Sever Gulea

 

FesTiuk fericit!

 

De vreo 40 de ani încoace, de când cu inițiativa trăsnită a scriitorului Dan O. Keefe, pe 23 decembrie a apărut o nouă sărbătoare, anume Festivus (popularizată în anii 90 de serialul Seinfeld), un eveniment care sfidează premeditat, prin recuzita, pregătirile și ritualurile intenționat modeste, consumerismul și agitația cultivate în preajma  Crăciunului. Iar dacă americanii s-au gândit să inventeze o sărbătoare-satiră, un fel de statement al abstinenței consumeriste, la Brașov ne-am gândit să găsim la rândul nostru un eveniment, o sărbătoare (sperăm să devină o tradiție, măcar la Poalele Tâmpei) care să ne scoată din ritmurile agitate, din febra cumpărăturilor și a pregătirilor și să ne amintească de faptul că ne aflăm într-o perioadă în care merită să ne simțim bine și să trăim dispoziții relaxate… mai ales când avem poezia la îndemână.

DUMINICĂ, 23.12.2012, în clubul Rockstadt din Brașov am petrecut cu oameni unul și unul, poeți din toată țara, la FESTIUK  – ediția de sărbători a CenaKLUbului Tiuk! – un adevărat maraton al poeziei și al generozității.

Evenimentul a fost deschis chiar de organizatorul evenimentului, MIHAIL VAKULOVSKI cel care s-a simțit atât de bine cu poeții la Fânfest, la Roșia Montană în această vară, încât s-a gândit ca ultima ediție a CenaKLUbului Tiuk! din acest an să capete reliefuri similare, atât în ceea ce privește galeria invitaților, cât și în ceea ce privește atmosfera. Astfel, în Rockstadt au venit în fața publicului nu mai puțin de 15 poeți pentru o lectură publică întinsă pe mai bine de două ore.

Maratonul a debutat prin intervenția  actorului SILVIAN DUICĂ, cel care a oferit un fragment recitat din spectacolul THE DOORS – SEX, DRUGS and ROCK n ROLL în care joacă, aducând în atenția publicului o mostră din compozițiile nemuritorului Jim Morrison.

Deși a fost prezentat drept prozator, eseist, profesor, dar și poet, CAIUS DOBRESCU a vorbit despre singurul atribut verificabil direct de public în ceea ce îl privește (anume înălțimea sa… atribut nu tocmai comod pentru mulți, așa cum s-a sugerat cu umor) și a citit apoi dintr-un volum de versuri mai vechi, inclusiv o poezie care a fost introdusă în manualele școlare și care a primit, în opinia autorului, interpretări de-a dreptul… șocante (este vorba de Taxi Blues).

La microfon a urmat apoi “aripa bucureșteană”: CĂTĂLINA BĂLAN, cea mai tânără dintre poeții prezenți (încă elevă la liceu), o poetă din generația viitoare, care a citit poezii-cutii și versuri despre visul cu o mustață a lui Dali.

FLORIN HĂLĂLĂU, un autor care a debutat în poezie anul acesta, s-a gândit să fie în ton cu atmosfera locului și a început lectura cu un poem intitulat Featuring Eric Clapton, continuând cu un poem “în stil Cărtărescu”.

DIANA IEPURE, poeta din Basarabia, premiată de Revista Tiuk! anul acesta, a mulțumit lui Mihail Vakulovski pentru susținerea oferită și a purtat publicul în atmosfera bizară a băilor care amintesc de lagăre și a ostroavelor cu jucării. Diana Iepure a citit și un fragment din romanul „Înmormântarea rozetei”.

ANDREI DOSA, cel care, în opinia lui Mihail Vakulovski, a lansat unul dintre cele mai bune volume de poezie din acest an („Când va veni ceea ce este desăvârșit” - lansare care a avut loc tot la CenaKLUb Tiuk!) a citit câteva poeme din volumul intitulat American Experience, volum care va fi publicat în anul următor.

MARIA DAVID, o poetă care a publicat la Tiuk! acum mai bine de 10 ani și care se dedică mai mult scrierii de scenarii astăzi, a citit, spre deliciul moderatorului, o proză legată de… fumat.

VLAD DRĂGOI, un tânăr poet brașovean apreciat de Nora Iuga (care a citit din propriile compoziții la ultimul CenaKLUb Tiuk! din noiembrie) a dat citire unor versuri… direct de pe telefonul mobil.

MIHAIL VAKULOVSKI a citit în premieră fragmente din romanul „Totul, aproape totul despre tati”, pe care a zis că… nu-l va publica prea curând (asta da privilegiu pentru o lansare).

DAN ȚĂRANU, unul dintre primii scriitori români publicați în colecția Ego Proză a Editurii Polirom, a lecturat un fragment din romanul său în lucru, intitulat „Dog Days”.

Pe scenă a urcat apoi un veteran al generației optzeciste, DANIEL PIȘCU, cel care a recitat un fel de odă plină de imaginație închinată… unui anume telefon mobil.

MIHAI IGNAT, un dramaturg care nu se leapădă de poezie, a oferit publicului, prin lectură, o reprezentare grafică a plictiselii și un recviem pentru o față.

SABINA COMȘA, considerată de Mihail Vakulovski drept cea mai bună scriitoare din acest an care nu a debutat încă (chiar peste poeţii ruși contemporani) ne-a mai încântat o dată cu întâmplările lui Tataie și Mamaie, de data aceasta nicăieri altundeva decât pe… Farmville-ul de pe facebook.

            Încheierea maratonului de poezie a făcut-o veteranul CenaKLUbului Tiuk!, Flavius Ardelean, proaspăt întors de la Oxford pentru a citi publicului din România o nouă mostră de bizaroproză.

Același Flavius Ardelean a jucat și rolul de Moș Crăciun (cu freză punk, după cum a sugerat Andrei Dosa) și a dăruit un exemplar din romanul ÎMBLÂNZITORUL APELOR, care  s-a bucurat de mare succes, de când a fost lansat, în vară. De asemenea și Editura Casa de Pariuri Literare, prezentă la lansare, a oferit cărți publicului, aşa cum a făcut şi Mihail Vakulovski (iată că și de FesTiuk știm să fim generoși)

Așadar, am avut o seară pe cinste, cu oameni talentați, cu poezii din multe decade, cu spontaneitate și multă bună dispoziție. Am petrecut fain de tot de Festiuk! – nu putem să ne dorim decât ca sărbătoarea aceasta să fie pusă în drepturi an de an, să ne putem ura, fie că suntem poeți sau doar cititori… FesTiuk fericit!