Alexe RĂU
Scherzo pentru regele Franţei,
Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2013
Strada de fildeş a poetului
I
când l–am simţit născut pe celălalt am urcat în turnul de fildeş
să–i arăt fereastra prin care maestrul a tot contemplat bulevardul
Ştef ... pardon : bulevardul Cappuccino numit astfel pentru mirosul
specific produs de cafeaua–cocktail ce vine de la parterele şi tera–
sele lui şi pătrunde în fiece trecător provocând erecţia simţurilor ne–
am uitat am privit am contemplat am început să ne dăm seama că
cineva pune bulevardul în paranteze şi ne bagă în văz imaginea pic–
turală că de fapt nu atât privim cu ochii mei cât suntem asimilaţi de
vederea nevăzută a magistrului că suntem înghesuiţi după ochelarii
lui invizibili care din nepotrivire de dioptrii probabil sau din cauza
mijirii orgolioase au învăluit totul într–o ceaţă metafizică au mu–
rit sunetele tăcerea a început a–mi ţiui în creier am început să percep
miros cadaveric m–a învăluit o apatie autistă apoi o frică transcen–
dentală m–a pătruns şi atunci ca să nu mă arunc din turn şi să nu–
curm astfel existenţa celuilalt am coborât furibund treptele şi
II
am ieşit în bulevardul Cappuccino numit astfel pentru mirozna speci–
fică pe care o propagă cofetăresele de la partere şi terase supranumite
„cappuccinele în alb” am respirat adânc şi mi-am renăscut dorinţe–
le mi–au accesat / mângâiat urechile sunetele zgomotele larma ora–
şului furnicar mi–au iradiat / bucurat ochii formele şi culorile lucru–
rilor m–am contopit cu specia nemuritoare şi astfel am îndepărtat
moartea lumea fizică s–a dezbrăcat de meta pentru că totul este aici
au dispărut categoriile şi conceptele şi au răsărit lucrurile individuale
viul a împins la gunoi calapodurile totul a devenit spontan şi indecida–
bil respir respir respir trec bulevardul prin plămânii mei să–mi capu–
ccinizez sângele respir respir respir la capătul bulevardului este amena–
jată o pistă de sărituri în lumea nouă triplu salt în viitor în zare se arată
un nou continent pe care a şi sărit autorul Orbitor–ului avântat pro–
babil de cele două aripi ale sale ne face semn să sărim şi noi unii îşi aş–
teaptă startul dincolo de noul continent e domeniul fratelui Enkidu iar
mai departe e tărâmul rupestru între turn şi peşteră pendulează poetul
postmodern revin în
III
bulevardul Ştef ...i apologize : în bulevardul Cappuccino numit ast–
fel pentru mirosul specific de cafea–cocktail pe care îl exaltă / trans–
portă femeile plimbătoare trecătoare supranumite „cappuccine–senza–
ţii” or ele ne scoală în picioare simţurile cu tot cu organele lor mă
opresc la Terasa Capuccinilor comand o ceaşcă de cappuccino savu–
rez privesc mişcarea browniană a oraşului formele şi culorile femini–
ne mă apucă de ochi vocile lor cochete / excitante mă trag de urechi
simt cum mi se prelinge în suflet libertatea Eu nu mai este terorizat de
Noi se apropie de sine până la uitarea de sine cum n – a reuşit nici în
turnul de fildeş acolo în interior el era în exterior aci în exterior este în
interior - remarca lui Pessoa - respir respir respir simt cum se bucură
şi se joacă în mine celălalt l-am numit provizoriu Enkidu mă îmboldeş–
te scot notebook–ul şi scriu mai nestingherit aici în mulţime decât în
solitudine reiterez revelaţia lui Cehov scriu acest poem sonată–jazz
clip în trei respitaţii eu scriu noi scriem şi ne imaginăm că duminică
vom avea la „dejun” o „cappuccină–senzaţie” pe iarbă ...
