Florin Hălălău
featuring eric clapton
criminalul în serie
mă mai are doar pe mine pe listă
îl văd în blocul de vizavi
cum îşi curăţă seară de seară
arma
stă în faţa oglinzii
îşi rimelează îndelung genele
îşi acoperă cu pudră
urmele prafului de puşcă
probează una după alta
rochiile de bal
vom fi cea mai frumoasă pereche
în seara aceasta
she puts on her make up
and brushes her long blonde hair
îmi apare mai întîi pe piele
ca o iritaţie
apoi îşi marchează teritoriul
cu pînză fină de păianjen
mă aşteaptă
fiecare mişcare pe care o face
este doar pentru mine
imaginea se suprapune perfect
peste conturul trupului meu obosit
mi se face brusc frică
and then she asks me “Do I look all right?”
and I say “Yes, you look wonderful tonight”
ea scrie
tu poţi mai mult
îi scrisese cineva în subsolul poeziei
cu talentul tău uriaş
poţi construi hidrocentrale
versurile tale calde
ar însufleţi generaţii de tineri
de pe şantierele patriei
ea în acest timp tot scria
păduri întregi cădeau sub furia
poemelor super long
ea
la etajul doisprezece al poeziei
singură cu gloria
scria
peisaj suprarealist
toţi îi spun domnu’ titi
ca şi cum s-ar întîlni
cu frizerul cartierului
el trece pe deasupra acestor lucruri
în zbor lin
şi zîmbeşte tuturor
să trăiţi domnu’ titi
îi spun vecinii care joacă table
cu respect domnu’ titi
îl întîmpină
proprietarul micului magazin universal
din care şi-a umplut viaţa
cu nimicuri
acum
ca farmacistul din figueras
nu mai caută nimic
lucrurile rămîn mici
şi ne lasă nouă
tot mai puţin loc
din copilărie
cînd ieşim periodic din haine
cum am ieşi din burta mamei
la nesfîrşit
pantalonii prea scurţi
mîinile tot mai lungi
lucrurile rămîn mici
în stive din ce în ce mai mari
se adună pînă la tavan
escaladează pervazul ferestrelor
ştiu că ne vor supravieţui
şi de aceea ne înlocuiesc
încetul cu încetul
tot mai mici
şi tot mai multe
poem în stil cărtărescu, despre o fată pe care acesta n-o cunoaşte
te priveam
în timp ce scoteai bani de la bancomat
ştiai
că te privesc
şi ai ridicat uşor un picior
aşa cum făceau actriţele
în filmele vechi
cînd erau sărutate
am simţit atunci
că te iubesc mult de tot
atît de mult
încît galbenul înconjurător al băncii
se prefăcu
într-un imens soare
orbitor
apă vie, apă moartă
stîngu’
stîngu’
stîng drept stîngu’
unu doi trei patru
unu doi trei patru
stîngu’
învăţam să mergem
cu tovarăşul coadă
eram elevi proşti
de aceea
ţipa tot timpul la noi
probabil prea tineri fiind
nu înţelegeam
că trebuia să fim perfecţi
că nu puteam apărea în faţa lui
oricum
apă vie, apă moartă
editura scrisul românesc
craiova
1987
poezia curgea curată în librărie
mirosul sudorii de pe stadion
nu ajungea pînă acolo
cărţile nu băteau pas de defilare
stăteau tăcute pe rafturi
într-o lume paralelă
în stradă
douăşpatru se tîra spre dămăroaia
mai mult mort decît viu
ceasul meu de perete
şi-a luat mai întîi
o pauză
acum arată
ora japoniei
stau întins
într-un şezlong
o gheişă îmi va aduce
ceai verde cu ghimbir
apoi îl voi citi
în tihnă
pe kenzaburō ōe