Nicolae Avram
All Death Jazz
Max Blecher, 2013
Moartea
I
Duminica dimineaţa după gustare
suntem liberi
daniel măndelu petrică bebe
moartea coco guşteru chiştoc
urmărim un dric printre picăturile
de ploaie
dricul se mişcă încet pe deal printre pruni
se rosteşte ectenia ploaia încă nu s-a dus
suntem uzi până la piele ne mănâncă râia
măndelu apare cu palmele pline
de nuci verzi
le rupem coaja ne frecăm cheliile spuzite
de ciuperci
restul nucilor îl îngropăm
în pământ
din cortegiu ni se aruncă un pumn de pitaci
moartea este mai iute îi culege pe toţi
mâine chiulim de la somnul
obligatoriu de după masă
sărim gardul de sârmă ghimpată în bălării
pe malul apei n-are să mai urle
nimeni
II
fumăm, rotocoalele
plutesc se izbesc de tavan
se întorc cad uşor fire lungi subţiri
moartea ridică brusc braţele în aer
să se apere de cineva nevăzut
se ciuciuleşte urlă
nu nu nu mai daţi de ce daţi tov
educator
îşi şterge mâinile de pijamaua vărgată
ruptă pătată de sânge cald
deodată moartea îşi aude gândurile
părăsite şuierând trosnind
ca o buturugă
pusă pe foc
face un pas înapoi se retrage
îşi dă seama noi îi ştim bubele
ne cunoaştem de copii mici
de la creşă
de când ne scoteam ochii pentru
o bucată de sticlă
colorată
III
moartea
ne îmbie totdeauna
cu prăjiturele dulci de mălai
i le lasă bunică-sa la poartă
într-un ştergar vechi cu trandafiri
albaştri
plec să mă culc zice
moartea intră însă pe furiş la baie
să se spele pe mâini
de o sută de ori pe zi se spală
moartea pe mâini
dă drumul la robinet ia coaja de săpun
cheia
se freacă tare tare o dată de două ori
de o mie de ori
îşi apropie apoi mâinile de oglinda
ciobită
le întoarce pe toate feţele
le vede murdare crăpate pline de jeg
nu-i mulţumit
îi dau lacrimile
pipăie pereţii pe întuneric
dă de varul cel mai zgrunţuros
zâmbeşte începe să le lustruiască
până devin transparente
moartea se rujează cu o cariocă
trage pe el o rochie aleargă
râzând cu o poşetă galbenă
prin curte
IV
mulţi ani după aceea
aveam să-l întâlnesc pe stradă
într-un oraş necunoscut
lângă ocean
purta încălţări cu tocuri înalte
blugi raiaţi angelo muroni
lanţuri groase de tinichea la gât
păr lung albastru răsfirat pe umeri
l-am recunoscut după acea paloare
de porţelan din jurul inimii
gura puţin strâmbă
babiţe în locul picioarelor
limba şuierătoare degetele mâinilor
incredibile de albe şi de lungi
mă moarte i-am spus hai să radem
o bere
mai bine dă-mi ceva să pap
sunt flămând
n-am halit nimic de trei zile
mi-a răspuns moartea
c-un zâmbet trist
V
ne aşezăm pe o terasă
cu vedere spre ocean pescăruşii
ţipă ascuţit rotindu-se deasupra
valurilor
moartea începe să mănânce mult
încontinuu
mă moarte spun ai auzit că daniel
a murit?
s-a spânzurat în bucătărie de clanţa
uşii cu o sârmă
a început să se facă frig
adie vântul şi zantadeschia îşi
scutură frunzele zice moartea
aud paşi pe valuri se întunecă
ai stins cumva lumina?
simt că tremuri şi vocea parcă
nu e a ta mai zice moartea
daniel, îmi amintesc de el
se opreşte un moment din înfulecat
atent la fulgerul ce despicase
în două
o belugă de culoarea
zmeurei
VI
îl ştiu pe daniel dimineaţa
niciodată nu îşi găsea saboţii periuţa
de dinţi
i-am pus odată coarne de rădaşcă
pisate bine bine în eugenie
după care s-a făcut nevăzut
toţi am crezut că a fugit după două
săptămâni
după ce a fost dat dispărut
şi miliţia îl căta prin munţi
ca pe legionari
a intrat în grupă liniştit fără să spună
un cuvânt
s-a aşezat în banca lui şi-a scos
creioanele de colorat
şi a început să deseneze pe pereţi
nişte animăluţe bizare
noaptea după ce s-a stins lumina
mi-a murmurat sub pătură
că a fost acasă la bucătăreasa tiki
din chiuza
i-a dat să mănânce şi să bea
i-a săpat grădina i-a ţesălat vacile
a desfăcat porumbul
i-a tras-o de i-au sărit capacele
atât de mult i-a plăcut la scroafă
i-a promis
c-o să-l înfieze
VII
şi zici că daniel a murit
reluă moartea izbucnind
din senin
într-un hohot de râs
speriind păsările de mare
şi tu pe unde ai mai umblat
mă, moarte, ce-ai mai făcut
ţi-ai împlinit visul întreb
când am scăpat de la federeu
zice moartea
trecându-şi mâna peste ochi
am vrut doar să-mi împlinesc
un gând mai degrabă nişte
mici plăceri
să mănânc hamburgeri
să tund iarba
să joc tenis
multă vreme am rătăcit
pe străzi
am spart o cofetărie
s-a întâmplat după trei zile
după ce n-am mâncat nimic
m-au prins după doi ani
m-au băgat la bulău
am făcut un an
şi jumătate
VIII
mă n-a fost rău
nasol a fost că n-am avut ţigări
spatele mi-l ţineau fraţii din beclean
dar pentru o ţigară îmi venea să fac
omor
dacă vroiai un duhan frate nicu
te prezentai la şefu’ bucilă
spunea să-l aştepţi la baie acolo
îţi zdrobea rozeta
apoi venea secătura de gardian te punea
s-o sugi
în ziua când m-au eliberat a dat peste mine
un tir m-a făcut fărâme
au adunat bucăţile de carne împrăştiate
pe asfalt cu făraşul m-au cusut
nu ştiu cum am scăpat am stat zece ani
în comă
acum m-am retras în ţinutul ăsta însorit
îmi place să aud oceanul
pink floyd dark side of the moon
să aud cum mă ameninţă liniştea
să mă plimb desculţ prin nisipul
fierbinte
să las dimineața valurile să mă stropească
să beau un martini cu gheaţă şi lămâie
să stau să privesc bărbaţii goi
asfinţitul
dintr-un ochi de calmar
din când în când îmi place să iau
cu mine o viaţă
s-o duc cu mine departe
în valuri