Marina Tichie

 

Antonești, 1946

 

Înainte de a pleca, mi-a mai dat un pumnișor de grîu prăjit. L-am pus în buzunarul rochiței. Mi-a promis că se întoarce spre seară. L-am rugat să mă ia cu el și cînd mi-a luat ușurel mîna într-a lui, eu l-am apucat strîns, cît am putut de strîns și n-am mai vrut să-i dau drumul. Am început să plîng.

- Miluța, te rog, nu... Trebuie să merg să încerc să văd unde e mama. Doar ne-am înțeles că tu rămîi s-o aștepți acasă, dacă se întoarce cumva între timp.

M-a lăsat pe prispă singurică și eu am tot stat încremenită acolo multă vreme. Pînă am mîncat tot grîul prăjit din buzunar, pînă soarele a ajuns sus pe cer. L-am urmărit cum urcă încet pe ștachete, închipuindu-mi că așa se urcă un munte. Apoi l-am urmărit cum coboară. Pe aceleași ștachete, la vale.

„Spre seară... spre seară...”, îmi tot repetam în gînd. Și mă dureau ochii să mă tot uit la soare și mai ales la drum, de unde trebuiau să apară mama și Dinu.

Am mers în grădina de după casă și am rupt niște flori cu tulpinile foarte scurte. Ca lungime, cam cît un deget mic. Era jocul meu preferat dintotdeauna. Întorceam floarea cu coroana în jos, care mi se părea o rochie de bal. Într-o clipă, florile pe care le rupeam se transformau în domnișoare cu rochii umflate, pufoase sau balerine. Culorile și modelul erau diferite. Toate veneau din lumea mondenă, bineînțeles, aveau maniere alese. Cînd începea balul, sălile se umpleau de multă lumină care se juca pe suprafața paharelor și vezelor de cristal.

În această seară, în centrul atenției tuturor era baronesa.

- Baronesă, i se adresă un tînăr îmbujorat. V-am visat cu patru nopți în urmă. Erați printre pești. Dar niște pești foarte mari. Și erau albaștri și beți.

- Beți?! nu înțelese baronesa.

- Da, unul mai beat ca altul!

Lumea începu să rîdă.

- Și mi-au amintit de ochii tăi, Narcis, îi spuse tînărul îmbujorat care visase peștii, celui care rîse cel mai tare. Narcis se făcu că nu înțelese despre ce era vorba. Și oricum, era prea ocupat cu pieptănarea propriilor gene și sprîncene (avea pentru aceasta o periuță specială, din puf de veveriță din tundra), ca să se gîndească la vreun răspuns demn de el.

- Baronesă, îți propun atunci să mergem în studioul meu și să punem acest albastru și peștii și beția și frumusețea ta pe pînză, propuse pictorul. Fără îndoială că în preajma admiratorilor baronesei, trebuia să fie și un pictor.

S-a mai adus vin și lumea a băut. S-a adus și pește. Apoi gîște cu ciocurile bătute în cuie. E vorba că în acea seară, gîștelor de la cină le era interzis să vorbească. Data trecută spuseseră despre baronesă că e urîtă și obeză și că bijuteria din părul său bogat este falsă, adică nu e o albină vie care să zumzăie în voia ei, ci una care și-a lăsat demult acul în vena unuia dintre tinerii meseni și acum inima baronesei nu mai e a baronesei și suflarea ei nu mai miroase a miere, ci a sînge.

Gustul propriului meu sînge...

 

- Au!

Îmi mușcasem buza pînă la sînge, și nici nu mi-am dat seama dintr-o dată. Am mers în casă să văd dacă nu a mai rămas ceva de mîncare. Dinu făcuse niște turte din papură și chiar dacă era aproape imposibil să te saturi din ele, în timp ce le ronțăiam, nu simțeam că mi-e atît de foame. M-am uitat iarăși lung spre drum, dar nici mama, nici Dinu, nu se vedeau să vină. Vecinii din casa de alături muriseră cu două zile-n urmă de foame. Florile din mîna mea arătau jalnic, pentru că le strîngeam tare în pumn, în neștire.

            Apoi baronesei i s-au adus turte din papură, care i-au plăcut nespus de mult. Dispoziția îi era într-atît de bună, încît a acceptat să meargă în studioul pictorului. Și atunci cînd coafura pufoasă a domnișoarei Garoafa, care stătea în capul mesei a rămas doar cu o singură petală, cu toții, cei din sală, au putut-o admira pe baroneasa cea din visul tînărului îmbujorat, înconjurată de pești grași, cu solzi albaștri, cu ochii holbați, aproape să le cadă din orbite. Gîștele cu ciocurile bătute în cuie au dat aprobator din cap, chiar de acolo, de pe talgerele cu cartofi copți și multă verdeață între aripioare. Tocmai așa au văzut-o ei întotdeauna pe baronesă. Tocmai așa, adică baronesa semăna leit cu peștii ceea. Mari și grași. Mare și grasă. Haideți s-o mîncăm pe baronesă! au strigat cu toții în cor. Haideți să mîncăm peștele acesta beat, muiat în vin alb.