Cătalin-Mihai Ştefan

16 culise

Tracus Arte, 2013

Visul despre cufundarea în lectură

Din nou E. Lasvu se arătă în vis Borealului,

de data aceasta dându-i sfaturi despre experienţe livreşti,

cum că atunci când se cufundă în citirea unei cărţi

trebuie să ştie foarte bine să înoate printre parâmele

ce ţin literele în loc şi evită migrarea lor între pagini;

să reuşească să ajungă până la ancore

şi de acolo, de sub rândurile scrise, să privească lumea;

să ştie să-şi ţină respiraţia pe tot parcursul scufundării -

se întâmplă uneori să aibă nevoie de o gură de aer,

dar asta pot face doar scafandrii în aparenţă neexperimentaţi,

care ştiu să anticipeze ieşirea din matcă a cărţii.

Şi să mai ştie că s-ar putea să nu se mai poată întoarce decât în parte.

 

Răvăşirea

Flip se trezi într-o dimineaţă cu părul răvăşit într-un mod

care-l făcu să se privească în oglindă unde avea să i se arate aceeaşi răvăşire,

apoi să-şi caute trupul

şi carnea să şi-o găsească frământată ca de nişte mâini puternice.

Luă o altă oglindă, o puse pe piept şi găsi motivul

neputinţei de-a-şi aduna gândurile

împrăştiate ca nişte cărţi de joc pe o masă

pe care linia orizontului o trăgea după sine.

 

Limpezirea

După o beţie straşnică

Flip obişnuia să-şi limpezească mintea sărind pe călcâie,

în rest, se mulţumea să-şi aşeze gândurile unul lângă altul

sau să le preseze cu degetele strecurate în bolul cranian,

fără alte intenţii.

Ajuns acasă, meteora cu care se iubea atunci

îi sărea în braţe şi-i săruta chipul ca şi cum acesta

i-ar fi fost mai limpede ca oricând,

la care el se înfiora, în mahmureala sa retrasă în adânc,

că toate chipurile ar fi lichide şi deci s-ar tulbura din senin

şi se ruşina amarnic că întreg chipul său i-ar întruchipa trupul

care ar mai avea ceva din starea lichidă, de alcool

păstrat în paharul din care s-ar fi ridicat.

Şi apoi iar se înfiora cu gândul la cât de vălurit ar arăta

şi cum i s-ar aduna gândurile în dune în dreptul bărbiei.

Lăsând supoziţiile, o ruga să-i facă o fotografie

ţinută până dimineaţă într-un borcan cu apă.

De aceea, cu siguranţă că acum Mărcineanu-Muntenegru, de-ar mai trăi,

l-ar întreba dacă nu cumva a citit The Portrait of Dorian Gray

de mai multe ori decât cel mai mare cititor al Bibliei.

 

Visul diferit

Într-o noapte Lasvu îi spuse Borealului că i s-a arătat în vis şi lui A. Litrar

şi l-a îndemnat şi pe el să facă secţiuni în trupurile morţilor, să le vadă inelele,

să vadă ce a simţit fiecare când s-a născut, când a sărutat,

când a făcut dragostea prima dată,

ce gânduri au trecut prin el de-a lungul şi de-a latul vieţii

cum arată partea divină lăsată de Dumnezeu la despărţirea de el,

când nu a avut ce iubi, când şi-a dorit moartea,

ce simţea dacă citea o carte,

cât rău a făcut şi dacă i se înăsprea ca un must conştiinţa,

de câte ori s-a răzgândit întorcându-se din drumuri imaginare abia începute,

cât frumos i-a intrat prin ochi şi unde s-a depus.

Dar acesta părea să-şi fi aruncat gândul ca pe un lasou în altă parte,

în jurul altui lucru.

 

Fiinţarea şi desfiinţarea urâtului

Deseori când Borealului i se făcea urât în faţa ochilor

îl invoca pe Flip pe care-l punea să vină dinăuntrul acelui timp

cu o amintire în braţe, amintire cu frizerul Mărcineanu-Muntenegru,

cel cu privirea cum altfel decât tăioasă,

mai ales spre sfârşitul carierei când începuse să foarfece

şi cu pleoapele, din spatele ochelarilor săi fund de borcan

de unde ne privea ca de pe ultimele trepte ale unui amfiteatru.

Vrăjea clienţii învârtindu-se în jurul lor cu foarfecele ca sculptorul

în jurul lucrării şi parcă plutind, purtat de pătura de păr de pe jos;

Borealul credea de multă vreme

că firele erau vârfurile ascuţite ale gândurilor neexprimate

care acum îşi găsiseră îmblânzitorul şi managerul

pentru că le strângea cu grijă şi le vindea,

fiind primul care pusese preţ pe gândurile lui.

