Mihail Vakulovski

Epistolă din copilărie

„şi filipeniul se făcea mai mic / şi mai mic /

pînă am văzut că era cît o epistolă”

„Epistola din Filipeni” de Anatol Grosu este volumul cîştigător al concursului de debut al editurilor Max Blecher & Herg Benet, recent cucerind şi premiul Eminescu, Opera Prima. Anatol Grosu este membru al cenaclului sibian Zona Nouă, condus de Radu Vancu, dar s-a născut şi s-a format în Basarabia şi asta se vede în cartea sa de poezie. E aşa cum îmi place să se vadă, subtil, dar evidenţiind originalitatea şi diferenţa, ceea ce îi face pe basarabeni interesanţi, nu încercînd să-şi ascundă originile, ci exploatîndu-le, aşa cum se întîmplă şi la Dumitru Crudu, Alexandru Vakulovski, Mitoş Micleuşanu sau Diana Iepure, de exemplu.

Primul poem al cărţii este foarte impresionant, o epistolă scrisă eului liric de cineva din Filipeniul de unde a plecat deja („eşti şi tu ca noi cumva prins în filipeni / cum e apa în fîntînă // cum spunea nenica ciubotele nu-s pentru-a sta-ncuiat în casă”), un altfel de sat decît Ieudul lui Ion Es. Pop, care era fără ieşire (chiar din titlu aflam asta). Filipeniul lui Anatol Grosu e ca o epistolă pe care o trimiţi, dar care nu se ştie niciodată dacă va ajunge la destinatar sau dacă se va întoarce înapoi. După acest poem introductiv foarte consistent, eul liric îşi aminteşte de copilăria petrecută în Filipeni, de aceea personajul principal al cărţii nu e eul liric, ci nenica, cineva care pentru eul liric e un fel de Dumnezeu: „cu nenica a fost greu / aveai de măturat ograda de făcut ordine în gînduri / de crezut într-o poveste / dumnezeul lui nenica era şi el un nenica / ce-i interzicea să mănînce vişine din dosul casei / înainte de a-şi spune rugăciunea / nenica lui era mai rău / al meu era mai bun”.

„Epistola din Filipeni” e un poem-basm despre lumea şi existenţa rurală, fără nici o legătură cu vreo epocă sau vreun sistem politic. O lume văzută prin ochii unui copil („cînd eram mic fugăream toate umbrele din cartier”), de aici şi stilul narativ. Copil pe care nenica (bunicul, probabil, în unele locuri din Basarabia bunicului spunîndu-i-se „nenea”) îl învaţă totul: de la cîntece de leagăn la rugăciuni. Citind unele fragmente, ai impresia că-s scrise în ritmul acelor rugăciuni învăţate de viitorul poet de la personajul principal: „nimic nu e de salvat nimeni nu e de pierdut / toate oiţele îs într-o stînă ermetică / dacă poate ajunge la ele un lup e numai ciobănaşul / ciobănaş carnivor cu glugă pe cap cu flaut în pumn / cu unghii curate şi faţă de lapte / ciobănaş cu geacă din blană de miel cu glugă pe spate / cu chitară în mîini cu unghii sparte şi faţă cacao cu lapte / ciobănaşul lup care îşi lasă stîna de dragul mieluşelului / rătăcit să-l scape de lup să-l scape cu viaţă / să-l scape de viaţă / ciobănaş cu lapți pentru toate bisericile / pentru toți credincioșii pentru toți sărmăneii cu duhul / pentru toți copilașii pentru toate curvele vameșii şi / mardeiașii / din icrele mele cresc credințe / peștișorul tolişor peștișor de aur peștișor de aur”. Un volum în care frumuseţea şi candoarea („sufletul are miros de zămoşi”) se îmbină fericit cu umorul („cîndva au venit chiar de la chişinău după ea dar nenica / nu i-a dat voie să plece că avea nouă copii / şi ea era cea mai mare au venit că plîngea cel mai frumos / din filipeni voiau să o facă vedetă / era o vreme cînd se căutau vedete care ştiau să plîngă”). O carte de poezie pe care o recomand cu drag: „Epistola din Filipeni” de Anatol Grosu. Lectură utilă şi plăcută.

Anatol Grosu, „Epistola din Filipeni”,

Casa de editură Max Blecher, Bistriţa-Năsăud, 2012

Foto: m.vklvsk