Kaos Moon
SCRISORI CATRE RITA
fragment
Cu câte femei te-ai culcat tu Nic, m-a intreabat într-o seară Monica.
Nu aseară, altă seară, demult, când eu îi citeam din Normele BNR împotriva spălării banilor şi ea alerga după orgasm în stânga mea (în dreapta nu i-am dat voie). Nu ştiu, i-am răspuns. Probabil numai cu una. Fugi mă de aici... Angel, Graţi, eu, suntem deja trei. Sunteţi o singură femeie şi mă plictiseşte de moarte să vorbesc despre asta. Pe mine nu mă plictiseşte, a insistat. Pe mine da. Hai spune, ştii că sunt discretă. Păi ţi-am răspuns, cu una. Dezvoltă. Ce să dezvolt? Ce vrei să spui cu asta? Mon., băi deci eu nu am nevoie de un anumit tip de femeie. Pentru mine nu e nevoie să se nască un suflet pereche pentru că eu pot fi perchea oricărei femei. Eu am nevoie de o femeie şi punct. Blondă, brunetă, educată sau tâmpită, nu contează. Măritată sau nu, adolescentă sau matură, irelevant. Poate să o cheme Alice În Wonderland sau doar Oana, poate să fie româncă sau chinezoaică, băi poate să fie oricum. Oricând, la orice oră, în orice stare de spirit... dacă nu am o femeie lângă mine, mor. Nu-mi face bine, mă consumă, mă ţine suspendat într-un ghem de incertitudini. Nu mai am viaţa mea proprie ci doar adrese unde pot suna din când în când ca să-i vizitez fragmentele risipite – pe unde am mai lăsat în loc de bun ziua. Şi când bat la uşă iese întotdeauna o ea. EA. M-am născut să iubesc o singură femeie. Nu e vina mea că e mereu altfel. Monica se freca. M-am oprit. Vorbeşte, nu te opri. N-am chef, Monica. A rămas nemişcată cu degetul între labii.
Nu scapi aşa de uşor... spune-mi, cu câte. I-am luat un sfârc între degete şi am strâns cu putere, mă enervezi. Ba tu mă enervezi că o faci pe misteriosul, şi m-a apucat de coaie. Băi, mă doare. Şi pe mine. Am cedat amândoi. M-am aplecat numai ca să tac. M-a ridicat de urechi – nu, lasă asta acum.
Tu ţii evidenţa bărbaţilor cu care te-ai culcat? De parcă asta aştepta, de fapt... Sigur, orice femeie cu capul pe umeri face asta. Fugi mă de aici, nu te cred. De ce ar face o femeie aşa ceva? Pentru orice eventualitate. Am râs. Cum vine asta? Simplu, voi bărbaţii evoluaţi altfel. E o lume misogină, aveţi oportunităţi, vă ridicaţi mult mai uşor. Niciodată nu ştii cum unul care te-a iubit într-o vară la Vienna ajunge top manager într-o corporaţie. Sau secretar de stat. Sau orice altceva care îl face puternic. Băi, deci e prea mic, e prea puţin, e prostituţie. Poate. Dar noi preferăm bărbaţii puternici, Nic. Cei care iau decizii, cei care manipulează minţi şi bani, cei care dispun şi sunt dispuşi. Lasă mă că am văzut multe femei îndrăgostite ca nişte cămile de cretini cu acte. Sigur, dar asta se întâmplă doar o singură dată, mai ales când sunt foarte tinere. Dar noi învăţăm întotdeauna din greşeli, voi niciodată. Noi nu mai greşim a doua oară. Băi, eu nu cred în generalităţi din astea, i-am spus. Noi, voi, bărbaţi, femei... Îmi bag pula în teoriile de revistă glossy. Comunism consumist, oi proaste, asta vor să obţină.
A ridicat mâna şi m-a scărpinat cu unghia sub bărbie, de parcă scărpina un pudel. E bine că te revolţi, mi-a spus şi m-a privit într-un fel deştept. Revolta e un atribut al lipsei de credinţă, în fond. Nu lupţi ca să cucereşti, ci ca să găseşti ceva în care să crezi. Voi bărbaţii pierdeţi toată viaţa cu asta, ceea ce pentru noi e convenabil. De unde ştii tu lucrurile astea mă? M-am simţit brusc mic, aterizat în faţa unei încăperi pe uşa căreia scria, „nu deschideţi – strict secret”. Şi nu îndrăzneam să pun mâna pe clanţă. Ideal versus pragmatism. Eu versus Monica. M-a pus să repet întrebarea. De mai multe ori. Pe diferite tonuri. La un moment dat am cântat-o. Până s-a terminat. Şi-a tras chiloţii, şi-a tras şi-un tricou pe care nu scria nimic şi şi-a aprins o ţigară. Zâmbea tot timpul. Băi, mă enervează femeile superioare.
Pe mine când m-ai trecut pe listă? A, niciodată. De ce? Pentru că tu, de fapt, nu exişti.
xxx
A venit căldura.
