tiuKestionar

A. R. Deleanu

 

- Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă?

Când eram copil mic-mic mă jucam mult singur, eram foarte tăcut şi ştiu că îmi ocupam timpul cu o armată de neanderthali din plastic negru cu care probabil reconstruiam bătălii preistorice sau naiba ştie ce (când i-am văzut prima dată am plâns de teamă, apoi m-am ataşat de ei). Am mai crescut şi am început să mă joc cu alţi copii, ţin minte că ne plăcea să ne jucăm „truca”, un joc inventat de noi în care ne dădeam drept cascadori şi făceam tot felul de tumbe, sărituri, căzături din copac, pe scări etc. Eu mai mult dădeam ordine celorlalţi, mimând autoritatea investită de ei nici eu nu ştiu de ce, mascând de fapt frica mea de a mă arunca pe jos şi de a mă lovi.

- Cînd te întîlneşti cu primii tăi prieteni despre ce vorbiţi? Despre trecut sau despre prezent?

Nu mă întâlnesc niciodată cu primii mei prieteni. Viaţa ne-a dus devreme pe alte drumuri. Nu văd ce am putea să ne spunem, nu ştiu nici măcar dacă am avea răbdare să ascultăm.

- Sportul preferat? Ce sport pe care-l urmăreşti la TV ai vrea să cunoşti, să practici (de ce)?

Nu am un sport preferat, singurul la care mă uit ocazional şi pe care îl înţeleg este fotbalul. Dacă se nimereşte să fie box la TV, mă uit. Când eram mic eram astmatic şi bolnăvicios, deci nu prea îmi ardea mie de sporturi. Poate din acest motiv mi-ar fi plăcut să ştiu să lovesc, să practic boxul, luptele etc. Dar nu aş fi avut pasiunea necesară pentru a mă antrena destul.

- Ce chestie n-ai face, dar l-ai pus pe vreun personaj de-al tău să facă (oarecum în locul tău)?

Tu crezi că dacă l-am pus să facă ceva în locul meu am făcut-o conştient? Nu. Deci nu aş putea să răspund la asta. Pot să răspund la întrebarea simplă: Ce n-aş face, dar l-am pus pe vreun personaj să o facă? Nu mi-aş lovi niciodată iubita, dar Ig din povestirea „Scrum” (din volumul „Acluofobia”, ce stă să apară la Herg Benet) îşi bate violent soţia şi o ucide. A fost cea mai insuportabilă scenă pe care a trebuit să o scriu până acum. Oribilă.

- Care e profesia pe care ai face-o cu plăcere? O profesie hobby care te-ar face fericit?

Mi-ar plăcea ca hobby-ul meu (tu îi spui hobby, eu nu) să îmi devină profesiune: să fiu scriitor full-time, dar cum asta e o glumă bună, voi spune că mi-ar plăcea să fac filme, dar cum asta nu se va întâmpla niciodată, mă voi mulţumi cu the next to best thing: să lucrez într-o editură.

- Ce sentimente/stări te enervează?

La mine sau la alţii? Diferă. La mine mă enervează (post-episod) când mă panichez crunt şi am impresia că nu mai am scăpare. Sau când sunt prea sensibil şi plâng. Că eu de fapt vreau să fiu dur şi să dau cu pumnul, ţi-am explicat. La alţii... nu ştiu. Să-mi văd întâi de penibilităţile mele, apoi m-oi ocupa şi de ale altora. Nu contează ce mă enervează la alţii.

- O faptă cu care te-ai lăuda în faţa copiilor tăi? Un eveniment care te-a avut în centru pe tine şi care i-a bucurat nespus pe părinţii tăi?

Că nu am ales niciodată varianta mai uşoară şi că nu am renunţat niciodată la persoana pe care o iubesc, indiferent cât de grele au fost unele alegeri. Am reuşit să îmi fac părinţii mândri destul de des, aş zice. Se bucurau să mă vadă pe scenă cu trupa; cică au fost foarte mândri de mine la lansarea romanului (şi tata – nu mi-a zis, dar ştiu eu din surse sigure). Am fost pus mereu pe „fapte mari”.

- Dacă ai cînta rock sau jazz, ai fi foarte sărac şi ţi s-ar propune să cînţi manele pentru mulţi bani ai accepta? Ce n-ai accepta ca scriitor?

Da, aş accepta, mai ales dacă aş avea copil şi nevastă. Ca scriitor nu aş accepta să plătesc să fiu publicat. Mai bine nu public, hai pa.

- Dacă ţi s-ar da un premiu pe care nu l-ai merita (cel puţin nu mai mult decît cel de pe locul doi, pe care l-ai simpatiza de multă vreme) ce ai face?

L-aş refuza direct, fără discuţii, fără tresăriri. De fapt, cred că aş refuza orice premiu şi nominalizare, nu aş şti ce să fac cu ele.

- Cum ai devenit ceea ce eşti acum?

Simplu: trial and error. Sunt pe drum, la mijloc.

 

(iunie 2013)