Revista Tiuk!

Ioana Costa

Antichităţile noastre

Ed. Ratio et Revelatio, 2013

Cărţi mari, cărţi mici

Paul Maas, Textkritik, Leipzig, Teubner, 1927; Textual Criticism, translated from the German by Barbara Flower, Oxford, Oxford University Press, 1958.

Şaizeci de pagini numără ediţia englezească (din 1958, retipărită în 1963 şi 1967) a eseului publicat în 1927 de Paul Maas, la editura Teubner: Textkritik, Textual criticism. Critica de text este definită înOxford Classical Dictionary ca „tehnica şi arta restaurării textului” într-o formă cît mai apropiată de cea originară, cu referire directă la editarea autori-lor greci şi latini. Definiţia aceasta – după ce îl înveseleşte pe omuleţul din noi aflat veşnic în căutare de etimologii, mulţumit să vadă aici puse alături cuvintele moderne pe care Antichitatea le pricepea ca feţe ale aceleiaşi noţiuni, grecescul techne şi latinescul ars – ne împinge pe dată să ne întrebăm de ce anume critica de text priveşte în primul rînd texte-le antice, de vreme ce ediţii critice există pentru autori ai tuturor epoci-lor. Răspunsul se află în distanţa dintre textul pe care îl citim noi acum şi cel creat de autorul antic, în transmiterea lui prin intermediul unor copii manuscrise, în număr neştiut, cu istorii cel mai adesea necunoscute, cu aventuri din care reuşim să mai aflăm cîte ceva după ce editorii au studiat fiecare foaie şi fiecare literă cu perseverenţă şi multă ştiinţă de carte. Ştim acum, oricît de dureros ar fi, că nu s-a păstrat nicio pagină scrisă de un autor antic: de aici provin toate necunoscutele dintr-un text grecesc sau latinesc, copiat şi răscopiat, corectat, mutilat, rătăcit şi regăsit. Numai o disciplină deopotrivă severă şi suplă poate aduce textul pe care îl avem la o formă apropiată de cea originară. Această disciplină este critica de text, cea care înregistrează ansamblul manuscriselor păstrate dintr-o operă, care evaluează ce este autentic şi care remediază erorile prin conjectură.

Eseul lui Paul Maas, în ediţia Oxford pe care am citat-o mai sus, conţine în cele două mici introduceri propria sa poveste pe scurt, aşa cum ne-am dori să o putem reconstitui pentru orice carte pe care o citim cu pasiune: traducerea a avut ca bază cea de-a doua ediţie germană, din 1949, dar finalmente a încorporat şi adăugirile incluse în cea de-a treia ediţie germană, din 1957, care are un Appendix II: „Retrospectiva 1956”. Munca traducătoarei a avut nevoie însă de un sprijin în pregătirea ediţiei pentru tipar, căci Barbara Flower a avut o viaţă prea scurtă, încheiată în 1955 (la 43 de ani). Paul Maas, septuagenar pe vremea aceea, nu apucase să discute cu ea des-pre această traducere. Avea să moară el însuşi, cîţiva ani mai tîrziu, în 1964.

Ne rămîne însă mereu aproape prin acest manual dens de critică de text, structurat în capitole şi paragrafe impecabile în sine şi în înlănţuirea lor, dublat de o secţiune de exemple, limpezit printr-un Appendix despre tipuri stemmatice, adus la zi prin „Retrospectiva 1956” şi încheiat cu o bibliografie şi un indice. Şaizeci pe pagini care fac cît şase mii ori şaizeci de mii.