Femeile mediocre se dezbracă. Şi se etalează pe strasse. Stau la geam şi le privesc. Ele nu se uită la mine. Normal, pentru că sunt mediocre. Observ că sunt tot mai puţine cu sânii mari şi tot mai multe cu curul plat. Fetele tinere nu mai poartă fuste ci blugi strâmţi şi bluziţe albe (prin care să zăresc sutiene ieftine). Bluziţele sunt scurte şi lasă să se vadă buricele – de diferite mărimi, forme şi grade de igienă – şi colăceii de grăsime care se revarsă peste centuri. Sunt grase şi contrazic stereotipul precum româncele sunt femei frumoase. Nu, nu sunt. Majoritatea sunt balcâze, prost îmbrăcate şi prost coafate, cretine, poartă sacoşe în mâini sau mestecă gumă. Tot majoritatea fumează şi poartă ochelari negri mari, făcându-le să semene cu nişte muşte. Cele mai răsărite se plimbă cu maşini imense, de culoare neagră, pe distanţe scurte pentru că pe distanţe lungi rămân fără benzină, intră într-un pom sau uită unde trebuie să ajungă. E din nou un stereotip faptul că numim piţipoance un anume tip greţos de femeie. Majoritatea sunt pentru că respectă acelaşi tipar : sunt inculte, cumpăra ieftin (sau scump dar nu pe banii lor), visează să ajungă prinţese în timp ce mulg vaca, spală rufe, merg la şcoală sau se angajează ca asisstent manager la câte un cordac în putere; vorbesc cu “fată”, se uită la posturi TV de tipul “Acasă”, “Romantica” sau “Euforia”, nu au nicio ambiţie poate doar ambiţii, nu ştiu să scrie coerent un e-mail şi nu ştiu să susţină o conversaţie pe altă temă decât sex şi shopping. Dacă sug pula cum trebuie pot ajunge ministru. Au ajuns deja.
Mă uit de o oră şi abia dacă am zărit una cu o altă privire decât aia de vacă pornind dintr-un punct înspre un alt punct. Dacă se poate fixă, pentru că altfel se rătăceşte. Nicio curiozitate în priviri, niciun gând care să le atârne pe pleoape, niciun interes pentru atitudine sau stil. Cea diferită de restul a trecut acum 5 minute. E specială pentru că m-a făcut să mă dau jos din leagăn, să mă apropii de fereastră şi s-o urmăresc cu privirea până a dispărut. Are părul roşu, poartă o bentiţă verde, iar la gât are o eşarfă verde. Peste umeri poartă un şal maron care îi cade până pe la mijlocul fustei de blugi. Fusta cade la jumătatea piciorului. Poartă ciorap dar fin, pentru că nu îmi sare în ochi culoarea, iar pantofii sunt sport. Priveşte în pământ cu o oarecare sfială dar ştiu că se gândeşte la ceva. Probabil e profesoară şi a nedreptăţit vreun elev. Sau iar s-a certat cu directorul care n-o lăsa în pace. E preocupată, iar asta îi conferă un aer uman. O femeie umană – merită să pierzi o zi ca să vezi măcar un exemplar. Merită să pierzi şi un an. Poate chiar şi o viaţă. Nu ştiu cum o cheamă, dar cred că i s-ar potrivi să se numească Laura. Sau Dorina. Mi-ar plăcea să iubesc o femeie ca ea, o femeie pe care s-o cheme Laura, să aibă vocaţia interiorizării şi puterea de a iubi un bărbat fără să-şi bată joc de el.
Am ales un ton neutru pentru că mă simt neutru. Sunt perfect de acord cu faptul că exist şi cu modul în care o fac. Fiind perfect de acord, nu am niciun stress, n-am îndoieli şi nici resentimente. Mă simt ca o maşină : fără sentimente, fără părţi slabe, una care îşi cunoaşte locul şi şi-l ocupă cuminte, scoţând maximul cu minim de resurse. Sunt omul nou azi, sau aşa mi-ar plăcea să cred dacă aş avea vreo plăcere să cred în ceva. Programul genetic este zeul meu şi lui mă înclin. La ora asta programul genetic îmi spune că am mare nevoie de o femeie. Una condiţionată asemănător.
Mă duc la doamna Neli.
xxx
N-am mai văzut-o de multă vreme, cred că mai bine de jumătate de lună.
Îmi lasă mâncarea în casă când lipsesc. Las un semn la uşă, ea vedea şi intră. Îmi face curat, îmi aranjează tricourile (e singura care are voie), pune alimentele în frigider şi dispare. Într-o zi am găsit sub pernă o coală pe care scria “te iubesc, vecine”. Dar are cordac căruia i-am promis că i-o las. Până aseară când am avut un meeting scurt dar intens cu programul meu genetic. “Eşti încărcat”, mi-a spus. “E timpul pentru un fut”. Păi cu cine, l-am întrebat. “Neli, după aia mai vedem noi.” Păi are cordac, am un soi de agreement cu el. “Ai pe naiba! Eşti bărbat – întotdeauna femeia altuia.” Da mă, dar a altuia pe care nu-l cunosc, pe ăsta îl ştiu dă-l în mă-sa. “Şi... Unde scrie?” Păi nu scrie nicăieri, dar am eu o jenă. Când promit... “Auzi mă labă? Dacă mai continui aşa, îmi iau mâna de pe tine şi te las legumă, ai înţeles? Tu de cine asculţi, de programul tău genetic sau de viruşii moralei?” Băi, deci avea dreptate. Când minte un program genetic?
Mi-am pus tricoul cu: “She holds her book on Paul Gauguin/And sees herself paint distant lands/someday” şi am urcat. Am bătut la uşă. Mi-a deschis el. Oooo vecinul Nic. Neli, uite dragă cine a venit, ce surpriză! Hai, vecine, intră... nici nu mai ştiam ce mai faci matale. Am intrat. Cordacul era într-o pereche de pantaloni scurţi şi într-un maieu soios (mâncaseră paste). Doamna Neli era îmbrăcată într-un capoţel transparent sub care se vedeau sânul şi chiloţii negri. Tanga. I se zăreau până şi flocii care ieşeau prin laterale şi m-am bucurat că unele lucruri au rămas neschimbate. Doamna Neli s-a apropiat şi mi-a întins mâna. I-am sărutat-o că ultimul ţăran, cu zgomot. În ochi i se citea dorinţa. În ochii mei cam la fel. În ochii cordacului se citea “jack ass”. Parcă mi-era milă...
