Daniil Harms

Iluzie optică

Ed. Ratio et Revelatio, 2013

Cavalerul

Alexei Alexeievici Alexeiev era un cavaler adevărat. Astfel, de exemplu, odată, văzînd din tramvai cum o doamnă care mergea pe trotuar s-a împiedicat de o bornă, a alunecat şi din plasă i-a alunecat o sticlă de lampă de masă, care s-a făcut ţăndări, Alexei Alexeievici, dorind s-o ajute pe această doamnă, a hotărît să se sacrifice şi, sărind din tramvaiul care se afla în mişcare, a căzut şi şi-a spart mutra, lovindu-se de-o piatră. Altă dată, văzînd cum o doamnă, sărind gardul, şi-a agăţat rochia într-un cui şi a rămas în poziţia aia acolo, încît, stînd aşa pe poartă, nu putea să se mişte nici înainte, nici înapoi, Alexei Alexeievici a început să-şi facă atîtea griji, încît de emoţie şi-a scos din gură cei doi dinţi din faţă, tot împingîndu-i cu limba. Mai pe scurt, Alexei Alexeievici era cel mai adevărat cavaler posibil, şi nu doar în relaţia cu doamnele. Alexei Alexeievici putea să se jertfească cu o uşurinţă rar întîlnită, pentru Credinţă, Ţar şi Patrie, ceea ce a demonstrat în anul 1914, la începutul războiului german, cînd s-a aruncat de la etajul doi, pe fereastră, strigînd „Pentru Patrie!”. Alexei Alexeievici a rămas, printr-o minune, în viaţă, rămînînd doar cu urme nesemnificative, iar în scurt timp, ca un patriot atît de rar întîlnit, a fost trimis pe front.

Pe front Alexei Alexeievici se evidenţia prin sentimentalismul său măreţ şi de fiecare dată cînd pronunţa cuvinte ca „steag”, „fanfară” sau chiar şi „epoleţi” pe faţa lui apăreau lacrimi de recunoştinţă. În 1916 Alexei Alexeievici a fost rănit la bazin şi scos de pe front.

Fiind invalid de categoria I-a, Alexei Alexeievici nu mergea la serviciu, aşa că, folosindu-se de timpul său liber, a început să-şi înşire pe hîrtie trăirile lui patriotice.

Odată, discutînd cu Constantin Lebedev, Alexei Alexeievici a spus fraza sa preferată: „Am suferit pentru Patrie şi mi-am spart pelvisul, dar exist datorită subconştientului din spatele meu”.

- De fraier ce eşti! – i-a spus Constantin Lebedev, – Doar un LIBERAL poate să ofere cel mai măreţ serviciu patriei!

Cuvintele astea, nu se ştie de ce, au intrat adînc în sufletul lui Alexei Alexeievici, iar în 1917 el se caracterizează deja aşa: liberal, care şi-a sacrificat bazinul pentru patrie.

Alexei Alexeievici a fost încîntat de revoluţie, chiar dacă a fost lipsit de pensie. O vreme Constantin Lebedev i-a adus trestie de zahăr, ciocolată, conserve de şuncă şi făină de grîu. Dar cînd Constantin Lebedev a dispărut pe neprins de veste, Alexei Alexeievici a trebuit să iasă în stradă şi să cerşească. La început Alexei Alexeievici întindea mîna şi spunea: „Ajutaţi-l, în numele lui Hristos, pe-un om care şi-a jertfit bazinul pentru patrie”. Dar rugămintea asta nu s-a bucurat de mare succes. Atunci Alexei Alexeievici a schimbat cuvîntul „patrie” cu „revoluţie”. Dar nici varianta asta n-a avut succes. Atunci Alexei Alexeievici a compus un cîntec revoluţionar şi cînd vedea un om care, credea Alexei Alexeievici, poate să-l dea ceva de pomană, făcea un pas înainte şi începea să cînte mîndru, cu demnitate, aruncîndu-şi capul pe spate:

Pe baricade

cu toţii vom veni!

