Alexandru Cosmescu
„Un spațiu blînd 
care mă primește cum m-ar îmbrățișa”,
Ed. Cartier, Chişinău, 2013
(celulele mele mor și se înlocuiesc una pe alta)
m-a dus la un lac din apropiere, era tulbure, a spus 'asta e buturuga mea favorită' şi ne-am aşezat. 'dacă nu am putere, vin aici. când cerul se înnorează, se văd şi peştii în apă. nu fac niciun zgomot și se apropie de mal'. i-am povestit despre cum lucram la bibliotecă şi am avut 20 de cititori în jumătate de an. râdea și vorbeam fără să ne uităm unul la altul. acum firele s-au rupt. a rămas numai să recompun.
mă duc în locuri în care oamenii fac zgomot și zgomotele lor se suprapun.
îmi strâng fularul în jurul gâtului, apoi mi-l las liber.
îmi strâng buzele și tremur.
celulele mele mor și se înlocuiesc una pe alta.
cândva o să am un corp care nu te-a văzut niciodată.
pe care nu l-ai văzut niciodată.
tu ai toată
liniștea de care am nevoie
tu ești toată
liniștea de care am nevoie
(mai e și liniștea când
: mi se
mișcă numai buzele
: îmi
pun căștile în urechi
: felul în care mă
mișc înainte de somn
: când miaună un pisic afară
știu că e același
l-am văzut odată
când mă întorceam acasă
era lângă restaurantul din
subsolul casei în care stau și
mieuna
avea o pată roșie mare lângă
ureche și
una pe spate
dacă l-aș fi atins acolo ar fi
sângerat
am închis ochii și
l-am mângâiat
pe cap
apoi pe bot
a venit mai aproape
m-am ridicat
am intrat în casă
m-am spălat atent pe mâini
m-am dat cu acid boric
m-am uitat toata ziua la
palmele mele
dacă nu apar pete roșii)
în cărţile care-mi plac sunt
împreună cu tine
în tăcerile care-mi plac sunt
împreună cu tine
(blugii mi s-au lărgit şi
îmi cad
când am ieşit din
casă mi-am pus gluga pe cap
te sunam şi
mă uitam în vitrine
după ce pleci
se lasă peste mine şi
mă învăluie şi
aş vrea să învălui şi eu pe
cineva
așa
tăcerea noastră e ca
o perdea din catifea vişinie
eu nu ştiu cum să vorbesc
îmi plac doar atingerile pe care le controlez
'vrei să fie altfel?'
vreau ca viaţa mea să
fie un scenariu din care
nu schimbi
imaginea din vitrine să fie
exact ce vreau să văd
nimic ce să tai
ca şi cum ai porni camera
ai lăsa-o 2 ore şi
totul ar fi perfect
tăcerea e o eșarfă pe care ţi-o
legi la gât şi
mergi cu ea prin oraş
printr-un oraş străin şi nu-ţi
pasă unde te aşezi şi
nu te temi de nimeni)
m-am aşezat şi
respiraţia mea e un cuțit într-o geantă
(mai e și liniștea când
: stai pe o bancă şi
mesteci fiecare bucată din
croissantul pe care l-ai
cumpărat de la colţ
până consistența e cea a salivei)
(altfel mă blochez)
am nevoie de
cineva să-mi
spună ce
trebuie și ce nu
altfel mă blochez
altfel fac
numai lucrurile pe
care le
citesc / altfel
tăcerea e ca
atunci când te doare
ca atunci când
intră cineva in tine
fără să te pregătească
sau
ca atunci
când cineva își
întinde mâna spre fața ta și împinge
degetele pătrund în ochi
în nas
în gură și
asta e tot o formă
de a
intra în tine
'cei ca noi sunt
singuri și e numai
moartea în față care
mângâie
te scoate
și când e ea în
față totul
e bine
când moartea e în
fața ta
totul e
bine
moartea e prietenul care mă
învață lucruri
fiecare pas calculat
fiecare pas bun
fiecare moment astfel
încât
dacă se repetă
voi spune că e bun'
așa îmi spui tu
dar când mă gândesc la moarte e
numai un
gol / mi se deschide în față și
trebuie să-l
umplu cu ceva
să-mi fii alături
să fii aproape
te așezi pe
masă / mă aplec / îmi
lipesc plexul de margine
(singura poziție în
care pot respira ok noaptea
singura când
respirația nu
șuieră ca
o macara defectă
e să-mi las capul pe genunchi)
(all shall be well and all shall be well and all manner of thing shall be well)
dimineaţa m-am urcat într-un troleibuz şi am făcut un cerc prin oraș, cu biletul boţit în pumn.
îmi strâng fularul în jurul gâtului, apoi mi-l las liber.
îmi strâng buzele şi tremur.
buzele închise sunt o barieră.
mă legăn înainte şi înapoi pe scaunul de plastic gri.
(Foto: Nata Moraru)