Ne-am aşezat. Cordacul a adus o sticlă de vin. A turnat, am ciocnit şi am băut. Avea chef de vorbă. Deci vorbea. Eu mă uitam la Neli, Neli se uita la mine. Cordacul povestea cum a luat Steaua bătaie de la Unirea Albă Iulia, echipa lui de suflet. E ardelean. Îşi însoţea vorbele cu gesturi largi. Uneori dădea din picioare, prost, că Banel. După ce ne-a povestit prima repriză s-a dus la baie. Eu m-am ridicat şi m-am apropiat de doamna Neli. Am făcut ce trebuia făcut, ca să citez dintr-un film american prost... din oricare. Ea mă privea de jos. Stătea în fund, şi ţinea capul uşor împins în faţă, nările deschise, adulmecând. Aducea a căprioară.
Cordacul a intrat vesel, gata să ne povestească repriza a doua. Văzându-ne n-a mai fost vesel. Ba chiar părea timorat. Sau trist – când dau muie nu pot descrie prea bine expresiile faciale. Ţinea mâinile la jumătatea distanţei între şolduri şi plex. De fapt toate gesturile lui erau înjumătăţite. Şi speranţa de viaţă se înjumătăţise. Şi înălţimea. Şi şansele Stelei la titlu. Şi bunul Dumnezeu. Sau aşa cred. A spus stins “Neli, ce te-a apucat femeie?”. I-a răspuns după ce mi-a lins bine şi ultima picătură – taci mă din gură. Apoi a scos un geamăt care a concluzionat întreaga situaţie : de satisfacţie uşor umbrită de faptul că avea să dea câteva explicaţii. Mi-a pus cu grijă pula înapoi în pantaloni şi a mai întârziat palma pe umflătura din faţă câteva secunde. Mi-am auzit programul genetic râgâind satisfăcut. Un nesimţit.
Doamna Neli s-a dus la cordac, l-a cules de pe jos şi l-a condus la dormitor. Scoală-te mă de acolo că nu s-a întâmplat nimic. Uşor neverosimilă totuşi. El s-a ridicat şi s-a sprijinit de umerii ei. Are palpitaţii uneori, mai ales când e emoţionat, dar e puternic, îşi revine. L-a condus în dormitor apoi a revenit.
Vecine, credeam că n-o să mai vii. Simţeam un reproş în glas. Iartă-mă, n-o să se mai întâmple. Puteai să-l trimiţi să cumpere ceva de afară. Nu prea i-a convenit, am presupus eu. Puteam, dar am vrut să sufere. Ups, de ce doamnă? Pentru că e bărbat, să ştie că poate să mă piardă oricând.
xxx
Băi, deci a bătut la uşa după vreo două ore.
I-am deschis. Era cam varză. L-am lăsat să intre. Tăcea. I-am indicat fotoliul, s-a aşezat. Stătea drept şi-şi ţinea palmele între genunchi. Arăta ca un băieţel cu chelie şi burtă. Arăta ca mine peste vreo 20 de ani. L-am lăsat să se frământe şi am intrat pe nişte bloguri. El a tras o băşină. Apoi a mai tras una. L-am ignorat. Citeam plictisit, fraze plictisite ale unor femei plictisite, cu stil plictisit, într-o limbă română plictisită. Unele plictisite înainte de a apuca să se plictisească. Nu le mai satisface telenovela, trebuie să scrie şi ele una. În care suferă, în care plâng amarnic, plâng de li se scurge fardul de pe faţă precum lavă de pe vulcanul Eyjafjallajokull, în care lumea e rea şi ele sunt bune, ele sunt frumoase şi ei sunt urâţi, în care ele suferă iar ceilalţi se distrează.. Nici n-au terminat bine liceul şi simt nevoia să construiască o imagine de damă tânără şi energică, cu training în business sau, de individ viguros şi agresiv. Şi mai ataşează şi poze cu mecla lor în poziţii studiate, cu freze studiate şi cu ţigara în colţul gurii, eventual şi ameţite sau cu un pudel în braţe, ca să fie totul perfect. Şi toate, dar toate, se apucă să vorbească despre iubire. Cum e iubirea asta şi cum le-a lovit peste bot, cum le-a rănit sufletul şi le-a risipit rimelul. Cum n-au avut noroc, cum au dat ele numai de canalii, de profitori şi, desigur, de infideli. Păi, dudelor, omul a venit cu bună credinţă, v-a dat o muie şi-a plecat. N-a găsit nimic altceva care să-l reţină. Varianta de rezervă – a găsit una mai bună ( corolar : întotdeauna există una mai bună). Omul a venit să întâlnească o femeie şi-a dat peste o vacă. A venit la pomul lăudat şi-a dat peste tufişul cu poame acre. Am vrut să bag un comment la una, dar cordacul a deschis gura şi a vorbit.
