Comşa Sabina

 

Semnat tataie

Tataie îşi confirmă prezenţa acum două ore. Hai să rămânem în Farmville, mamaie. Vom face cu schimbul, setările vor fi din ce în ce mai complicate. Terenurile dintr-un capăt în altul le vom explora la rezoluţie maximă. În ciorapii mei elastici pentru tromboflebită, în faţa ecranului, nu voi mai clipi niciodată. Mi-a îngheţat mâna pe maus, mamaie. De câteva zile, veghez migraţia turmelor în fullscreen, domeniile se extind, din winamp merge un cântec cu foşnet de frunze şi rock. Vino, mamaie, la melodia noastră, oile se vor opri ca înconjurate de un câine. Tu, mamaie, te vei antrena în Dead Mens Hand. Vei schimba puşca de vânătoare pe pistol, ei nu ne vor mai lua nicio cotă. Închide ochii, mamaie, în combină voi trece, va semnaliza routerul. Voi treiera peisajele-n pixeli, voi avea traiectoriile zig-zagate ale OZN-ului din bancurile cu extratereştri şi ardeleni. Numai rotaţii stânga şi rotaţii dreapta, în scaunul meu ergonomic, înrudindu-mă cu musca prinsă într-un geam dublu, cu aripile încleiate pe banda galbenă atârnată de microfon. Hai să rămânem în Farmville, mamaie. Animalele vor naşte fără sânge, în public. Veterinarul îşi va pili unghiile încadrat de mesaje de upgrade şi antivirus, reflecţia mea în apa izvorului fărâmiţată de ele. Hai, în Farmville, mamaie. Aici, pe paznic l-ar chema Păcuraru, în urma lui ar creşte cireşii şi lebedele cu trei rânduri de aripi. În Farmville Future. Ne luăm fiecare Paradisul Hawaiian, în hologramă, în armonie merii de aur şi panourile solare, în Farmville zonă imortală a cirezilor şi copacilor. În Farmville, eu, tataie, cel mai mare cooperatist al platformei. Eu, tataie, le voi lăsa nepoţilor câteva parole pe tava dinaintea tăierii moţului. Hai să rămânem în Farmviile, mamaie.

 

 

Sufrageria

Din sufragerie te poţi proteja de călătoriile de peste linia ferată. Între două SH-uri e agenţia loto: păcănele abandonate, afişul Sunt la birouri şi el abandonat. Pozele câştigătorilor ţinând în mâini cecuri uşoare, bilete de troleibuz lăsate de izbelişte, de la un capăt la altul - beteală de Crăciun. Pe seiful bandajat, Câine rău îşi bălăngăne capul. Ochii îmi cad pe vânzătoare. După gratii mă simt de parcă sunt în vizită la o puşcăriaşă. Mă ofer să xeroxez pagina cu pariuri. E singura modalitate prin care pot să ajung la tata. Ea ştie asta. Poate ştie că tata te bate pe umăr dis de dimineaţă, să-i deschizi şi lui calculatorul: teletextul nu merge, iar teletextul e mai uşor de manevrat. Toate momentele importante din viaţa lui tata se pot traduce pe o singură scară: 1x2. 1x2, cum se coase un sac în armata. 1x2, cum se elimină chipurile sfinţilor din biserici 1x2, cum ţi-ai alege nume copiilor. 1x2, cum ar vedea tata faţa mea - o ilustraţie manga. Părăsesc incinta. Trec printre şine. Simt pietrele sub talpă, nişte crampoane. Merg mai departe cu privirea ridicată, în caz că mai sunt şi alte animale tăiate de tren.

 

 

Despre învăţarea eschimosului

 

- să-ţi construiască

tata nu un om, ci un urs de zăpadă,

pe care să nu-l ţinteşti cu arcul,

să rămână doar zborul unei săgeţi dispărute

în viscol şi cuvântul oprire să aibă forma dârelor de sânge

rămase de la vânătoarea leului de mare. – dacă aşa

ai fi măsurat tăierea grăsimii animalului

fâşii – fâşii de barda ascunsă în pantalonii

pufoşi şi întinderea semi-sticloasă uitată întredeschisă

precum uşa unui şifonier – dacă imediat

a fi tras harponul din foca

ce se zbate înainte-înapoi, iar câinii şi-ar fi dezvelit

în cele din urmă colţii – dacă aşa ar ieşi la iveală

de sub gluga blănoasă a mamei copilul cu obrajii

albi spălaţi dinainte cu scuipat – îndată s-ar putea spune

că după urletele lor se lasă întunericul –

 

*

 

– să fie iglu-ul închis şi

ei înăuntrul unui cub Rubik cu lumina

de culoarea uleiului de focă

ce pătrunde printr-un pătrat de gheaţă

fixat în tavan – şi dacă de la un moment încolo

fiinţele s-ar răsuci precum firele de piele ale biciului

şi oaselor s-ar destinde, iar afară câinii

din hamuri ar fi încolţiţi de haita

lupilor – dacă el ar fi aşteptat copilul înţepenit

cu încordarea vânătorului la copcă

la fel şi câinii apucaţi de beregată

- abia atunci s-ar putea spune

că după urletele lor se lasă întunericul –