„Revista de suspans”

Interviu cu Mircea Pricăjan,

realizat de A.R. Deleanu

 

 

1. Revista de suspans – o nouă publicaţie online dedicată literaturii de suspans. De ce ai fondat-o şi de ce avem nevoie de ea?

 

Aş răspunde obraznic „k-aşa am avut kef”, dar sloganul e luat de vreo zece ani de altcineva. Am fondat-o pentru că nu mi s-a părut normal ca un lucru, un fenomen la clădirea căruia am pus umărul în ultimii ani să se ducă pe apa sâmbetei. Fără un motiv bine întemeiat. Ori măcar întemeiat. Cealaltă revistă, Suspans, deşi am îndrăgit-o mult, am simţit-o mereu puţin străină, puţin luată cu împrumutul. Trebuia să mă gândesc de două ori înainte să fac un pas cu ea de braţ. Nu neapărat fiindcă mi-ar fi imputat cineva ceva, ci aşa, pur şi simplu, fiindcă era revistă de împrumut. Revista de suspans, pe de altă parte, este 100% jucăria mea, pot să fac ce vreau cu ea, o pot duce încotro mă taie pe mine capul fără a sta o clipă în cumpănă. Mă consult, desigur, cu my partner in life & crime, doamna mea Linda, dar şedinţele astea de familie/redacţie sunt de obicei cu final previzibil. Gândim amândoi la fel în multe privinţe; în enervant de multe privinţe, ar spune unii, cei neracordaţi la realitatea noastră conjugală. Îţi fac, uite, şi o mărturisire bombă: Revista de suspans s-a născut în principal din voinţa Lindei. Ea a venit cu ideea, ea m-a înghiontit să duc proiectul mai departe.

De ce am fondat-o? Pentru că aşa era firesc, acum îmi dau bine seama de lucrul ăsta. Să n-o fi făcut era contra naturii. Revista de suspans trebuie să existe ca centru care să polarizeze toate forţele creatoare existente în acest moment la noi sau cele care sunt pe cale de formare. Vreme de doi ani şi jumătate, Suspans a fost singura revistă dedicată acestui gen de literatură de la noi. De-acum înainte, misiunea i-a fost preluată de Revista de suspans. O vreme am crezut că vom avea concurenţă. Dar ai văzut şi tu ce s-a ales de biata revistă Suspans...

 

2. De ce online? Ai experienţa unei reviste virtuale (Suspans) şi o ai şi pe cea a unei reviste tipărite (Familia). Ce îţi oferă mediul virtual ce nu îţi poate oferi o revistă tipărită? Sunt şi dezavantaje?

 

Am mers tot pe varianta electronică pentru că este pentru mine cea mai convenabilă. Nu dispun de sumele necesare lansării unei reviste pe hârtie, iar investiţia pe care am făcut-o în Revista de suspans ca e-zine am făcut-o, literalmente, luând de la gura copilului meu. Este de luat în calcul, deci, considerentul financiar. Ar mai fi cel legat de timp. E mult mai economicos în sensul ăsta să faci o revistă pe net. Cu toate că lucrez în dulcele stil clasic (scot la imprimantă fiecare text, corectez cu pixul, după care introduc corecturile pe calculator), nu e nevoie de o tehnoredactare profesionistă – chit că aş putea-o face, am practicat-o într-o vreme la Familia – cum nu e nevoie nici de toată povestea cu distribuţia. Aşa însă, în cursul lunii mă ocup de selecţia şi corectura textelor, iar cu 2 zile înainte de data lansării introduc corecturi şi pun materialele pe net. E mai puţin de muncă şi distribuţia e aproape instantanee.

Ceea ce mă aduce la atuurile unei publicaţii electronice. Este treaba aceasta, distribuţia rapidă. Cu ajutorul prietenilor, având acces la diverse reţele de socializare şi la alte canale de comunicare, asta se poate realiza destul de bine. Mai e apoi controlul audienţei, feedback-ul instant. Ce nu pot face la Familia – şi pot la Revista de suspans – e să urmăresc zilnic câţi oameni au deschis revista, de unde veneau, cât timp au stat cu ea deschisă, ce anume i-a interesat să citească, dacă au mai deschis revista şi altă dată sau sunt cititori princeps etc. Toate acestea te ajută să-ţi faci o imagine despre cum îşi doresc cititorii să fie revista, ai la dispoziţie, practic, un sondaj de opinie exhaustiv şi perpetuu. La dezavantaje trec volatilitatea mediului. Faptul că oricând poate să dispară totul sau că accesul la un astfel de produs e la cheremul celor de la Electrica şi al furnizorului de internet mi se pare cumplit.

 

3. Fanii literaturii speculative din România sunt, sau cel puţin par a fi, uniţi şi loiali scenei. Nu crezi că ar putea deveni o masa plătitoare de clienţi care să permită apariţia unei reviste de suspans tipărite?

 

Ba da, cred asta. Şi sper că se va întâmpla la un moment dat. Fie şi numai în sistemul print-on-demand. Visez ca orice suflet simţitor la o Revistă de suspans pe hârtie. Atunci voi socoti cu adevărat că avem o revistă.

 

4. Ajunge să citim sumarul primului număr al Revistei de suspans ca să ne dăm seama că se scrie multă literatură de suspans în România, dar ce viitor are acest gen la noi?

