Vlad MOLDOVAN

 

DISPARS

 

Ed. Cartea Românească

 

 

Vlad MOLDOVAN s-a născut la 9 noiembrie 1981 la Baia Mare. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii „Babeş- Bolyai” din Cluj- Napoca. Masterat şi doctorat (cu o teză despre hermeneutică lui F.D.E. Schleiermacher) la aceeaşi universitate. În prezent e cercetător postdoctoral al Universităţii „Babeş-Bolyai” şi redactor la revista Steaua. A publicat poeme şi articole în revistele literare: Familia, Vatra, Apostrof, Poesis, Discobolul, Echinox ş.a. Poeme în antologiile: La Neagra (2007),  Literatura tînără (2007), Nasturi în lanul de porumb (2008), Lunga noapte a liricii româneşti tinere, Rumänisches Kulturinstitut, Berlin, (2009). Debut editorial cu volumul Blank, Editura Cartea Românească, 2009, volum premiat de USR Filiala Cluj (2008), USR Filiala Arad (2008), de Congresul Naţional de Poezie, Botoşani (2009) şi de Concursul Naţional de Poezie ProVERS, Nicula (2009). Membru activ pe site-ul clubliterar.com

Aparent, Vlad Moldovan practică un freestyle discursiv demn de cei mai experimentaţi MC’s, amestecând cu dexteritate cam toate registrele şi tonalităţile limbajului. De fapt, el mixează dorinţe, obsesii, pulsiuni, cu acuitatea şi sălbăticia ireductibilă a unui masaj direct pe creier. Dispars e un volum-reper al tinerei generaţii, căci nimeni nu s-a aruncat cu mai multă libertate pe panta „monstruosului” părând că nu face decât să se plimbe, zen, pe suprafeţe. 

                                                                                           Alex Goldiş

 

 

Timpuri moderne

 

                                    Pentru clubul în construcţie

                                                                                şi al său Ampelaj

Timpuri moderne

care nu mă lăsaţi

să evoluez

ce aţi mai scrijelit

pe băncuţă?

 

Aţi pus o inimioară

ceea ce e destul de greu

cu un briceag pentru că se

blochează la fiecare fibră

din lemn şi face

zig-zag.

 

Timpuri moderne

aveţi milă

şi nu mă lăsaţi  fără

ţigări!

În loc de buchete

am ales parcela asta de buruieni

nici soarele nu trece de ea –

pentru voi timpuri

pidosnice

o selvă tomnatică

deasupra unei uliţe

unde m-aţi pus să

aştept rata.

 

Oh nu lăsaţi autobuzul

să întârzie în colb!

Pe mine mă găsiţi la

ieşirea din cătun

gungurind de plăcere

în căldura Arizonei.

 

Timpuri moderne

eu nu lucrez nimic.

La jurnal au spus

reflux

dar eu nu lucrez

de luni –  mă plimb

printre dealuri

şi mi se face rău.

Gospodăriile nu mă

impresionează

rondoul cu dalii

de la primărie

nu mă impresionează

fântânile în care ţin

apă nu.

 

Timpuri moderne –

departe de drumul naţional

tot mai puţini

distribuitori grăbiţi

când apare luna.

Iepuri speriaţi

pe câmpiile combinatului

mormoloci din fosfor

în bălţi

păsări mânate

de vânt.

 

Timpuri moderne

aşteptaţi să sar

şanţul

şi ce e

dincolo de el

al vostru

să fie!

 

 

Odă în cheie pathetică

 

Din aproape în aproape

tot un fel de eroi

 – ne putem numi şi-aşa

chiar ar fi indicat –

când  trecem de la joint la

problemele între fiecare –

 el nu se înţelege cu ea dar nici cu el

nu are a face pe acela nu-l cunoaşte s-ar fute cu ea

dar ea îşi ia geanta şi pleacă la măsanpizdă –

de la un fel de

zgomot surd din reţea la chestia medie şi

pălită ce nu ne-ar da pace.

O să spuneţi că am dreptate

pentru că şi voi  v-aţi înălţat în agregat deasupra

munţilor – şi voi vâsleaţi cu obidă fără să se facă

zi fără să se întunece pe de-a-ntregul în văzduh.

Eu nu m-am plimbat de la Katowice la Burgos

paşii mei n-au trecut  nici pe la Split

 nici la Peshawar

dar totuşi parcă ne cunoaştem –

băgăm cheia – scoatem plasticul – meşterim care cum

rulăm pipa – deschidem dopul – dopul îl deschidem

De o mie de ori /să ne dea good time.

 

Câţiva cunoscuţi n-au găsit de lucru

sau ceva  nu mergea şi au plecat – 

unul mă sună dar nu pare distrus

zgomotul de fond îl trădează la Munich

şi curvele dinafara clubului – ţipă isterice poate

se ceartă cu bodygardul dar nu e treaba lui:

„Vlade, e incredibil, e tareee, Vlade auzi şi tu

 – pune Benga – eşti nebun mă – du-te-amuuu”

Din aproape în aproape

şi poate suspendat

e şi el un erou – câţi au făcut

droguri – câţi cu cv-ul care loveşte

căsuţa angajatorului în sideral

câţi au înţeles că nu iubesc –

 nici pe asta nici pe ăsta şi totuşi

au rămas împreună – încearcă –

pentru că ceva îi mână

să stea cât mai aproape unul de altul

lângă ăsta lângă asta cu pierçu infectat cu toate că

abia se cunosc.

 

Asta nu e o viziune asta e bending machine.

Avem de toate

pe îndelete

e şi party lay low

e şi mai aerisit.

Creşte ceva lângă splină – un bumb

o formaţiune neidentificabilă – pasată de la

corp la corp.

Suntem nişte eroi

pentru că petrecerile din capitală

pentru că noapte după noapte

toată decada trecută

şi mai înainte taxiurile

luate după

sucuri pe gheaţă bere

ginul under.

Se întorc oamenii de la –

Şi se strică la –

Îşi împrumută cd-urile.

Unu crede ceva cât colo în eroare

ceea ce e foarte sănătos!

Fetele adorm pe canapea

sau

cineva aşteaptă să

intre într-un veceu devastat

(a stat o oră e liniştit mare lucru şi

apoi  când s-a dus la geam a văzut lumea de dincolo

e frişca nesfârşită de pe tort)

 

Pentru el – care  pune umărul

şi trage hard –

el plăteşte la fals şi falsul dă-napoi îndesat.

Pentru ăştia la care nu ne iese

şi care deschidem pagina să ne lăsăm

produşi cu „stringenţe” că încălzirea

că glaciaţiunea foametea de la mii de leghe,

 terorismul şi duşmanii care din

aproape în aproape…

Pentru generaţiile care urmează

şi cu care nu te poţi amesteca

nici nu ai avea cum.

Pentru diferenţa minimă şi pentru insinuările ei

de sub betoane

bubuie bubuie şi alină – clipa tăioasă.