Mihail Vakulovski

Extazul lui Mar(ius)Con(kan)

„Extazul Sfîntului Markon” de Marius Conkan este o carte de poezie foarte interesantă şi originală care nu seamănă cu nici o altă carte de aici şi acum şi totodată poezia din „Extazul...” mi-a amintit de poezia „optzecistă” a lui Mircea Cărtărescu (mai ales în „Cantos”-uri: „Am trecut de vîrsta la care-aş fi fost un geniu de cărămidă / căutînd o lume de post, răsucită-n velină. / Capul meu zace derbedeu printre vreascuri de bere / şi nu am găsit, şi nu voi găsi în lumea de-aici vreo plăcere”). Dar nu cred că poetul lunedist l-a influenţat pe tînărul poet clujean, ci mai degrabă şi Marius Conkan, şi Mircea Cărtărescu au avut aceleaşi modele: poeţii beatnici americani. Beatnicismul respiră peste tot în poezia lui Marius Conkan, chiar dacă e vorba de o epocă beat de după anii 2000, energia aia incredibilă rămîne aceeaşi: „Nimic nu-i face pe sfinţi să fie sfinţi / decît o dragoste încălzită / pe un aragaz de staniol. / Să cumperi hîrtie igienică, / să te parfumezi cu bvlgari, / să speli parchetul din cinci în cinci minute, / asta înseamnă să fii sfînt. Să faci din capul tău un garaj / în care oricine îşi parchează trupul, / asta înseamnă să fii sfînt. Să uiţi că ai fost vizionar, / să vrei să fii om”. Da, Marius Conkan e un poet vizionar şi chiar mistic („nu sunt în stare să vorbesc despre lucruri simple”), doar că e un misticism postmodern, ironic şi ironizat, sfinţii lui fiind cît se poate de umani, care seamănă cu oamenii pe care-i cunoaşte Marius, probabil, sfinţi care beau votcă mulţumiţi c-a mai trecut o zi. Chiar şi sfîntul din titlu seamănă cu cineva pe care-l cunosc, Markon pare să fie construit din Mar(ius)Con(kan), un Markon a cărui viaţă e pudrată cu zmeură, care „sunt sfînt că nu mă rog, / spurc, / hulesc / şi sunt clarvăzător”, asta pentru că „Ca să fii sfînt trebuie să ai nevoie de glorie, / de bani, de iubire. / Ca să fii sfînt trebuie să te revolţi împotriva lumii / cît să îţi fie indiferentă, / ca să fii sfînt trebuie să cunoşti boala şi moartea, / să faci din ele stări de sfinţenie. / Ca să fii sfînt trebuie să omori cu puterea dragostei / şi să te iubeşti cu puterea crimei”. De aceea sfîntul a ales scrisul: „Am transformat scrisul în dragoste faţă de mine - / limba şi dinţii perfecţi / folosesc doar pentru a scrie. / La marginea pielii tu eşti un poem / care mi-a alungat frica”.

„Extazul Sfîntului Markon” are foarte multe trimiteri livreşti, o carte scrisă în stil postmodern în care sfinţii sînt printre noi şi se poartă ca noi, beau cot la cot cu simplii muritori, gîndesc şi se poartă ca oamenii moderni. Poezia lui Marius Conkan are un stil… îndrăcit, aş zice, o poezie care te cucereşte din prima. Nu am de unde să ştiu dacă Marius Conkan scrie cu plăcere sau, din contra, scrisul are efect terapeutic pentru el, dar poezia lui se citeşte cu mare plăcere şi cu drag. Un poet foarte fain, pe care vi-l recomand cu încredere.

Marius Conkan, „Extazul Sfîntului Markon”,

Editura Tracus Arte, 2012