Vecine, ai puţin timp? Dacă te-am primit în casă înseamnă că am. Am venit să stăm puţin de vorbă. Sigur, bei ceva? Puţină apă, mi-a cerut. Am nişte ţuică de cazan. Merge şi aia. I-m adus 200. A băut-o ca pe apă. S-a strâmbat. Pfui, de unde ai bre tescovina asta? Din piaţă, am luat-o de la o babă... ce are, nu e bună? Ba da. Mai bei una? Mai beau. I-am mai pus 200. În cinci minute era incoerent. În al şaselea nu mai avea busolă, iar în al şaptelea cauza nu mai avea efect. Ia zi acum, care e daravela. Stai să-mi amintesc mi-a spus, şi-a adormit. L-am zgâlţâit. Mi-am pus nişte Gowan şi-am închis ochii. Mi i-a deschis doamna Neli care a intrat fără să bată. Of, vecine, şi i-am spus să nu vină aici. Se pare că nu i-a folosit, dar ce voia? Ei, cu treaba aia de aseară, nu prea i-a plăcut. Mie da. O, şi mie, dar să revenim. Eu i-am explicat că am o obligaţie la matale şi că sunt o femeie de caracter şi că o să-ţi fiu datoare toată viaţa. Păi mai degrabă eu sunt dator. Taci bre domnu’ Nic, asta i-am zis lui şi aşa rămâne. Bun, şi ce-a comentat? A cedat până la urmă. I-am zis că decât să-l înşel cu cine ştie ce prost, mai bine cu matale. Mulţumesc pentru compliment. N-ai pentru ce.
Şi acum? Nu ştiu, văd că s-a îmbătat. Vecine, una–i una şi alta-i alta, iartă-mă că-s femeie limitată, matură şi fără minte, dar aşa mă arde sufletul să... bine, m-am prins. I-am fluturat limba. Nu bre, nu asta. Dar? S-a întors, s-a aplecat, şi-a dat la o parte cordeluţa dintre fese şi şi-a înfipt un degeţel în cur. Aici. I-am băgat-o “aici” dintr-o dată. A făcut “uof!”, după care a început să gâfâie. Sau să grohăie. No matter, mie îmi plăcea. Apoi să vorbească. Nu ştiu ce spunea dar nu erau versuri. Stătea cu o mână pe umărul cordacului şi cu una pe speteaza fotoliului. Şi contra. Sânul îi cădea exact pe mutra somnorosului. I se freca de barbă. La un moment dat s-a oprit, mi-a îndepărtat-o, a tras o băşină şi a băgat-o la loc. Iartă-mă, e de la ostropel. Am ejaculat după vreo 3 minute. Vecine eşti cam nefu, mi-a spus şi a râs. Am realizat că avea dreptate. Ai dreptate, n-am mai prins nimic în ultima vreme. De când a plecat Mioara, mai exact. Păi şi de ce n-o chemi. E moartă după matale, mereu îl sună pe ăsta al meu şi întreabă ce mai faci. Nu ştiu doamnă, vreau ceva nou. Până găseşti ceva nou, ia matale ceva vechi. Nu pot, eu nu fut o femeie dacă nu mi s-a pus pata pe ea. Aşa sunt eu. Un explorator. Sau un căcat vicios. Ceva de genul ăsta.
Păi şi cu mine de ce te culci? Nu ştiu, ca să mă fac de râs.
xxx
Auzi mă blogule? Azi cu tine vorbesc, Ritei i-am dat o scurtă vacanţă.
Cred că în perioada asta o s-o ard mai mult pe aici, cu tine. Deci. Orizontul a devenit plat. Şi dacă mă uit şi mai bine eu nu mai am umbră. Am senzaţia uneori, când mă uit în oglindă că, de fapt, cel din oglindă se uită la mine. Iar când îi arăt limba el se enervează nu eu.( şi mai am şi alte texte din astea leşinate, pricepi mă blog?) Şi dacă nu exist...? Dacă sunt doar la mişto...? Aşa, un rest de persoană, din ce-a mai rămas când s-au definit caracterele. Un balast, un rebut, un marginal. Îţi dai seama, dincolo de fereastră toţi ăştia care trec prin faţă au sens, au direcţie, au scopuri precise, băi au un destin. Îi motivează ceva, ceva îi împinge de la spate. Eu n-am nimic. Nici măcar ce simt nu-mi aparţine – probabil că le împrumut de pe unde apuc. Cred că atunci când mi se pune pata pe vreuna, o iubesc pentru că mă iubeşte, adică o iubesc cu materialul clientului, cu tot ce aduce ea de acasă, altfel nu-mi explic faptul că, după ce se cară, pur şi simplu o uit. Sau o ignor. Băi, parcă nici n-am văzut-o vreodată în viaţa mea. Auzi mă, nu cumva sunt un soft porno?
Să mor io, dacă ţi-aş fi putut practica o gură ceva, ţi-ar fi crescut păr şi ai fi avut o voce subţire, obligatoriu brainless, te-aş fi botezat Gina şi te-aş fi futut non stop sau printre post-uri. Băi, deci scăpam de femei, scăpam de iubiri, stress, căcaturi din astea. Mă înţelegeam eu cu tine cumva. Mai scriam, mai luam la mişto vreo dudă care scrie cărţi şi le vinde pe net, mai imitam o orgie, din astea. Dar tu stai ca muta şi nu ştii altceva decât să taci şi să asculţi.. Spune pe bune, cât sunt eu şi cât eşti tu? Aceasta-i întrebarea de fapt, buey Hamlet, că te-a făcut Shakespeare om şi pe tine, boule.
