Mihail Vakulovski

 

„Poziția copilului”

 

„Poziția copilului” este un film care te pune serios pe gînduri şi te poate marca, dramă pe care nu poţi s-o uiţi imediat după ce ieşi din cinematograf, cum se întîmplă adesea. Am văzut filmul la premiera oficială de la Cityplex Braşov, la care au venit şi regizorul Călin Peter Netzer, şi Luminița Gheorghiu, care joacă rolul mamei dominatoare şi exagerat de iubitoare faţă de fiul ei, interpretat magistral de Bogdan Dumitrache.

Tema principală a filmului e dragostea maternă care te poate sufoca, dar vedem asta doar în urma unei întîmplări nefericite în care cade şi aşa nefericitul personaj – Barbu. Intrînd într-o depăşire absurdă, nu vede copilul care trece drumul printr-un loc nepermis şi îl loveşte, omorîndu-l. Aici intervine mama obsesiv de protectoare, care face totul ca să-l scoată curat din această întîmplare teribilă – îl pune să-şi schimbe declaraţia (chiar în sediul poliţiei, de faţă cu aceştia), îl găseşte pe martorul cheie şi îl roagă şi pe el să-şi schimbe declaraţia, ca să iasă bine „copilul” ei (scenă extraordinară datorită şi lui Vlad Ivanov, care face un rol scurt de neuitat, cred c-o să circule pe internet în cel mai scurt timp). Deşi filmul e o dramă foarte dură, umorul nu lipseşte, e adevărat că de cele mai multe ori e cinic, absurd sau ironic, ca atunci cînd personajul Luminiței Gheorghiu i se plînge surorii sale că fiu-so a spus că sunt o generaţie care trebuie să dispară, iar soră-sa îi zice: „Păi să aibă puţină răbdare” sau cînd îl laudă pe „copilul” ei sfînt părinţilor copilului omorît. Alte teme ale filmului sunte corupţia şi traficul de influenţă, omniprezente în societatea românească actuală, de la poliţie la spital.

„Poziția copilului” este un film foarte bun care trebuie văzut şi care e valoros nu neapărat pentru că a cîştigat deja două premii internaţionale foarte importante: Ursul de Aur la a 63-a ediţie a Festivalului de Film de la Berlin și Premiul FIPRESCI (Federația Internațională a Criticilor de Film). Un film social-existenţial şi psihologic care te pune în poziţia gînditorului de la Hamangia, fie că eşti părinte, fie că eşti doar „copil”. Vizionare utilă!

 

„Poziția copilului”

Regie: Călin Peter Netzer

Scenariu: Răzvan Rădulescu și Călin Peter Netzer

Distribuţia: Luminița Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Florin Zamfirescu, Natașa Raab, Ilinca Goia, Vlad Ivanov, Mimi Brănescu