Victor Cilincă

JIHAD

sau

Pedeapsa charizilor

(roman de anticipaţie)

Ed. Ratio et Revelatio, 2013

Locotenentul Martin Poltrow se abţinu să nu vomite. Avea o nevoie acută de ţigară, însă în Departament era interzis fumatul şi nu-şi permitea să fumeze aici: oricînd putea să apară presa.

– Cu ce a făcut asta? se miră cu voce tare sergentul Conetti, continuînd să mestece gumă. Omul ăsta era desigur făcut să fie gunoier, autopsier sau pescuitor de cadavre. Locotenentul îl văzuse de multe ori mîncînd hot dog lîngă pungile cu resturi umane tocmai descoperite în vreo canalizare. Dar de data aceasta, totul depăşea orice imaginaţie - chiar şi nesimţirea lui Al Conetti! Cadavrul, în uni-formă de paznic, mai avea încă o mînă crispată pe ţeava de apă retezată, prin care susura apa. Pieptul, capul şi cealaltă mînă nu se vedeau însă nicăieri. Or fi căzut în stradă?

Maşinile care încep să măture la ora trei puteau face curat pe Fifth Avenue, fără ca gunoierii să observe neapărat un cap inform sau o mînă fără stăpîn. Era chiar mai bine să nu „vezi”: scăpai de complicaţiile cu poliţiştii, care te puteau înhăţa ca suspect! Foarte curios era însă felul în care partea de corp rămasă, sprijinită de parapet şi aplecată nefiresc în gol, fusese secţionată. Haine, piele, totul fusese tăiat neregulat, marginile tăieturii semănînd de la distanţă cu un fermoar şi singura explicaţie ar fi mers numai dacă domnul Janoceck ar fi fost făcut din ceară fină şi cineva, cu o lampă de gaz, l-ar fi topit. Picături de piele, picături de pînză, picături din lanţul de argint din care cîteva zale rămăseseră agăţate de un nasture, dar şi picături din... oţelul pistolului, toate aceste picături încremeniseră acolo de cînd ceva îl tăiase pe paznic în două. Cum poţi să faci portretul robot al unui astfel de lucru ucigaş, dacă acesta o fi cumva de pe aici, de pe pămînt?...

„În fond, cu asta o să-şi bată capul medicul legist”, se gîndi ceva mai relaxat Poltrow. Ştia că lucrurile care-l depăşeau pe el puteau fi considerate deja clasate. Apoi, întorcîndu-se către Conetti, care mesteca în continuare, ceru:

– Dă-mi şi mie chewing gum! Locotenentul se gîndea iar la o ţigară şi doar negrul Jassmée, cel iertat, Cel-cu-o-mînă, ar fi ştiut ce-şi doreşte albul acesta spălăcit, care părea mereu abia sculat din somn. Asta dacă păzitorul Jassmée ar mai fi fost acolo...

●

Conetti arătă cu bărbia spre cele cîteva cratere diforme căscate în suprafaţa netedă a platformei:

– Şi se pretinde că e un hotel de lux! Poltrow se aplecă asupra primului crater şi constată că ga-ura, în care putea încăpea lejer talpa unui picior, continua mult în jos, ca o vizuină, pierzîndu-se în întuneric. Şi celelalte trei mici spărturi, cu intrări de dimensiuni diferite, păreau să se continue adînc în structurile inferioare ale blocului. Locotenentul scoase din buzunar o monedă nouă de jumătate de cent şi-i dădu drumul în cea mai largă gaură. Auzi moneda pătrată de metal zornăind, lovindu-se de pereţii care nu păreau să fie drepţi, dar nu auzi să se oprească undeva... Spre partea de sud a platformei, Conetti descoperi şi cîteva cratere mai mici, în care puteai introduce un deget... Locotenentul pipăi fragmentele minuscule, fărîmiţate ale izolaţiei, împrăştiate în jurul găurilor: Conetti nu avea dreptate, găurile erau făcute de curînd. Poate chiar în acea noapte! Dar nu fuseseră practicate cu un agregat, căci tăieturile nu erau uniforme. Unele din resturile izolaţiei păreau chiar topite: aveau aspectul unor picături de ceară, aşa cum remarcase şi la cadavru. Atunci, fusese un acid? Ceva care urcase prin ţeava metalică şi penetrase apoi izolaţia plat-formei, coborînd după aceea în interiorul hotelului? Poate fusese un accident tehnic...

www.editura.ratioetrevelatio.com