“Auzi mă labă?” Haules! Vorbeşti? “da mă labă, vorbesc”. Stai să mă frec la ochi. Băi, deci cred că am ceva. De la ostropelul din curul doamnei Neli, altfel nu-mi explic. “ nu bă labă, eu sunt, blog; de fapt, Blog,..” Băi, să mor io, javră vorbitoare am văzut, voci interioare am auzit, odată mi-a vorbit şi Dumnezeu... am văzut până şi femei inteligente, băi dar blog să vorbească, nu. “uite că vezi acum, băi labă.” Să ştii că nu mă deranjează că-mi spui, “băi labă”, nu mă impresionezi. “ bine băi labă.” Bun, şi acum ce vrei? Tu n-ai simţuri, n-ai organe, n-ai funcţie publică, n-ai proprietăţi, n-ai nimic. “aşa e băi labă, şi?” Păi mă enervezi, asta nu e minune, e doar un căcat de bizarerie. “auzi mă, tu de la mine vrei minuni?” Păi de la cine frate, de la mama? “mă-ta, da, e o idee...” Băi, faza e că minunea e cât nu e, când e nu mai e, înţelegi mă blog? “Blog, cu B mare, te rog”. În fine, eşti cam ciufut. “normal, pentru că-s blogul tău”. Nu-ţi mai spun nimic, mă enervezi... “auzi, dacă fac o minune, ce pierzi? sau ce câştig?” Ce minune? “uite, caut un blog femeie, îl vrăjesc şi în juma de zi îţi fac rost de un date... că la tine asta e cam singura coorodonata de viaţă”. N-ar fi o minune, dar ar fi o chestie. “băi labă, acum te caci pe tine... zi, vrei?” Vreau. “ok, zi, cum să fie?” Păi nu ştiu, una bună. “ vârsta”. 20-22, măcar să fie crudă – astea te lucreza imemorial, după ce ies pe uşă au uitat adresa, nu te mai bat la cap şi-ţi fut sistemul, iar eu am nevoie să fiu fucked up non stop.. “părul” . Păi creţ, că n-am mai avut creţe până acum. Lung, roşcat, să se spele cu şampon de firmă. “deşteaptă sau proastă?” idioate găsesc şi singur; dacă e prea deşteaptă sigur e urâtă... băi, să o ducă mintea, înţelegi? “încerc, e greu... înălţimea, greutatea.” Băi, până la 160 cm şi până la 55 kg... păpuşică, draguţă, fâşneaţă, chiar nesimţită... “aha, situaţia socială.” Nu ştiu... studentă; astea-s disperate să înveţe lucruri noi dintr-o singură muie. “de unde ştii tu?” nu ştiu, dar îmi place să cred asta; sunt pe blog, aici aberez, nu? “mda, tu aberezi şi eu trebuie să suport toate comments-urile alea de căcat” Asta e frate... “virgină? începută?” Ah, nu virgină.. “încă o întrebare : cu love sau fără love?” Păi de unde să ştiu eu? “băi labă, asta e treaba mea, cu love sau fără?” Cu, doar mă ştii. “dracu’ te ştie... dă-mi cinci minute”
xxx
“Hai că mi-au ajuns doar trei”.
Ai găsit ? “ar fi ceva...” Zi repede, nu mă fierbe. “deci, băi labă, am două variante: una e Oana, alta e Jasmine. Prima e ok, dar are ceva care-mi displace, nu prea ai de unde s-o apuci, e prea fluidă. s-ar putea să-ţi iei o ţeapă, că la aşa ceva eşti subiectul perfect... hihihi” Dă-te-n gâtu’ mă-tii! “în fine, tu eşti mama mea... iar a doua nu e creaţă, nu e roşcată, dar are un clou, deşi e înţepată şi uşor speriată, are vorbele la ea, aberează simpatic.” Înţepată zici? “ fierb dracii în ea şi nu invers, înţelegi?.” Grea încercare. Stai să mă gândesc. Cum arată Jasmin? “de unde să ştiu eu cum arată? are doar o poză mică, unde i se vede doar mecla; cred că e blondă, şi totuşi m-aş risca. Blogul ei zice că e genul punct ochit punct lovit. “ Adică cedează din prima? “adică îţi face creierii varză.” Da, asta cred îmi trebuie mie. “bine bă labă, du-te şi pune-ţi un tricou... stai, dar nu unul oarecare.” Păi ce tricou, spune tu. “ băi deci, fără mine eşti mort şi n-au trecut decât 4 luni... ia să vedem.. pune-ţi tricoul ăla verde pe care scrie : I'm the type of boy who is always on the roam/wherever I lay my hat, that's my home “ La ăla mă gândeam şi eu. “logic... aşa, acuma, te duci la Lemne Arse şi-o aştepţi acolo; ea o să aibă o chitară... în rest, vezi şi tu ce faci; sper să nu aibă curul mare...hihi”
Băi, deci am ieşit. M-am dus la Lemne Arse, m-am aşezat pe o bancă şi am aşteptat. Locul e un mic parc sub care se adunau cândva rocker-ii. Acum se mai fut, dar rar, maidanezii. E cool. Mai întâi a fost un punct, apoi o liniuţă verticală, apoi liniuţa a căpătat volum, apoi şi chip... Băi, deci ea era. Exact cum nu mi-o imaginasem, dar ăsta-i tot şmenul. Băi blog eşti bou, tipa e mişto. Da, blondă. În rest, mici fragmente de perfecţiune lipite cu salivă unui zeu. M-am ridicat şi am avut grijă ca înainte să o salut, să-mi şterg balele de la gură. Am întins mâna, eu sunt Nic. A întins şi ea mâna, eu sunt Jasmine. Măcar la început să nu avem parte de vreo surpriză. A râs. Ne-am aşezat şi am tăcut aşa cum e frumos la început. Ce tricou ai... Mi l-a ales blog. S-a descheiat la jachetă. Avea un tricou verde pe care scria, “Now you're falling at her feet/You try to get away but you can't”. Mi l-a la ales bloguleţ. M-am distrat, aşa îi spui? Aşa îi spun. Cânţi la chitară? Nu, dar bloguleţ mi-a spus că arăt mai mişto aşa şi se potriveşte cu mocasinii. Avea, într-adevăr, un aer hippie. Mişto, mă temeam că o să te apuci să-mi falsezi câte ceva şi să fuţi frumuseţe de meeting. Se uita la mine. Era o glumă. Ah, şi-a râs.
