Revista Tiuk!

Daniil Harms

Iluzie optică

Ed. Ratio et Revelatio, 2013

În loc de postfaţă

Daniil Harms (1905‑1942) este unul din cei mai populari scriitori ruşi, precursorul literaturii absurdului, un scriitor genial, conştient de genialitatea sa, aşa cum era şi Salvador Dali („Totuşi, sînt o figură extraordinară, chiar dacă nu-mi place să vorbesc prea des despre asta”), un scriitor care a publicat în timpul vieţii doar literatură pentru copii, fiind considerat anti-sistem, mort de inaniţie în spitalul unui lagăr comunist. Opera sa a circulat în samizdat şi a fost publicată doar după moartea scriitorului, abia în anii ’60 ai secolului trecut, acum fiind tradusă în foarte multe limbi.

„Iluzie optică”, volumul de faţă, este compus din trei părţi: (I) Proză, (II) Scrisori şi (III) Anecdote atribuite lui Daniil Harms. Cu ocazia publicării acestui volum trebuie să recunosc că primele mele traduceri serioase din literatura rusă au fost din opera lui Daniil Harms, făcute de plăcere, dar şi pentru prietenii mei care nu ştiu rusa (deşi între timp au apărut multe traduceri de-ale mele, nu şi Harms – Victor Erofeev, Vladimir Sorokin, Nicoleta Esinencu, Venedikt Erofeev, Mihail Kononov, Zahar Prilepin, fraţii Presneakov etc.). Daniil Harms este unul din scriitorii mei preferaţi, aşa că atunci cînd am fost rugat să menţionez 10 scriitori de suflet în fruntea listei a fost Daniil Harms – un scriitor incredibil de original şi consistent. Iar revista pe care o fac – de 13 ani – împreună cu Alexandru & Carmina Vakulovski şi Dan Perjovschi se numeşte ca o proză de-a sa, TIUK, şi motoul revistei e textuleţul cu acelaşi nume, „tiuk” însemnînd sunetul care se aude în timpul loviturii/acţiunii. Citind orice carte de-a lui Daniil Harms, ai impresia că ai în faţă o antologie, o super selecţie. Harms avea o relaţie specială cu textele sale literare, dar asta… l-a costat enorm. Harms spunea că pentru el viaţa a fost mereu mai importantă decît arta, de aceea a insistat să facă din viaţa sa o artă, exact invers decît era la modă în epoca pe care o trăia. Iar asta pentru el nu era un act estetic, ci unul existenţialist. Harms înţelegea viaţa ca pe-o minune, de aceea în proza sa apar fel de fel de minuni sau de invocări ale vreunei minunăţii („Dumnezeule! Oare chiar nu există minuni pe lumea asta?!”), chiar dacă Harms simţea că e suficient să conştientizezi că poţi face minunea, nu trebuie neapărat s-o şi realizezi, exact ca în cazul personajului său care ştia că poate face minuni, dar n-a făcut nici una în toată viaţa sa („Voi scrie o nuvelă despre un magician care trăieşte în zilele noastre şi nu face nici o minune. Ştie că e făcător de minuni şi că poate să săvîrşească orice minune, dar nu face asta. E scos din apartament, ştie că ar putea doar să mişte din deget şi apartamentul îi va rămîne lui, dar nu face asta, ci iese liniştit din apartament şi se duce să trăiască într-un şopron din afara oraşului. El poate transforma acest şopron vechi într-o minunată casă de piatră, dar nu face asta, ci continuă să trăiască în şopron şi pînă la urmă moare, fără să facă vreo minune pe tot parcursul vieţii lui”).

Daniil Harms este unul din pseudonimele-măşti pe care scriitorul şi le-a ales încă din timpul adolescenţei, cînd mai era elev, numele lui fiind Daniil Iuvacev. Harms considera că unicitatea numelui aduce nefericirea, aşa că îşi semna textele literare în mai multe feluri: Charms, Shardam, Horms, Hharms, Haarms, Harms-Dandan, Harms ş.a.m.d. Dar cel mai tare îi plăcea Harms, de la franţuzescul „charms” şi englezescul „harm”, care redau cel mai bine crezul său despre viaţă şi artă. Aşa îşi nota în jurnal, pe 23 decembrie 1936: „Aseară tata mi-a spus că atîta timp cît voi fi Harms voi fi urmărit de nevoi” şi semna… Daniil Charms. Harms e unul din autorii manifestului OBERIU (Asociaţia Artei Reale), mişcare foarte activă, dar care n-a rezistat prea mult (1927-1931), pentru că iniţiatorii ei au fost arestaţi, iar mişcarea interzisă oficial, OBERIU impunînd în cultură alogismul, absurdul şi grotescul, chestii intolerabile în acele vremuri teribile, cînd ţara sa era condusă de tovarăşul Stalin. Oricum, textele lui Harms sînt absurde şi abstracte, alogice şi dure (chiar dacă pline de umor şi ironie) pentru că aşa era viaţa pe care o descria (de aici şi acel „mai bine să nu mai vorbim despre asta”). După eliberare, Daniil Harms a lucrat la o revistă pentru copii, iar pe 23 august 1941 a fost arestat din nou şi pe 2 februarie 1942 a murit, iar numele lui a fost interzis. Daniil Harms a fost reabilitat abia în 1956, şi în anii ’60 manuscrisele sale au devenit, în sfîrşit, cărţi, fiind publicate şi traduse, iar piesa sa, „Elizaveta Bam”, a început să fie jucată iarăşi pe cele mai mari scene din Rusia.

Textele lui Daniil Harms sînt perfecte din toate punctele de vedere – şi ca fond, şi ca formă, şi din punct de vedere stilistic, şi tematic, scurte, exacte, pline de viaţă, energie, originalitate şi substanţă, texte-bijuterii de care ar fi fost mîndru şi contemporanul său Salvador Dali, care era la fel de „modest” ca şi Harms, cînd era vorba de propria personalitate, spunînd că e bine să se vorbească despre el, chiar dacă se vorbeşte de bine.

Daniil Harms a trăit, s-a îmbrăcat, s-a purtat şi a scris altfel, iar cititorii, după ce-l descoperă, îl citesc mereu cu aceeaşi satisfacție, mirare şi bucurie. Pentru că minunea din viaţa lui Harms este opera sa, care e – cum altfel? – minunată! Lectură plăcută şi utilă, prieteni!

Mihail Vakulovski