1 + 3 + 3 + 3 x 5
În anul naşterii mele stalin murea la Moscova Borges scria
în cartierul de sud al Buenos Airesului „Matei XXV 30” şi al
doilea poem al darurilor iar la Larga bunelul meu te sădea pe
tine ca să surmonteze falia dintre sat şi pădure dintre oameni
şi copaci
„gorunule din margine de codru”
De la moartea tiranului ne-am ales cu eliberarea tatei din gula-
gul siberian făcându-se astfel posibilă modesta minune a concepe-
rii mele Borges a devenit pentru mine oglinda Alephul în care se
arată Universul şi în care prea păun(d) aş fi de s-ar întâmpla întâm-
plător să apar fugitiv şi eu iar tu gorunule eşti arătarea sufletului
meu
Am ajuns amândoi la pitagoreicul magicul sacrul ciclu
1+3+3+3x5
Am cunoscut lucruri cuvinte şi limite „stele pâine şi biblioteci”
şi toate cele omului deschise pe care nimeni nu le-ar putea inven-
taria mai cosmic decât Whitman am citit mai multe de câte am trăit
şi totuşi încă nu am ajuns la lectură
„ noi scriem fiindcă nu ştim să citim”
Pentru a evada din fatalitatea limbajului mi-am căutat refugiu în
poezie l-am ascultat pe Platon şi mi-am scris poemele mai mult în
suflet decât pe hârtie ieri după ce am terminat de scris ultimul poem
m-am uitat în oglinda Borges şi am citit:
„Ai istovit anii şi ei te-au istovit
Şi încă nu ai scris poemul”
Cantos-ul meu cel mare s-ar putea întâmpla să fii chiar tu
„gorunule din margine de codru”
Când mă încălzeam la umbra ta n-am auzit crescând în tine nici
un fel de sicriu - Larga nu-şi poate permite imitarea Lancrămului -
ci aud mereu cum se împlinesc înlăuntru-ţi poemele ce le scriu în
suflet
De teama plagiatului s-ar putea să rămân fără sicriu
Aferim
egoismul nostru funciar trebuia odată şi odată să înceteze curăţenia
lemnului trebuia să-ţi schimbe de mult destinul
Şi-apoi imaginează-ţi că la judecata de apoi Homer Shakespeare
Joyce şi toţi ceilalţi se vor prezenta cu câte o carte şi numai eu mă
voi înfăţişa cu un copac singurul rămas teafăr nedevorat de civiliza-
ţia scrisului neprefăcut în hârtie neprofanat de cuvintele omului
Iar pe lumea cealaltă
Soarele e sălbatic e nimicitor...
La răscrucea 1+3+3+3x5 ne amintim
„gorunule din margine de codru”
că la începutul primei noastre decade stalin murea la Moscova
Borges scria la Buenos Aires poemele sale preferate iar la Larga
bunelul şi tatăl meu deschideau calea fiinţării unui băiet şi unui
pu(o)iet
Astăzi tu dai formă firmamentului iar eu mă las măgulit citind
poemul „Unui poet minor din antologie” scris de argentinian tot
în anul naşterii mele
Pălăria lui Sadoveanu e de prisos
Un elefant iese din popuşoi. Un popuşoi intră în elefant
Popuşoiul e din satul nostru Elefantul este din satul glo-
bal dar a ajuns acolo din cătunul său natal de unde l-a fu-
fugărit moartea elefanţilor - şoricelul În satul global tre-
buie să te duci cu mâncare de acasă din care cauză a şi a-
juns elefantul în popuşoii noştri plini cu nemuritori Satul
global se întreţine din pseudopăstorit Mouse („măi şoare-
ce”) e numele dinastiei de ciobani electronici Ei pasc tur-
me de oiţe caligrafice Stâna mauşilor e un site în coada ia-
zului virtual Seara ciobanii aceştia îşi trag oiţele de ţâţe
mulgând semnificaţii spumoase şi ironii Laptele stors este
pus la fiert într-o capişte globală ca să se aleagă din el ca-
şuri de idei acestea fiind transformate mai apoi în poeche-
ese - un fel de matrice prozodico-stilistică Dacă va fi poe-
cheese va fi şi poezie spun globalosătenii Lângă iezătură
un e-ipochimen a aruncat undiţa să prindă suveica Un cer
lat cât pălăria lui Sadoveanu stă deasupra lui şi a iazului O
ancuţă se apropie şi-l întreabă unde stau electromocanii ca-
re trag de sfârcuri mioriţele de scris Laptele umple gălea-
ta şi stă să se reverse peste poalele-foile ancuţei dată pe
spate de un sărut downloadat De va fi poecheese va fi şi
cântec de leagăn pentru poemele nou-născute De obicei ma-
tricea cade pradă poeţilor ofiţeri ai comandoului şi capora-
lilor corpului de debarcare Softcheese-a e pentru poeţii in-
fanterişti iar whey-ul ca şi ghinda dintr-un poem al bă-
ietului de la Buda e pentru swine-ii pe care îi vor epuiza
ofiţerii Ca să aspiri la poecheese trebuie mai întâi să înfrângi
swineul (din tine?) Ca să poţi să răpui swineul trebuie să
aduni un megabit de poezii Ca să scrii megabitul trebuie
să prinzi momentul oportun Pentru a şti când a sosit clipa de
graţie iei o lespejoară şi o arunci pe oglinda e-apei Dacă a-
junge la malul opus te pui pe scris dacă nu mai aştepţi Dacă
va fi poecheese va fi şi poezie Azvârl pietricica:
s!f?r,r ;r r ))))))))))
Lespejoara atinge faţa iazului şi sare Din trei salturi ajunge
la celălalt mal E-păcurarul termină de muls oaie albă Eu în-
cep să scriu oaie neagră Un elefant intră în popuşoi Un popu-
şoi iese din elefant
Vulcanul homotextual
M-am aşezat la această masă
Am deschis în faţa mea
această foaie albă şi
mistică precum zăpada
care a acoperit câmpiile şi casele
pictate în cadrul geamului meu
Îmi acordez tonul gândului
la ninsoarea de afară
Ninge în mine un cuvânt
apoi o idee
apoi altele şi altele
până când sufletul meu se umple de un
viscol de înţelesuri
Fiecare lucru începe să fie văzut
din toate părţile
Toate părţile se oglindesc
în fiecare lucru
Poţi să revii la oricare
de un număr infinit de ori
Nu există nici un
gând împietrit
totul este în mişcare
iar aceasta trece într-un zumzet
de fond
şi începe să mi se pară
că roiul acesta din mine
stă să erupă
Acum!