Tell me your story. Nu prea am una, i-am spus. Te-ai născut mare, şi-a râs. Mişto că râzi. Nu, nu prea râd, decât când am emoţii sau sunt într-o situaţie pe care n-o controlez. Înseamnă că în pat e circ cu tine. A deschis ochii mari. Era o altă glumă. Ah, şi-a râs. Trebuie să mă obişnuiesc cu glumele tale. Şi pe mine mă surprind uneori. S-a uitat lung. Ştii Nic, îmi placi. N-am spus nimic. Eu îţi plac? I-am cerut chitara, mi-a dat-o. I-am fredonat un pasaj din “lăsaţi-mă să cânt” de Gherase Dendrino. N-am auzit în viaţa mea o asemenea porcărie. Ce e drept, nu e chiar indie. Ai glumit, nu? Da. A râs. E singurul cântecel pe care l-am învăţat la chitară, când eram student şi iubeam o fată de la Academie. Făcea chitară clasică, dar se prostea uneori cu songuri din astea evergreen. Deci ai o istorie. Nu, te minţeam, eu de fapt am parte numai de idioate. Am râs. Ea nu. Să nu mă minţi niciodată. Era o glumă. Fie, a râs dar rezervat. Blog mi-a spus că eşti înţepată. Bloguleţ mi-a spus că eşti afurisit. Blog mi-a spus că eşti pasională. Bloguleţ mi-a spus nu eşti niciodată ce pari a fi. Blog mi-a spus că ai potenţial. Adică? Adică îmi poţi face creierii varză. Bloguleţ mi-a spus la fel. Blog mi-a spus că eşti adepta solipsismului. Bloguleţ mi-a spus să nu te întreb ce înseamnă asta. Blog nu mi-a spus dacă ai curul mare. Bloguleţ m-a prevenit că eşti vulgar. Dar nu sunt vulgar. Ba eşti, dar îmi place. Ţi-a spus ceva şi despre defecte? Nu, nici mie. Probabil că dacă ne-ar fi prevenit despre astea, ne-am fi luat la bătaie din start. A râs. N-a fost glumă. Nu m-a crezut şi a râs în continuare. Ştii? Şi eu te plac. Dă-mi mâna, mi-a spus. I-am dat-o. Uite, acum plec acasă, pentru că am mâine un examen. Dar vreau să ne revedem. Ce studiezi? Sunt la Litere. Şi tu? Adică? Nu ştiu, azi toată lumea se înscrie la Litere. Nu mi se pare. Dacă vrei vin cu tine. Dacă vii cu mine, nu mai învăţ. Şi, oricum, nu sunt singură, stau cu o colegă în chirie. Nu e nimic, o să-mi pierd vremea cu ea. Joke, joke, am spus repede dar a fost prea târziu, m-a pleznit peste faţă. Apoi a râs.
M-am uitat la spatele ei până a dispărut cu totul. Blog, eşti bou, are cur superb. „ştiam băi labă.” Sigur că ştiai...
xxx
Băi, deci eşti un blog prost.
“de ce ?”. Aşa te alint eu. “ce-am mai râs... auzi, vrei să fim un pic perverşi?” Blog să facă labă n-am auzit până acum. “lasă miştourile fraiere, nu mă desconsidera.” Te pomeneşti că ai sentimente... “nu, eu n-am, dar tu ai... şi dacă te mai dai rotund, ţi le fac pizza.” Asta îmi mai lipsea să mă cert cu un blog. “cu B mare, ţi-am mai spus.” Bine mă. Hai bagă, să fim perverşi... uimeşte-mă. “ ok, te interesează să vezi ce vorbeşte Jasmine cu bloguleţ?” Nu ştiu ce să zic... “băi, e interesant, ca să zic aşa, fata are bun simţ şi unele opinii care te-ar privi dacă le-ai pricepe.” Mă enervezi... spune, ştii că mă interesează... “băi, dar mucles că ai belit-o dacă află bloguleţ că ţi-am spus; asta aşa că sunt bărbat şi trebuie să fiu jigodie, altfel n-ai şti nimic, înţelegi? “ Bine mă, ce eşti prost aşa... cine a mai văzut blog scrupulos? “tu, acuma...în fine, fii atent la dialoguri...”
