Alexandru Vakulovski

Când te caută moartea pe-acasă, da’ tu umbli pe drum

Un bărbat între două vârste hotărăște să se recăsătorească. E ajutat de un prieten, care organizează un casting în aparență pentru un film, dar de fapt pentru găsirea soției. Ca în basme, personajul nostru își găsește aleasa, totul pare perfect, deși e avertizat de mai mulți că fata, mult mai tânără, s-ar putea să ascundă ceva, că parcă pare prea bună.

Narațiunea e la persoana a III-a, heterodiegetică actorială, cum ar spune frate-meu sau Jaap Lintvelt:). Poate și din cauza asta Ryu Murakami a fost catalogat romantic de cei de la Telegraph. Romantismul cred că ține de personaj, naratorul e în schimb foarte crud, cinic. Ryu Murakami e un scriitor al contrastului, când bagă în narațiune dulcegării, nu trebuie să te aștepți la ceva bun (sau, mă rog, trebuie să te aștepți la ceva bun, depinde de gusturi).

Romanul Audiția a fost ecranizat de Takashi Miike. Se citește dintr-o singură suflare – obsedantă, și asta ne-o spune de pe coperta a IV-a Irvine Welsh. Oricum, citind Audiția mi-am dat seama, încă o dată, că japonezii sunt extratereștri și mai avem ceva până o să le prindem gândirea lor normală (apropo și de visele bărbaților japonezi căsătoriți – să capete libertatea după ce le mor nevestele).

După structură Audiția se aseamănă foarte mult cu povestirile lui Sorokin din Dimineața lunetistului, ceea ce ne face să înțelegem de ce japonezii îl iubesc așa pe scriitorul rus, care e atacat în țara lui cu TIR-ul pe autostradă. Partea proastă e că sfârșitul Audiției e un sfârșit de thriller, ceea ce scade valoarea literară. Dar Hollywood-ul nu e interesat de valoarea literară.

*Ryu Murakami, Audiția, Ed. Polirom, 2010, trad. de Florin Oprina