îmi zic
acum e momentul
şi
plin de elan
îmi suflec mânecile
şi-mi răsfir degetele pe tastatură
Scriu o literă
Scriu un cuvânt
Scriu o frază
Înnegresc toată pagina
tot window-ul
Deodată
ninsoarea din mine încetează
şi roiul nu se mai aude
Literele şi cuvintele
stau împietrite
zidite în rânduri liniare
ca nişte soldăţei prinşi în frontul
în care nu pot avea decât un singur loc
şi
o singură viziune
Semnele negre pe care le-am îngropat
în albul din faţa mea
parcă ar fi
nişte cruci într-un cimitir
Cutremurat
îmi imaginez o ninsoare
cu litere
cu semne de smoală care
potopesc totul.
apoi Vezuviul şi Pompeiul...
Am aruncat pixul...
adică nu : am apăsat pe
Delete
şi am strigat:
- Ninge-o, Doamne, înapoi !
Şi fă ceva să se potolească
vulcanul homotextual.
Ea
Ea a intrat în viaţa mea cum înfloreşte nucul când se
prelingea printre degetele tatei sângele păsării sacrificate iar eu
cutremurat m-am simţit montat de privirea ei
Ea nu avea ochi Căci dacă i-ar fi avut nu m-ar fi văzut
Ea nu avea corp Că dacă-1 avea nu încăpea într-un plan liniat
Ea a intrat în viaţa mea cum înfloreşte nucul Asta de dragul ei mai apoi am exagerat evocând explozii cromatice de rozacee
M-am apropiat de ea cum ajungi la miezul de nucă
Dar la început fructe nici nu erau Exista numai jocul de nuanţe al verdelui nucăriu şi încă mirosul acela pur şi tare remarcabil prin faptul că de el nu se apropie
muştele
Ea era ca verdele ce se naşte pe sine jucându-se cu el însuşi
O simţeam pretutindeni dar ne-ntâlneam numai în planul liniat unde ea poposea printre semne caligrafice şi printre piese de ierbar
Când s-au făcut fructele eram plin de ea cum ţi se vopsesc mâinile de la coaja nucilor verzi Mama: „Băiatul nostru s-a înnucit de tot"
Ea mă tortura aşa cum miezul de nucă verde te pune să treci tot amarul până să ajungi la el Pe atunci mă obseda ideea îndulcirii M-a remontat replica tatei către mama care fierbea dulceaţă de nuci: „Apoi cu atâta zahăr eu aş face bunătate şi dintr-un..."
Ea nu avea ochi nici corp Dar începuse să mă roage tot mai insistent s-o scot în lume şi s-o spun
I-am adunat corpul de prin dicţionare şi am scos-o în grădină s-o spun mai întâi pentru mine Apoi am împopoţănat-o cu toate figurile de stil şi am ieşit cu ea în sat călcând cu toate felurile de picioare
Lumea a dezaprobat-o Şerpuiau către noi asemenea substantive şi asemenea adjective că mi se-necau verbele-n gură Mi-am dat seama că din exces de zel o făcusem să semene cu profesionista satului
Ea suferea mult dar eu nu ştiam cum s-o apăr Atunci ea s-a înfuriat A aruncat toate cordelele de pe dânsa şi a rămas goală-goluţă în mijlocul satului şi când a prins a se spune pe sine lumea s-a resemnat
Mi-am scos tunica şi m-am repezit să-i acopăr goliciunea Aşa se şi poartă de atunci când iese în public Iar lumea când se referă la dânsa vorbeşte despre tunica-mi
Ea este ca miezul de nucă verde
Nucile coapte sunt sus de tot iar vârfurile le pradă corbul Nevermore Uneori sunt gelos pe el dar mă gândesc că mai bine ar fi dacă aş putea să reuşesc înaintea lui
Ea a intrat în viaţa mea cum înfloreşte nucul
Ea nu are ochi şi de aceea-i statornică S-a schimbat doar locul nostru de-ntâlnire din planul cu pătrăţele în cubul monitorului deasupra căruia în cui veghează tunica mea.