Bună blogulet, am venit - Îmi tremură mâna, iar buzele, spasmodice, cer ajutorul apei, uscându-se tot mai rău precum un trandafir ce se apropie de un potenţial sfârşit “ Ups, ai venit cu capsa pusă, fată... Jami, spune repede fată, cum e tipul? e ok? l-am ochit bine? îţi place? seamănă cu maimuţa aia? hihih. băi, mor după Blog al lui; dacă e măcar jumate din ce scrie şi te-ai scos...” M-am săturat să sap în ţărmuri cu unghiile-mi rupte de anvergura vremii. “aşa ciudat e fată, tipul?...” Prin urmare, prind clanţa cu mâna dreaptă şi o strâng ca pe o dorinţă împlinită care nu ai vrea niciodată să te părăsească. “nasol, e ceva ce-mi scapă, nu ştiu... pare prea sigur pe el, sau aşa dă impresia; te-a cam încurcat.” M-am pierdut de tot aici, pe pământ. “văd... fată, eşti varză, sper că nu l-ai luat cu din astea... aici merge, dar cu bărbaţii ai grijă...” Mă simţeam ca un cadavru, picioarele mă lăsau, mirosul de formol mă împânzea, iar mâinile îmi dansau pe lângă corp ca mişcate în silcul unor mâini iscusite, mâini diabolice. “E clar, te-a luat flama... de fapt, ce mă mir… ia spune, ce-aţi vorbit? cum are vocea: tenorală, baritonală? are mâini mari, mici? gesticulează când vorbeşte, gândeşte ce spune? “ Eşti curioasă ca o femeie, bloguleţ. “draga mea, sunt o femeie” E ok totul la el. Îmi place, când l-am văzut mi-am spus că e format din mici fragmente de perfecţiune lipite cu saliva unui zeu. “mă omori cu metaforele astea, mă simt de parcă aş fi virusata... dă-mi amănuntele picante”. Apăs uşor şi un sunet înfiorător îmi pătrunde trupul. “aoleu, asta da picanterie..” Mi-a cântat la chitară, bloguleţ. “tu habar n-ai să cânţi, cred că te-ai făcut de râs.” Un scârţâit vechi, ancestral ce strigă după putere şi curaj, nişte vocale ce oscilează între o fericire culminantă şi o mizerie nenorocită, aliteraţii ce mă obligă să îmi iau teama în mâini, să o scutur, să o arunc în ghenă şi să spun că a dispărut... “aha, şi el s-a prins?” Într-o zi o să-ţi schimb setările, bloguleţ... “lasă asta, mai departe ce-aţi făcut?” Fac câţiva paşi înapoi, cu spatele la apatia în care am trăit până acum, apatie mizeră, dar sigură, mai apoi mă întorc şi fug către infailibilitate, fără să mă uit înapoi... “fată, dacă dai înapoi, îl pierzi, eşti dudă, ce ai?” Bloguleţ, ştii ce-mi place mult la tipul ăsta? Ştie să tacă. Nu e sufocant, nu e greţos şi are un simţ al umorului ceva mai... special. “e vulgar... dacă citeşti ce scrie...” Ba chiar încerc să realizez că suntem atât de asemănători, tu şi eu, într-o viaţă în care suntem atât de diferiţi...”te-a surescitat, e clar... aşa, şi sex? când?” Poate... măcar ne mai rămâne speranţă. “ hai, n-o mai face pe mironosiţa, pe Mugur l-ai primit în pat după jumătate de oră.” Cu Mugur a fost altceva. M-am culcat cu el pentru că ... mă culcam cu oricine atunci, bloguleţ, şi nu în jumătate de oră, ci în cinci minute. Şi te-am rugat să nu-mi mai aminteşti de asta, mi-e ruşine, eu nu sunt aşa. “bine, ok... deci sex?” M-am săturat să te caut şi să nu te găsesc... Îl vreau, îţi ajunge? “şi când o s-o faceţi?” Eşti îngrozitoare, te-am setat ca naiba... o s-o facem când o s-o facem, deocamdată am examen mâine şi nu mi-e gândul decât acolo...”aoileu, da, ai examen... fugi, eu încerc să mai obţin informaţii despre el... Blog ăla e un şmecher, dar nu mă las.”
Şi? “şi ce ?” I-ai dat informaţii? “dar tu ce crezi? “ Eu cred că nu ai fost chiar atât de nemernic. “ups a intrat un comment, de la una... zice că te iubeşte; ce faci, răspunzi tu, răspund eu?” Nu răspunde nimeni.
xxx
Bloguleţ e o casă a metaforelor în care Jasmine împodobeşte. Pereţii sunt plini de forme candide, monocolore, printre care ea pluteşte inventându-se. Culege guri de aer şi expiră în chicote scurte, inegale : cuburi rotunde, paralele îmbrăţişate, priviri ţinându-se de mână, falsete perfecte, gândurile lor, păreri de rău vesele, un el... Poate că îi trebuie culori, mai multe culori. Sau poate trecerile dintre ele. Poate că are nevoie de ritmul peste care să-şi aşeze mai bine melodia şi armoniile. Poate că este prea tânără ca să îşi spună povestea, poate că a trăit prea puţin ca să apuce să-i mai şi pese, poate că simţurile ei sunt încă prea ascuţite ca să permită escalade, cuceriri, drapele înfipte şi, la final, caldă banalizare a unor traseelor către miezul ei. L-am citit de mai multe ori fără să înţeleg altceva decât confuzie, teamă, fuga în cerc a unei femei în devenire, dezbrăcată de propriul ego. Mi-e dragă. Ea nu scrie pentru blog, ci pentru Jasmine dintre perdele, pentru transparenţa din geam, pentru mine... ea când se supără, binedispune.
Iar rândurile ei nu descriu ci trădează.
Cea care descoperă de-a valma frica de moarte şi orgasmul, spaţiul şi limita, curiozitatea şi consecinţele curiozităţii, sinceritatea şi, înainte de toate, faptul simplu că este pentru a se împărţi, ea e acum înaintea mea şi habar nu am ce trebuie să fac. Nu poţi să iubeşti tentaţia de a deveni femeie, îmi spun.
eu nu...
Urma să o caut, să ieşim, să-mi povestească despre examen... i-am scris un comment : “nu pot”; mi-a răspuns pe blog, tot cu un comment : ‘Nici eu”... Blog a adăugat de la el “îmi pare rău.” Bloguleţ a răspuns “şi mie...”
Un blog ridicând din umeri e doar simpatic.
xxx
Băi, deci aseară ieşisem după Cola. Cu căruţul de butelii.
