcurge cu stări de spirit diferite și în funcție de calitățile “trupești” ale cărții. Mai mult, o carte în lectură este un fel de prelungire a corpului uman, devine totuna cu cititorul – toți am trăit un astfel de sentiment măcar cu o carte în viața noastră de cititori, mai lungă sau mai scurtă, mai intensă sau mai detașată. Asta este o lecție pe care am învățat-o empiric, nu numai în calitate de cititor, dar și ca vânzător de carte, observând cumpărătorul din librărie, ascultându-i cerințele, aprecierile și criticile. La fel de importantă pentru noi este și satisfacția autorului. Dincolo de o relație bazată pe corectitudine, respect și, de ce nu, acolo unde sunt afinități, și de prietenie, cu autorii, traducătorii, redactorii, adică muncitorii concreți pe text, o prioritate a politicii noastre interne este ca aceștia să fie ei înșiși satisfăcuți de produsul finit, să-și oglindească cu plăcere în respectiva carte efortul și emoțiile legate de munca lor.

- Ştiţi care e prima voastră carte apărută la tipografie?

Care sunt primele cărţi Ratio et Revelatio?

Prima carte vîndută?

- Nu există o primă carte apărută, au venit toate la Gaudeamus direct din tipografie cu un curier special. În timp ce le descărcam, le și descopeream... Prima generație de cărți R.etR. cuprinde unsprezece titluri. Vânătorul cu o singură săgeată de Alexander Baumgarten, Antichitățile noastre de Ioana Costa, Înconjurând Muntele Fericirilor de Marius Cruceru, Tinerii dintre milenii de Mihail Vakulovski, Iluzie optică de Daniil Harms, volum realizat și traducere din limba rusă de Mihail Vakulovski, Iarnă rusească. Antologie de povestiri din clasici ai literature ruse, volum realizat și traducere din limba rusă de Diana Iepure, Corespondență de la un colț la altul, Viaceslav Ivanov și Mihail Gerschenson, în traducerea din limba rusă a lui Mihnea Moroianu și Ciprian Nițișor, Oameni și animale. O perspectivă teologică și etică de Enzo Bianchi, Anne-Laetitia Michon și Pietro Chiaranz, cu o prefață a Sarei Turetta, președinta asociației Save the Dogs și o postafața a lui Otniel-Laurean Vereș, tradusă din limba italiană de Raluca Lazarovici Vereș, Un askenaz între România și Eritreea, de Dova Cahan, tradusă din limba italiană de Raluca Lazarovici Vereș, Împăratul gunoaielor. EcoBasm de Victor Cilincă și Jihad de Victor Cilincă. Menționez faptul că același Victor Cilincă a realizat o mare parte din grafica copertelor.

Prima carte vândută a fost Iarnă rusească și am ratat un Harms...

- Cum a fost la Gaudeamus? Care a fost cea mai vîndută carte de la Ratio et Revelatio?

- La Gaudeamus am încercat cu degetul ceea ce înseamnă marea lumii editoriale românești, cu brizele ei, valurile, curenții ei nevăzuți, dar pe deplin simțiți, parfumul, dar și miasmele, urmele de sare... În ciuda tuturor acestor detalii, cui nu-i place marea? Cartea cea mai vândută a fost Un askenaz între România și Eritreea, care se datorează în parte faptului că autoarea, Dova Cahan, a fost prezentă, aș spune omniprezentă, în toate cele cinci zile ale târgului. A venit de la Tel Aviv special pentru această întâlnire cu publicul român. E o femeie tenace care știe să-și vândă marfa. Pe de altă parte, poate că există un interes real pentru memorialistică și autenticitate.

- Aţi scos tiraje foarte mari pentru România, nu vă e teamă c-o să rămîneţi cu cărţile-n redacţie?

- Nu, deloc, am luat în considerație și partea de marketing. Multe sunt dăruite pentru a ne face cunoscuți cenzorilor și recenzorilor, cele mai multe sunt scoase la vânzare la prețuri promoționale, până la 20-30% reducere și transport gratuit oriunde în țară. Am considerat că merită investiția în imagine. Multe fac obiectul unor licitații caritabile sau sunt dăruite în scopuri filantropice. Cultură nu înseamnă retragere și rezistență în turnul de fildeș, dimpotrivă, considerăm că fără întrepătrunderea constantă cu socialul, cultura își anulează potențialul de valoare. Cartea trebuie nu doar să (se) vândă, nu doar să interacționeze cu intelectele și sufletele, dar trebuie uneori să se transforme și în medicament, hrană zilnică, îmbrăcăminte, obiecte de uz cotidian pentru oameni aflați în nevoie și alte ființe cu care omul conviețuiește în armonie. Biblioterapia individuală și socială nu trebuie să fie subestimată.

- Cum vă alegeţi autorii? Ce relaţie aveţi cu ei? Au apărut deja momente plăcute şi neplăcute sau e prea devreme să vorbim despre intimităţi din astea?