Pentru libertate

ne vom mutila toţi şi vom muri!

Şi, bătînd voiniceşte cu tocul pantofului în asfalt, ca un polonez, Alexei Alexeievici întindea pălăria şi spunea: „Milostiviţi-vă, în numele lui Hristos”. Asta nu rămînea fără urmări, aşa că Alexei Alexeievici arareori mai rămînea flămînd.

Totul mergea ca pe roate, doar că-n anul 1922 Alexei Alexeievici a făcut cunoştinţă cu un oarecare Ivan Ivanovici Puzîrev, care vinde în piaţa Sennaia ulei de floarea soarelui. Puzîrev l-a invitat pe Alexei Alexeievici la o cafenea, l-a servit cu o cafea adevărată, iar el, ronţăind produse de patiserie, i-a expus o întreprindere complicată, din care Alexei Alexeievici a înţeles doar că trebuie să facă şi el ceva, iar pentru munca asta a sa va primi de la Puzîrev alimente de mare valoare. Alexei Alexeievici a căzut de acord, iar Puzîrev i-a dat pe sub masă două pliculeţe de ceai şi o cutie de ţigări „Radja”, imediat, ca formă de încurajare.

Din ziua aceea Alexei Alexeievici venea în fiecare dimineaţă în piaţă, la Puzîrev, şi, primind de la el nişte hîrtii cu semnături strîmbe şi multe ştampile, îşi lua sania, dacă era iarnă, sau roaba, dacă era vară, şi se ducea unde îi spunea Puzîrev, în fel de fel de instituţii, unde, arătîndu-le hîrtiile, primea nişte lăzi, pe care le încărca în sanie sau în roabă, iar seara le ducea în apartamentul lui Puzîrev. Dar odată, cînd s-a pornit spre apartamentul lui Puzîrev, la el au venit doi oameni, dintre care unul era îmbrăcat în uniformă militară, şi l-ai întrebat: „Sînteţi Alexeev?” Apoi pe Alexei Alexeievici l-au băgat în maşină şi l-au dus la puşcărie.

Alexei Alexeievici nu înţelegea nimic din ce era întrebat la interogatorii şi spunea întruna că el a suferit pentru patria revoluţionară. Dar, cu toate acestea, a fost condamnat la zece ani de deportare în partea de nord a patriei sale. Întorcîndu-se în 1928 înapoi în Leningrad, Alexei Alexeievici a revenit ocupaţia de dinainte şi, aşezîndu-se la colţul străzii Volodarsk, şi-a aruncat cu demnitate capul pe spate, a lovit cu talpa pantofului în asfalt şi a început să cînte:

Pe baricade

cu toţii vom veni!

Pentru libertate

ne vom mutila toţi şi vom muri!

Dar n-a reuşit să cînte asta nici măcar de două ori, că a fost înşfăcat şi aruncat într-o maşină cu geamurile acoperite şi transportat undeva spre Admiralteistv. Atunci a fost văzut ultima dată.

Asta e, pe scurt, istoria vieţii unui adevărat cavaler şi patriot – Alexei Alexeievici Alexeev.

 

(1934-1936)

Basm

Un om nu prea înalt a spus: „Aş face orice, numai să fiu măcar un pic mai înalt”.

Doar a spus asta şi a văzut în faţa sa o vrăjitoare.

- Spune ce-ţi doreşti? – a zis vrăjitoarea.

Iar scundul stă în faţa ei şi de frică nu poate să spună nimic.

- Ei?! – întreabă vrăjitoarea.

Iar omul scund stă şi tace, parcă şi-a înghiţit limba. Atunci vrăjitoarea dispăru.

Iar omul nu prea înalt a început să plîngă şi să-şi mănînce unghiile.

Mai întîi şi-a mîncat toate unghiile de la mîini, apoi – de la picioare.

-------------------------------

Cititorule, gîndeşte-te la basmul acesta şi o să te simţi ca şi cum n-ai fi în apele tale.

 

(1935)

www.editura.ratioetrevelatio.com