Iulian Sirbu
Un detectiv cu uşoare dureri de cap
(fragment de roman)
Ed. Adenium, 2013
Reuşesc să scap cu greu de clienta mea şi mă hotărăsc să încep cercetările. Păi, am să încep cu suspectul număru’ unu. Adică Arthur Cutler. Mă apuc să urc scările până la primul etaj unde stă respectivul. Scările sunt destul de înguste şi e dificil de urcat pe ele. Nici nu mă mir că madam Martinez locuieşte la parter. N-ar fi avut nicio şansă să încapă pe scările astea. Ajung în sfârşit la uşa suspectului şi ciocănesc uşor. Nu se aude niciun zgomot dinăuntru. Să fie plecat? Mă hotărăsc să bat mai tare.
- Care dracu’ bate aşa la uşa mea? se aude o voce lejer supărată.
Nu apuc să zic nimic pentru că uşa se dă de perete şi în pragul ei apare un omuleţ numai piele şi os. În mâna dreaptă ţine un pahar mare, pe jumate’ cu whisky. Probabil că acesta îl ajută să nu fie luat de curentul ce se face între uşă şi geamul pe care-l văd larg deschis în apartament.
- Cine eşti şi ce dracu’ vrei de la mine? mă ia el la întrebări.
Îi bag sub nas cartea mea de vizită. O ia cu două degete şi, după ce trage un gât din băutura din pahar, o apropie de ochi şi citeşte ce scrie pe ea. Chestia asta îi ia vreo cinci minute. Dacă merg cu ancheta asta de rahat în ritmul ăsta, mă apucă pensia şi nu o să reuşesc s-o termin.
- De-tec-tiv par-ti-cu-lar? silabiseşte moşul din faţa mea. Şi ce dracu’ vrei de la mine?
- Aş vrea să vă pun câteva întrebări despre moartea câinelui doamnei Martinez, dacă se poate.
- Păi, dacă bei un whisky cu mine, poţi să mă întrebi şi despre aterizarea extratereştrilor la mine în apartament.
- Nu refuz. Un whisky este tot timpul binevenit, zic bucuros.
Chiar simţeam nevoia unui întăritor.
- Hai că eşti valabil, zice moşul bucuros şi el. Bagă-te înăuntru!
Intru cu precauţie, pentru că e o dezordine de nedescris. Trebuie să fiu atent pe unde calc. Pe jos sunt tot felul de sticle goale: de whisky cele mai multe, dar şi de bere. Se pare că moşneagul lucrează serios.
Domnul Cutler îmi face semn să intru în living. Mătură cu mâna teancul de ziare ce zace pe canapea şi îmi indică să iau loc.
- Mă duc să aduc sticla de la bucătărie, îmi spune el peste umăr şi dispare.
Privesc şi eu în jur. Cândva camera asta arăta mai bine, dar se pare că menajera şi-a dat demisia. Şi asta cu mult timp în urmă. Mizeria şi dezordinea stau drept dovadă.
Tocmai când mă gândeam să mă duc să văd dacă a păţit ceva, apare şi Arthur Cutler. Aduce însă două sticle cu whisky.
- Am adus provizii, mi-e lene să mă mai duc iar după ce o terminăm pe asta, îmi spune el agitând sticla cu băutură plină pe jumătate.
Are gânduri mari omuleţul din faţa mea.
- Domnule Cutler, eu am să mă limitez la un singur pahar cu whisky, mai am treabă astazi.
- Ei, ce dracu’, eşti copil? Ai să-mi ţii companie, că te văd destul de zdravăn, spune gazda mea în timp ce caută un pahar cât de cât curat. În sfârşit găseşte unul care-i convine şi îl umple cu băutură. Mi-l bagă sub nas. Îl prind din zbor în ultimul moment. Moşneagul îi dăduse drumu’ înainte să-l apuc cum trebuie. Câteva picături au căzut pe covorul de culoare incertă. Îşi toarnă şi lui, umplându-şi paharul.
- Ei, acuma zi ce vrei de la mine! se răsteşte la mine.
De fapt, îmi dau seama că aşa vorbeşte el, răstit. Nu are ceva cu mine.
- Păi, cum vă spuneam, doamna Martinez m-a angajat să anchetez moartea câinelui ei.
- Mă doare-n cur de javra lui Vera. Bine că a murit! Nu puteam să suport potaia aia! De fapt nu prea-mi plac deloc animalele. Mă omoară şi madam Fancy de la doi, cu pisicile ei. Dă-ţi seama, are cinci la ea în apartament!
- Domnule Cutler, vă spun sincer că doamna Martinez vă bănuieşte că i-aţi omorât câinele, încerc eu să obţin o mărturisire.
- Şi ce dacă aiurita aia crede asta? Să zicem că l-aş fi omorât, deşi din păcate n-am mai apucat, ce mi-ar putea face? Nu mai pot eu de bănuielile lui madam Martinez! Sunt înconjurat numai de babe nebune, să le ia dracu’!
- Aşadar nu aveţi niciun amestec în moartea câinelui, încerc eu să trag o concluzie.
- Ia mai dă-o încolo de javră! Hai să mai bem un pahar! şi îmi şi umple paharul înainte să apuc să mai protestez.
Acuma dacă tot l-a umplut, am să-l beau, ce pot să fac? Deşi mai am treabă. Voi ce ziceţi, măi băieţi, mister Cutler i-a făcut felul câinelui sau e nevinovat? Intuiţia îmi zice că nu e el asasinul. Aşa că trebuie să sap mai departe. Aş fi preferat să fie el vinovatul şi să-mi închei rapid investigaţia. Dar se pare că n-am eu norocul ăsta...
Termin paharul cu whisky şi-l pun pe masă. Mă ridic, pregătindu-mă de plecare.
- Ei, doar nu vrei să pleci. Mai avem o sticlă de terminat, se răsteşte la mine Cutler.
- Îmi pare rău, dar trebuie să plec. Mai am de discutat şi cu alţi vecini, dar voi reveni ca să mai bem împreună un pahar.
Se pare că îi face plăcere ceea ce i-am zis în final, pentru că devine un pic mai amabil.
- Te aştept. Când mai treci pe aici, bate şi la uşa mea. La mine nu lipseşte whisky-ul niciodată. Mâncare se mai întâmplă să nu am, dar băutură este slavă Domnului!
Mă grăbesc să-mi iau tălpăşiţa cât mai urgent, înainte să intre din nou într-o pasă proastă.
