Sever GULEA

BIBLIDIOTECA - Mihail Vakulovski,

Editura Casa de Pariuri Literare, 2012

A trecut ceva vreme de când am lansat, la Brașov (de vreo două ori!) rockmanul lui Mihail Vakulovski, TOVARĂȘI DE CAMERĂ – Student la Chișinău, o proză plină de energie, despre viața  de cămin din Republica Moldova. Deși așteptam cu interes cel de-al doilea volum al trilogiei (cel de-al treilea ar fi gata deja), ca să mă lămuresc cum e viața  și prin căminele  din România, tot din perspectiva unui basarabean, iată că Mihail Vakulovski a pregătit o surpriză: mai precis, el a deschis o paranteză narativă în biografia memorabilului său personaj homodiegetic Hai, pentru a-i face părtași pe cititori la experiența muncii protagonistului în cadrul unei biblioteci din Brașov.

Fie că ați citit, fie că n-ați citit Tovarăși de cameră, vă veți întreba, probabil, încă de la primele pagini ale romanului Biblidioteca ce caută un basarabean absolvent de Filologie, care a lucrat ca cercetător ştiinţific la Academia de Ştiinţe şi lector la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău, taman pe un post de slujbaș modest în România. Răspunsul vine chiar de la protagonist: pe lângă faptul că are o relație la Brașov care îl motivează să rămână la poalele Tâmpei, în România, spre deosebire de Republica Moldova „faci ce vrei pe mai mulți bani, nu pe nasturi și seara ești mai puțin obosit”. Evident, provincia românească nu e nicidecum raiul pe pământ și când te gândești că Hai mai are și ditamai doctoratul făcut cu Nicolae Manolescu, parcă tot rămâi nedumerit cum de protagonistul se mulțumește totuși cu un simplu post de bibliotecar. Ei bine, să amintesc, pentru cei care nu îl cunosc,  Hai este genul de om care ia totul așa cum vine, fără să fie nici umil și nici slugarnic, e tipul acela care nu ține cu tot dinadinsul la demnitate profesională și care nu se împiedică de fandoseala etichetelor. Așa cum veți afla, protagonistul lui Vakulovski e cuceritor, tocmai pentru că e cât se poate de natural, de dinamic și de optimist: după ce lucrează la o editură locală (unde are câteva aventuri cu năbădăi), Hai ajunge bibliotecar și nu vede nimic problematic în asta, dimpotrivă, că doar „e fain să lucrezi cu cărțile și ai și timp să citești”.

Universul în care pătrunde Hai nu este deloc paradisiac, așa cum te-ai aștepta, și e populat de o faună aparte și pitorească până la urmă, variată, emanând un discret aer de inadecvare – angajații și vizitatorii capătă nuanțe caricaturale: colege de servici care stau mai mult la țigară, bârfesc și aruncă priviri suspicioase, încercând să te convingă că „treaba merge și ai să te obișnuiești”, un lemnar hăituit de birocrație, responsabila de la Resurse Umane, care când e la birou, când nu e la birou (dar pare să fie cât se poate de vigilentă în a descoperi tentative fictive de chiul), desigur doamna de la copiator (din Sușiava, care „vă trage tot la Xerox”), femeile de serviciu (adevărate chelărese contemporane) și desigur Liviu, un filolog gagicar care stă mult pe net. Vizitatorii bibliotecii sunt regulați (fapt îmbucurător?), dar cât se poate de pestriți, la rândul lor: e și Sanda Brown, femeia care împrumută și aduce înapoi trei romane siropoase la ore fixe, e bătrâna care poftește mereu cărți mari și grele, e profesorul de matematică scăpat de la nebuni, e antipaticul slăbănog care comandă precum Hitler („de îți vine să îi dai una și să îi tulburi pișatul pur arian”), mai e și profu zen, care pleacă mereu vorbind la telefon și câți alții. Peste tot acest univers colorat, scârțâind fizic și instituțional din toate încheieturile, tronează doamna directoare (la început mai mult o figură intuită decât prezentă), cea care n-a mai auzit de oameni care să citească la locul de muncă (în ciuda faptului că se află într-o bibliotecă). Desigur, felul natural de a fi al lui Hai și adaptabilitatea protagonistului, precum și dimensiunile romanului diluează întrucâtva atmosfera cu accente absurde a vieții din bibliotecă. Hai nu își dramatizează situația și nu se simte inconfortabil sau incompatibil printre toate aceste personaje care nu par să aibă prea multe în comun cu cărțile în preajma cărora se află. Hai profită de orice prilej pentru a se simți bine: citește colecția de proză de la Polirom, face schimb de mailuri, își ascultă cd-urile și își vede de treabă până la urmă. Mailurile pe care le schimbă Hai și care apar cuprinse în roman denotă preocupările active și variate ale protagonistului: Hai primește invitații la spectacole, cereri de colaborare pe teme legate de Holocaust, schimburi de impresii cu scriitori cunoscuți din diasporă sau din România (Bogdan și Dan sunt omologi fictivi ai lui Bogdan Suceavă și Dan Lungu) etc. Biblioteca devine la un moment dat un buncăr de refugiu, plin de handicapuri organizaționale, dar totuși mult mai ofertant decât realitatea cotidiană, amețitor de caraghioasă, care pare să se consume dincolo de zidurile instituției: așa cum dezvăluie știrile pe care le parcurge Hai (și care par a fi singurul mijloc prin care protagonistul ia contact cu exteriorul). România se zguduie de râs pe farsele tembele de la radio, suferă de pe urma circului făcut de politicieni (premieri care ba demisionează, ba rămân în funcție) și e o arenă ofertantă pentru senzaționalismul sinistru, trivial și barbar: exorcisme la mănăstiri, înjurături în direct la telefon, revoluționari care primesc pământ post-mortem, ofițeri SRI care fac ravagii pe șosea etc. Cu toate acestea, existența profesională a  lui Hai în biblioteca județeană nu este de lungă durată și asta pentru că, în ciuda bunăvoinței sale, protagonistul este epuizat și înfrânt de birocrație, de intrigile țesute la locul de muncă și de invidia celor comozi și mai puțin competenți. Cu toate că aduce în atenție metehne profunde românești și chiar reconstruiește metaforic România sau măcar atmosfera românească, de un comic amar, între pereții bibliotecii, romanul lui Mihail Vakulovski nu este nicidecum tragic. Țin minte că l-am întrebat pe Mihail, la lansarea romanului, dacă voi regăsi în Biblidioteca un Hai mai matur, mai tocit, mai cârcotaș. Nici pe departe: am aflat același personaj familiar și tonic, la fel de plin de viață, un leac convingător pentru toți cei obișnuiți să ofteze blazați: suntem în România și asta ne ocupă tot timpul. Hai se dovedește exact acel personaj care, deși trăiește în România, știe singur să își ocupe timpul, fără să lase prea mult țara adoptivă să se bucure de acest monopol.