bogdan cazacu

 

Codul arlechinului

 

Art. 1

Ocupația de arlechin e complet neserioasă și tocmai de asta e atât de bună. Ea e folositoare fiindcă e frumoasă și fiindcă un arlechin nu se ocupă niciodată de sine însuși.

 

Art. 2

Un arlechin e singur, fiindcă spectatorii lui sunt prea mulți. Sau invers: un arlechin e singur fiindcă spectatorii lui sunt prea puțini. În timpul jocului său, tristețea arlechinului devine la fel de invizibilă ca și a celor care-l privesc.

 

Art. 3

Dacă recunoști un arlechin, înseamnă că ești la fel de trist ca și el. Această coincidență nu e întâmplătoare.

 

Art. 4

Cel care vede numai arlechini nu poate fi văzut de aceștia, fiindcă el nu e unul de-al lor.

 

Art. 5

Din moment ce atât de puțini oameni se deghizează în arlechini, înseamnă că majoritatea arlechinilor sunt deghizați în oameni.

 

Art. 6

Rezultă din primul articol că un arlechin serios e rău, dar mai ales șomer. Ocupația lui adevărată nu poate fi decât la fel de serioasă ca el, fiindcă nu e mare diferență între cine e acesta și ceea ce face.

 

Art. 7

Ceea ce face un arlechin nu arată ceea ce este el. Iar dacă ar fi puțin mai subtil, ceilalți arlechini nu l-ar mai vedea. 

 

Art. 8

Arlechinul e la fel de străin și legat de costumul său, pe cât este de legat un păpușar de marioneta pe care o mânuiește din culise.

 

Art. 9

Singura vină a arlechinului e seriozitatea. Atunci când un seamăn de-al său îl surprinde astfel, e de datoria acestuia să îl suspende din funcție. Fiindcă toți arlechinii sunt egali până la proba contrarie.

 

Art. 10

Un arlechin îndrăgește mai ales oamenii care își asumă riscul de a fi ridicoli. Cu cât li se întâmplă mai rar asta, cu atât le cresc șansele să devină unul de-a lor.

Angajările în postul de arlechin se fac pretutindeni.