Mihail Vakulovski

Hituri celebre din epoca Showa

În ancheta numărului de vară al revistei Tiuk! întrebam dacă există cărţi „de vară”, aşa cum – ştie toată lumea – sunt nenumărate piese muzicale de vară. „Hituri celebre din epoca Showa” e o astfel de carte, „de vară”, uşurică, dar bine scrisă, aparţinînd unui scriitor foarte tare, Ryu Murakami, autorul super romanului „Audiţia”. Ei, „Hituri celebre din epoca Showa” nu se ridică nicicum la nivelul acela (din nici un punct de vedere), fiind o carte absolut „dementă”, scrisă doar „din amuzament”, cum mărturiseşte scriitorul în „Nota autorului” de la sfîrşitul cărţii („Titlul romanului a suferit modificări pentru că, iniţial, am scris numai din amuzament. Nu cred că m-am mai distrat atît de mult scriind ceva de la 69 încoace”). E un fel de detectiv absurd de cartier, explicat astfel de unul din băieţii implicaţi: „o bătălie pe viaţă şi pe moarte cu un grup de mătuşici”. Cartea urmăreşte şi descrie istoria unui conflict între două găşti din epoca Showa (perioadă din istoria Japoniei cuprinsă între anii 1926-1989). Un grup e compus din şase pierde-vară, băieţi pînă-n 30 de ani, care din cînd în cînd se întîlnesc la unul dintre ei, spionează o fată dintr-un apartament din blocul de vizavi, rîd prosteşte şi cîntă karaoke („în acest grup nu existau nici reguli, nici principii, dar mai ales nu exista o taxă”, „băieţii ăştia – dar nici nu-mi vine să le zic „băieţi”, indivizii ăştia care sunt atît de bizari că te fac să te întrebi cum naiba de cinci ca ei au putut să se găsească”). Celălalt grup e compus din 5 femei de pînă-n 40 de ani, membre ale clubului Midori. Într-o zi, unul din aceşti băieţi se ia după o femeie („bătrîna, pe care pînă acum o privise doar din spate, părea a fi mai diformă decît oricare altă fiinţă pe care o văzuse pînă atunci”), o „violează” din mers, apoi o omoară, speriat de ţipetele femeii. Femeia făcea parte din clubul Midori, iar această întîmplare neroadă şi smintită are urmări inimaginabile. Ele, pînă atunci nişte femei simple şi cumsecade, ajung să studieze şi să recurgă la tactici teroriste şi de gherilă, iar ei (nişte paraziţi prostănaci), gîndindu-se cum să le elimine pe toate odată, hotărăsc să arunce în aer tot oraşul, dar fiindcă cred că s-ar putea să nu le poată doborî cu o bombă simplă, ajung la concluzia că trebuie să intre în posesia unei bombe… atomice…

Cartea este scrisă în stil postmodern, conţinînd şi multe dialoguri absurde ca-n Becket şi Ionesco (vezi p. 17, de exemplu), dar şi umor tipic murakamian („Într-o după-masă de la sfîrşitul lunii noiembrie, în care vremea e plăcută şi soarele îţi încălzeşte umerii cu blîndeţe, orice om normal ar ieşi la plimbare; aşadar, după cum era de aşteptat, studenta era în camera ei”)…

Mi-ar plăcea ca şi scriitorii noştri (care se consideră) elitişti să încerce să scrie astfel de cărţi, „doar” din distracţie, de plăcere, aşa cum a făcut-o, încă în secolul 19, de altfel, Creangă şi Eminescu (hai că ştiţi despre ce e vorba) sau – acum – Emil Brumaru sau membrii şcolii de la Braşov („ghici cine trage în tine?”).

Dar pînă vom avea şi noi un roman de-al lui Breban sau Cărtărescu sau Goma neîncrîncenat, scris doar de plăcere, „din amuzament”, vă recomand cărţile scrise de tinerii scriitori români (de pe ambele maluri ale Prutului) şi ale super-scriitorilor care n-au neglijat literatura hedonistă! Lectură plăcută!

Ryu Murakami, „Hituri celebre din epoca Showa” (traducere de Andreea Avram),

Ed. Polirom, Iaşi, 2012