Ovia Herbert
DEMISOLUL
(Ed. PIM, Iaşi, 2012)
15.
câtă verdeaţă era atunci în somnul nostru
câtă spumă de şampanie venea peste noi
când el pleca desculţ în zorii zilei şi ne aducea pâine cu seminţe de la doamna de lângă piaţa amzei patru lăzi pline ne vor ajunge şi nouă
cumpăram cinci nesuri lapte şi o sana cu glugă de smântână
ne va folosi după beţie ca pansament gastric.
18.
să aduci slănină afumată pisicosule
bucată cu bucată din aia păstrată de astă toamnă la pungă trimisă cu trenul personal
hrănită cu transpiraţia haiducilor-navetişti
cărora nu le vezi faţa doar dinţii le strălucesc când vorbesc iar tu mai mult taci
şi înghiţi coji sparte la kilogram pe coridorul întunecat până te împiedici şi reuşeşti cu greu să ieşi pe scară
chiar înainte de ultimul fluier al naşului.
aduci mereu slănină de la acea casă fără număr
ascunsă între nişte pivniţe lângă blocurile din geamurile cărora ies hornuri
ce scot fum şi iarna şi vara
prin pereţii ce se crapă.
21.
ne-au secţionat o parte a memoriei
prin procedee simple
o noapte şi încă una putem uita de noi
începem să turnăm licorile în pahare
dăm muzica mai tare
pisicosule lasă să pătrundă fier-betonul
rupe fiecare bucăţică din hainele ce te strâng
începem dansul
şi momentul ritualului cu o gaură-n perete să-ţi intre inima acolo
pune-o şi astupă
nimeni nu va mai avea nevoie de ea
nimeni niciodată.
(mâncăm o săptămână)
mâncăm o săptămâna fasole albă cu slăninuţă
a două săptămână schimbăm slăninuţa cu mai multe bucăţi de carne
tot cu fasole dar colorată
fasole americană îi spun ei
urmează cremvuşti cu muştar dimineaţa şi la prânz
adăugăm puţin tarhon şi le schimbăm gustul
aşa ne pare o altă mâncare
una trimisă de dincolo.
(dă cu zarul)
dă cu zarul să mai pierzi odată
poate acum este niciodată
chiar aici
pe masa de lemn loveşte în maşina de scris să ne sară banda în jurul gâtului
din gaura asta ne va supravieţui doar răsuflarea
la ieşire
nimeni nu ne va mai recunoaşte.
(animalele)
animalele de luptă
acoperă crimele schimbă etichetele
sunt departe de intestinele hrubei habar nu au de nămolul
unde încă mai cresc micile insecte
scuipă nimicuri pe ferestre înfăşurate în tone de plastic
bat pasul pe loc de ani de zile
mai bine le-am bate noi câteva cuie în frunte
dar ei stau ascunşi
în spatele birourilor
în spatele altora
dorm descoperiţi îmbătaţi cu apă-dozator
îngaimă răspunsuri trucate din care
oricum nu mai credem nimic.
(nu ştie)
şi ea nu ştie nimic
despre săpăturile noastre
depre ziua care este pentru noi tot noapte
de lunile nesfârşite ca la poluri când săpăm sub trotuare transpiraţi
delirând în rul-visele hrubei
ar avea nevoie de un viol calculat
fără atingere
aşa cum îşi doreşte
între baia vechilor servitori şi wc-ul conductei întinsă pe patul ruginit cu arcuri de fier
căci nu ne-ar schimba niciodată neoanele pentru a vedea drumul spre baie
consumaţi ilegal spune ea
n-ar uita nici o lună să ridice preţul chiriei
vă ofer condiţii de huzur
şi tot bolboroseşte
de slujba ei de la radio
de frica ei radio care construieşte între noi
doar tranşee de luptă.
(să ieşim)
să ieşim de aici şi să rămânem încapsulaţi în ce ne protejează
prinşi în şotronul desenat pe hol
din care am sărit mai departe decât am fi crezut vreodată
aici este cald şi mâncarea vine în porţii calculate zilnic
aceasta este o minune reciclabilă repetă odată să nu uit
repetă ca să se repete
când vom pleca
vor rămâne în locul nostru păpuşile meşterite de pisicos
din lemn de cireş burete vorbitor şi voci distorsionate
vor trăi mult mai bine cu noi înăuntrul lor sărind în continuare pe holuri şotronul.
celula
micul bar din centrul oraşului unde
sorbeam beri după beri şi cafele îndoite cu apă niciodată cu lapte
niciodată complet treji
fumul ni se încleia pe buze
şi aşa ajungeam să ne şoptim cuvintele
adăpostindu-ne între geamurile afumate
rămând blocaţi ca într-o cuşcă fără aerisire
pe atunci numeam fericire suma tuturor calamităţilor ce nu ni se pot
întâmpla. un prieten îmi zicea cu maliţiozitate că-mi premeditez
eşecurile… poate de aici predispoziţia spre digresiune şi chiar nevroză (damiev)
degetele începeau să ne tremure pe netezimea paharelor
nu ne mai trezea din amorţire decât sirena uzinei
şi întoarcerea muncitorilor de schimbul doi gălăgioşi
cu feţe trase la şaibă cărând în sacoşe
resturi de carne şi creier.
muncitorul modig nu a mai apucat să se nască
îşi hrănea muşchii doar cu nicotină
muncea în trei schimburi la celula cu paharele pline de licori
şi cafele luni la rând
iar desele căderi de calciu i se tratau la
spital cu un surplus de vitamine.
spre dimineaţă se instaura bâlbâiala ne aruncam în colţul barului mâinile mototolite
firele de păr din timpul zilei colecţionate în buzunarele pantalonilor cuvintele ce ieşiseră din marele ping-pong al înfruntărilor
catedrala din centrul oraşului
ne perfora brusc auzul
cu o melodie schimbată odată la două luni hit pe care îl tot fredonam
între două înghiţituri de bere
ne temeam că rotiţele dinăuntru ni se vor bloca
modig spunea este timpul să plecăm hai
dar nici unul nu se ridica de la masă aşteptam
ni se deschideau piepturile
după noi
chelneriţa debarasa.