Era o mare deosebire între el şi bătrâna sa meteoră.

Ea tăcea şi pentru el, tăcea ca un totem,

alături de pisicile sale, totemice şi ele,

cuibărite în jurul unui godin unde cred că frizerul îşi călea poveştile,

la nevoie fiind şi bărbier.

Cam la acest moment Borealul interveni la mine pentru Flip,

considerând că a sosit vremea ca acesta să primească în plus un merituos i.

 

Ochiul de apă şi instabilitatea vremii

La una dintre întâlnirile sale pe tema podoabei capilare

frizerul Mărcineanu îi povesti lui Filip cum era el într-a patra

şi i-a întrebat învăţătoarea definiţia lacului şi nu s-a prins nimeni,

apoi le-a dat indiciul cum că lacul ar fi un ochi de apă,

la care el s-a ridicat şi a spus că ochiul de apă este acel organ

prin care pământul, leoarcă de dorinţă,

îşi priveşte creatorul fără a îndrăzni, măcar o dată,

să clipească din maluri.

Apoi întrebă de Boreal pe care nu-l mai văzuse demult,

pesemne că i se făcuse să-i mai ia din părul moale ca de pisică

şi se luară la braţ cu o cu totul altă vorbă.

Dar Filip ţinu minte cu o oarecare invidie acea amintire străină lui

şi în drum spre casă îşi puse înăuntrul gândului, cu mare grijă, un alt gând,

acela de a spune copiilor săi, când o să-i aibă, de exemplu

cum stau lucrurile cu vremea când e instabilă.

Cum că are sau nu un zâmbet scurt ce fulguie îngrămădit într-un colţ al gurii

peste întreg trupul său deloc vremelnic,

cum că atunci când nu pluteşte stă ori pe un picior ori pe un altul,

priveşte cu un ochi întredeschis sau dezmiardă cu geana

pe sub o sprânceană trunchiată,

stă cu braţele întredeschise sau cu pumnii pe genunchi

şi nu-şi găseşte pe nicăieri hotărârea.

Iar dacă vreunul va comenta că ar fi cusută cu aţa albă la vedere

el imediat să-i răspundă că e poveste de mâna a doua,

auzită de la un frizer care ştia multe de-astea

şi le zicea cu un sânge rece care pe clienţii săi

îi înfrigura până la încântare şi-napoi niciodată.

 

Încolţirea gândului şi ideea mobilă/Ciulirea urechilor şi trecerea

Când îi încolţea un gând în minte, Filip*

se simţea înţepat cu calm şi răbdare de multe ramificaţii

care-i dirijau mintea după propria lor voinţă

şi-l ridicau în picioare, undeva unde era încolţit să dea libertate

unui alt gând mărit zi după zi într-o idee menită să-l urmărească pretutindeni

la vedere şi la pipăirea cu tandreţe a capului.

Bineînţeles că nu era vorba de o idee fixă,

dintr-acelea care ţintuiesc oamenii într-un loc mai mult sau mai puţin schiţat

dar le dă voie să se mişte, de fapt, să extindă ideii aria de influenţă.

Ci era vorba de una cu aripi de sticlă mată,

care, venită de la alţii, trece prin minte mai departe,

nu înainte de a lăsa în urmă un ciob sfărâmat

/

şi impresia izbitoare a unei realităţi similară cu cea a unui om

care traversează un oraş străin lăsându-şi bucăţi de priviri pe blocuri,

în crengile ascuţite de ger ale copacilor,

în pavaj pătându-l, armonizând cu umbrele de tot felul.

Altfel nu ar fi existat nici un motiv pentru care urechile sale să se ciulească

şi să capete culoarea vioaie de fruct aflat la prima atingere-a luminii,

cutele pavilioanelor să tremure precum conturul petalelor

care se scutură de tulbureala nopţii.

*şi nu era deloc singur în acest joc

 

Tragerea de timp şi scurgerea lui

Într-o altă şedinţă a sa frizerul-bărbier Mărcineanu

ne-a spus că atunci când plouă sau ninge

ne este dat să vedem timpul,

că asta ar ţine de o trăire sau alta a oraşului,

iar coconii în care suntem îmbrăcaţi fiecare absorb totul

şi ne apără de nemurire.

Şi că ar fi o mare zădărnicie de această dată să vânăm picături şi fulgi

pentru a trage de ei să-i alungim.

Noi îl lăsam să ne tundă în continuare, el ştia asta şi ne lua banii.*

*Ceea ce nu ştia era că Borealul avea o admiraţie stranie

pentru cele două fenomene dar exprimate-n franceză.

Mai târziu avea să-şi dea seama că acolo, în acea limbă,

totuşi este vorba despre cineva.