Alexandru Marcel

 

FERESTRE ÎN CANNAREGIO

 

pentru D.

O mînă subţire atinge fruntea de ceară

şi dintre aşternuturi umede se înalţă, învolburate,

nesăbuitele imnuri ale febrei.

Ochii verzi ai spălătoresei udă petuniile.

Cînd muzica ce răzbate din întîmplările zilei se stinge,

o tăcere sălbatică îi găseşte inima.

Un adolescent îşi scrie pe zidul de piatră numele,

apoi adoarme cu o carte obscenă sub pernă:

dureri funebre însufleţind marşul nopţilor.

Pe marginea patului răvăşit, chipul poştaşului

urmăreşte literele otrăvite; o flacără neagră ţîşneşte din apa

înverşunatei sale singurătăţi.

Vulturi de oţel cercetează atent vinile.

În aceste odăi cu ferestre înalte, unde nu te aşteaptă nimeni,

se plămădesc neîncetat miile de cuvinte

care vor străbate, ocolindu-te, trupul oraşului

şi vor alcătui lunga litanie a unor alte vieţi.

Glasurile din spatele obloanelor coborîte

nu-ţi vor înşira în nici o seară faptele,

numele tău nu va fi nicicînd pomenit.

Şi totuşi, atunci cînd vei colinda, vara, furios parcurile

şi tot ceea ce ura ta va atinge se va transforma în aur,

sau cînd ispita odihnei îţi va îmblînzi obiceiurile

şi-ţi vei dori să mîngîi creştetul copiilor,

vei şti că toate aceste cuvinte te-au însoţit mereu, pretutindeni,

ca nişte animale docile şi tăcute,

care nu ţi-au fost niciodată prietene.

PENTRU M.

La capătul atîtor ani, o duminică fără ieşire.

Nerodnică veghe,

cînd coarda arcului uită să mai zbîrnîie,

iar trupul strigă împotriva numelui ce i s-a dat.

Ce cuvinte solemne vei pronunţa la răscruce,

lîngă arborele scobit, ferit din calea lupilor,

la despărţirea de însoţitorii şovăielnici?

În ce limbă va fi rostit salutul final,

ce nouă singurătate îţi va închide drumurile

şi-ţi va pecetlui memoria?

Nu vei mai aştepta de astă dată nimic,

te vei deprinde iarăşi cu zgomotul zilelor,

îţi vei îngropa chipul în piatră.

Frica va rămîne la porţile oraşului,

istovind zelul convertiţilor.

 

PEISAJ DE IARNĂ

Timp murdar, cu mască de zăpadă,

străjuit de privirea fără ochi a zidurilor:

în încăperi umede

o rasă vinovată îşi plăsmuieşte idolul iertător,

pedeapsa cumplită.

Îndepărtată va răsuna chemarea părinţilor,

străină va fi atingerea

prietenului aşteptat.

O armonie aspră va biciui văzduhul,

un cuvînt de argint

va îngheţa copacii înşiraţi pe marginea drumului

şi va însemna frunţile celor întorşi cu faţa către casă.

Cu mîini tremurătoare,

numărăm, deocamdată, aurul fals al zilelor.