Am constatat că dacă iau 3-4 baxuri economisesc două sticle de 2 litri. Şi că le beau mai repede, dar concluziile care nu convin se omit. I-am plătit doamnei Clementina, i-am făcut cinste cu un coniac şi am ieşit. Mă uitam în jos, pentru că în ultima vreme mi-e greaţă să mă uit în faţă sau în sus – văd oameni şi mă cam deprimă. Şi văd că roţile se opresc într-un om. Picioare de femeie. Ups, aşteptam cuminte un mic vâj isterical. Am auzit însă un timid, “Nic?”. Băi, vocea aia... mă gândeam, să ridic ochii să nu-i ridic... gura mi-a luat-o pe dinainte, “Mocuţ?” Da, era ea, Ruxx, Mocuţ... Cola prinsese a fierbe în baxuri şi în scurt timp un jet de spumă maronie sub care eu şi ea... Băi, jur, am lăcrimat. Eu am lăcrimat.
Da, am părăsit-o. De mult. Pur şi simplu. Nu i-am mai răspuns la telefoane, nu i-am mai răspuns la e-mail-uri, nu i-am mai deschis uşa, m-am cărat ca un măgar. Era al treilea an când îmi tot spuneam că ar trebui s-o caut şi să-mi cer iertare. Locuieşte în Bucureşti, este măritată, are un băieţel, este probabil fericită, pentru că la ea a fi fericit a fost întotdeauna o chestiune simplă. Râdea mult, mă iubea mult, mi se oferea mult şi nu cerea mai nimic, mă cerea pe mine.
Ne-am aşezat pe o bancă, în faţa magazinului doamnei Clementina. Exact ca atunci când ne-am văzut prima oară în parcul din faţa Casei Poporului, vara, când o luasem de după umeri şi-i admiram cu coada ochiului sânii de copilă. Când fierbeam s-o fut, iar ea era în limbă după mine. Când am împărţit pizza la cutie cu doi câini vagabonzi, probabil tot pereche. Slăbise un pic, avea aceeaşi faţă dulce care mă făcuse s-o poreclesc Mocuţă, dar privirea... cândva o constelaţie de beculeţe îi străluceau în ochi, acum însă doar câteva lumini de avarie, fotoni dezlânaţi care nu se roteau ci ningeau spre ridurile din colţurile gurii.
Cum îţi mai merge, am întrebat-o? A râs. Nic, sunt aceeaşi. Gura a spus da, dar ochii i-au spus nu. N-am să înţeleg niciodată de ce ai dispărut pur şi simplu. Eraţi logodiţi, Moc., între noi nu putea fi altceva mai mult; traversam o depresie; căutăm un job; nu ştiu... n-am să te iert niciodată pentru asta, Nic. Ce cauţi aici, în oraş? O delegaţie... băi, dă-mi o palmă, nu-mi vine să cred, tu aici cu mine... Nic, Nic.... Aveai de gând să mă cauţi? Ah, nu. Dar te-ai gândit la mine. Mă gândesc zilnic la tine, mi-a spus şi s-au uitat aiurea.. Tu ce mai faci? Cumpăr Cola. Nu acum dragă, în general. Da, în general asta fac, cumpăr Cola. Apoi o târăsc în bârlogul meu unde sug din ea precum un păianjen dintr-o muscă. Arăţi cam neîngrijit. Sunt neîngrijit. Dar nevastă-ta ce păzeşte? Nu am soţie, sunt singur. Era surprinsă. Eram sigură că ţi-ai găsit una de pe aici. Mi-am tot găsit, dar n-a rămas niciuna. De ce? Am râs – îţi trebuie o motivaţie serioasă să stai cu unul ca mine mai mult de o săptămână. Noi am fost doi ani, Nic. Da... Şi puteam fi împreună o viaţă... Da...
N-am întâlnit alta mai bună decât tine la pat. Nu fii porc. Nu, sunt bou. Mă privea în ochi. Ea ştia să privească doar în ochi. Mă cerceta. Şi zâmbea. Ştii care e cea mai plăcută amintire cu tine? Păi, toate... a râs, băi uitasem miştourile tale. Le mai am, dar sunt fumate... spune. Când am făcut prima oară...ştii... anal. Da? Da. Îmi aminteam. O penetrasem greu, era strâmtă şi neîncrezătoare. Cedase pentru că o rugasem în genunchi. După 10 minute mi-a strigat, „dacă te prind că ieşi de acolo te omor!”. N-am mai făcut cu nimeni de atunci. Nici cu el? Nu, el e un tip cuminte şi-atât. Dar tu? Eu? Ce amintire ai? Am rememorat... am două. Atunci când ne-am văzut prima oară. După ce am terminat, te-ai ridicat, ai scos din geantă un OB, te-ai lăsat pe vine şi ţi l-ai înfipt în vagin. În faţa mea. Eram siderat. Râdea. De ce? Nu ştiu, am crezut întotdeauna că femeile păstrează pentru ele misterul întreţinerii menstruale. Tu l-ai împărtăşit cu mine. Şi a doua? Când ţi-am terminat prima oară în gură. Nu-mi mai amintesc. Îmi amintesc eu... erai surprinsă. Stăteai deasupra mea cu gura întredeschisă – era plină cu spermă şi nu ştiai ce să faci. Te uitai la mine şi aşteptai să spun ceva. Doamne, ce frumoasă erai în momentul ăla Moc. Şi ce-am făcut, am scuipat-o? Nu, te-am apucat de ceafă, te-am apropiat de mine şi te-am sărutat. Am împărţit împreună gustul.
Tăcere...
S-a uitat la ceas. Trebuie să apară, suntem împreună. S-a ridicat. M-am ridicat şi eu. Stăteam unul în faţa celuilalt. Am întins mâna şi i-am atins părul. A întins mâna şi mi-a atins pieptul. Cu un deget. Apoi l-a ridicat până la nivelul buzelor. I l-am apucat. A închis ochii. Apoi i-a deschis. Te iubesc, Nic.
Apoi s-a auzit un claxon. Îl mai aud încă.