- Cu cei mai mulți dintre ei am colaborat deja, ne sunt prieteni, pe alții i-am cunoscut în acest scurt interval de timp și nu îmi amintesc vreo tensiune adevărată. Ba da, a existat un caz, dar o pun pe seama abisului intergenerațional care impunea o anume etichetă pe care noi poate nu am respectat-o cu strictețe.

- Aveţi modele de edituri şi editori?

- Nu neapărat. Știm însă în mod sigur că niciuna de pe meleagurile noastre nu ne poate deveni model, ci doar, parțial, contramodel. Am avut de-a face cu numeroase edituri românești, dar niciuna nu este integral satisfăcătoare – cele mai mari sunt după părerea noastră monolitice, destinate iremediabil comerțului de maculatură. Mai știm și că nu de puține ori își tratează prost colaboratorii, din mai multe puncte de vedere, dar mai ales își tratează prost clienții, promovând trash-ul, comercialul în sensul cel mai strict, scăzând implicit calitatea cererii, și doar din când în când ieșind cu câte o perlă veritabilă, care nu salvează însă panorama generală. S-a pus extrem de multă maculatură pe piața cărții în România, nepermis de multă, ca apoi să se audă lamentări în legătură cu calitatea cititorului... Nu cred că e cititorul cel care impune aceste pseudovalori, ci invers. Pâinea și cuțitul le au editorii, iar cititorul devine curios și atras de ceea ce i se oferă. Apoi calitatea strict fizică a cărții, aceeași problemă: se vând pe același raft ediții de lux și cărți de hârtie de ziar. Nu în ultimul rând, librăriile, adică acolo unde cartea este (ex)pusă sau mai bine zis nepusă în valoare, acolo unde cartea ar trebui să troneze, să i se pună în evidență calitățile, să fie promovată ca regină, este o cenușăreasă - predomină gadgeturile. Aproape fără excepție mă îngrozesc când intru în librăriile românești. Trebuie să mergi înarmat cu nesfârșită răbdare și reală compasiune pentru librari, cei mai mulți habarniști perfecți, și un spirit de observație ascuțit ca prin acel marché aux puces să dibuiești (dar de cele mai multe ori găsești cu totul întâmplător) ceea ce cauți, asta în cazul în care nu e noutate editorială și neapărat opera prima și omnia totodată a unei personalități mondene, iar rafturile sunt arhipline, de parcă ar fi singura lectură posibilă. Nici nu îndrăznesc să mă gândesc la modalitățile de inventariere, de returnare, care arată de fapt bucătăria unei librării și profesionalismul ei.

Nu ascund că eforturile noastre se îndreaptă și spre deschiderea de librării, care să aibă ca principal scop promovarea cărții și a autorului/traducătorului, un tandem inseparabil.

- Ce scriitori vă plac?

- În ceea ce mă privește, nu pot spune că am un sistem rigid. Am preferințe care se întind de la Mircea Eliade, așa-numita proză fantastică, la Paul Goma cu toată justiția sa neîmplinită, iar dintre cei tineri pot să spun cu mâna pe inimă că proza Lilianei Corobca este o sărbătoare. Din literatura universală, îmi vin în minte la repezeala I.B. Singer, J. M. Coetzee, Massimo Carlotto și Laura Liberale.

- Ce scriitor român aţi vrea să publicaţi?

- Nu este unul anume pe care vrem să-l impunem. Lăsăm partea de revelatio să-și urmeze cursul.

- Ce înseamnă pentru voi, tineri absolvenţi pe la universităţi din vest, concurenţa?

- Concurența e o oglindă. În cel mai rău caz îți face un mare serviciu, pe care uneori nici prietenul cel mai bun nu ți-l face – îți arată cu onestitate unde greșești, ce poți să faci ca să fii mai bun și mai ales îți dă ocazia să te întrebi cum să anticipezi anumite lucruri. În cel mai fericit caz, concurența devine aliat și împreună devenirea nu poate fi decât pozitivă. A lucra în echipă și parteneriat este singura metodă cu adevărat productivă și plăcută.

- Cum vă vedeţi peste 10 ani?

- Mai bătrâni cu zece ani, dar mai lipsiți de temeri. Ne dorim să lăsăm cu adevărat o urmă, să se știe că numai la Ratio et Revelatio găsești titlul cutare sau autorul cutare. Mă imaginez lucrând cu o echipă creativă, relaxată, ai cărei membri se consideră norocoși că o formează, ascultând, uneori, așa cum făceam în Italia, printre rafturi, părerile clienților, sfătuind în librărie cititorii care vin să ceară sugestii de lectură, primind propuneri editoriale și acceptându-le cu bucurie sau, atunci când e cazul, refuzându-le politicos și fără fumuri. În niciun caz nu mă imaginez bogată, dar cu siguranță foarte îmbogățită de această experiență. Vorba înțeleptului Solomon 30,8: “nu-mi da nici sărăcie, nici bogăție, dă-mi pâinea care-mi trebuie.”

- Mulţumim, mult succes în continuare!

(4 decembrie 2013)