 

Are tot viitorul, căci suntem abia la început. Ca întotdeauna, la noi lucrurile ajung cu o întârziere de câteva zeci de ani. Aşa şi cu literatura de suspans. Am avut câteva fulguraţii de-a lungul timpului, dar foarte puţine exemple cu adevărat meritorii. Acum însă constat şi eu că s-a deschis parcă un zăgaz şi tot mai mulţi tineri simt dorinţa de a scrie în acest areal. Primesc lunar peste cincisprezece texte uşor încadrabile în genurile poliţist, thriller, horror, fantastic. Cum zici şi tu, trebuie să te uiţi doar la sumarul primului număr. Sunt acolo peste douăzeci de texte în proză. Toate meritorii, toate vădind talent la un grad sau altul de îmblânzire. Iar astea douăzeci-şi de proze pe care le-am publicat sunt doar cele care au luat notă de trecere. Aşa că, da, viitorul este luminos. Atâta vreme cât aceşti tineri sunt încurajaţi, li se oferă un loc cât mai profesionist unde să-şi prezinte creaţiile, au parte de feedback avizat, atâta timp cât îşi văd rodul muncii pus în lumina cuvenită, cred într-adevăr că putem vorbi despre un traseu ascendent al acestei (prime!) generaţii compacte de autori de literatură cu suspans. Lucrul ăsta mă face să nu regret nicio clipă timpul pe care îl petrec făcând Revista de suspans.

 

5. Piaţa revistelor de literatura e una, cea a cărţilor e alta. Cum stăm la capitolul ăsta?

 

Cred că stăm binişor. Ţinând cont de cele spuse la întrebarea anterioară, cred că stăm chiar bine. Avem din fericire edituri mici (Millennium Books, Herg Benet, Casa de Pariuri Literare, ca să le amintesc doar pe cele mai active) care mizează mult pe literatura tânără. Or, cei care scriu literatură cu suspans – o tot numesc aşa fiindcă mi-e mai la îndemână, dar gândul îmi zboară de fiecare dată la un conglomerat mai complex, la un cocteil de ingrediente narative în care gustul predominat este cel al angoasei, al misterului, al fiorului – cei care scriu această literatură, reiau, sunt chiar tinerii. N-am să înşirui aici nume, mă tem că aş uita pe cineva şi autorii sunt orgolioşi, m-ar ierta cu greu, dacă ar face-o.

Cred însă că n-am asistat încă la adevărata explozie a contingentului de scriitori ai suspansului, aceştia sunt încă la instrucţie, la poligon, prin revistele literare. Dar şi când vor ieşi la atac!...

 

6. Proza scurtă este formatul ideal pentru publicaţiile lunare dedicate literaturii speculative. Dacă ne uităm însă prin librăriile din străinătate, dar şi de pe la noi, proza scurtă nu este foarte îndrăgită de edituri (pe motiv că „nu se vinde”). La noi se scriu însă foarte multe povestiri şi nuvele. De ce nu există mai multe romane de suspans semnate de autori români?

 

Grea întrebare. Şi sunt tentat să dau un răspuns foarte simplu. Poate e şi cel corect.

Pentru că acesta e stadiul nostru de dezvoltare.

Se spune că un romancier se formează la şcoala prozei scurte. Probabil că romancierii noştri nu au terminat şcoala încă. Şi ar fi bine să nu-i grăbim, să-i lăsăm să parcurgă toate etapele în ordinea şi pe durata lor fireşti. Când se vor simţi capabili, vor da şi romanele pe care le aşteptăm. Până atunci cred că merită să le urmărim evoluţia în periodice, în antologii, pe site-urile şi blogurile lor. Şi, desigur, să citim romanele celor care au „absolvit” deja. Sunt şi din aceştia destui, eu, unul, nu mă plâng.

 

7. Avem şi mulţi debutanţi. Unii rămân pe piaţă, alţii pleacă, dezamăgiţi probabil de lentoarea cu care se construieşte o cariera literară. Ce îi sfătuieşti să facă pentru a rezista? Apropo, există cariere literare în literatura de suspans din România?

 

Aici sunt două întrebări. Le iau pe rând.

Povestea cu debutanţii care abandonează după primele greutăţi e tristă, dar necesară. Aşa e în orice domeniu. Se menţin doar cei cu adevărat dornici să se menţină. Uneori adversităţile scot din tine ce ai mai bun. Dacă scot. Dacă nu, te laşi păgubaş şi te apuci de altceva. Poate aşa şi trebuia să se întâmple. Nu oricine debutează trebuie să ajungă pe înalte culmi de glorie şi succes. Celor care vor să reziste le pot spune doar atât: credeţi în voi, educaţi-vă stilul citind mult şi atent, cu creionul în mână, scrieţi mult şi atent, recitiţi şi iar recitiţi ce aţi scris, învăţaţi din orice întâlnire cu sfaturile celor la care ţineţi şi nu-vă-daţi-bătuţi.

Cariere în literatura de suspans există în România. Le-au făcut acei oameni care au perseverat, au tras de ei să nu cedeze şi au evoluat de la o carte la alta. Îţi dau doar câteva exemple. Cel mai evident, George Arion. Portdrapelul literaturii poliţiste de la noi. Apoi – Eugen Ovidiu Chirovici. Scrie ca un meseriaş şi e exigent în primul rând cu sine însuşi. Un început bun de carieră îl are şi Adrian Onciu, cu trei romane publicate până acum, fiecare ridicând ştacheta faţă de celălalt. Bogdan Hrib pare, iarăşi, hotărât să facă din literatura sa poliţistă o carieră. Ucideţi generalul e-un roman mult mai bun decât ce a scris până la el. Liviu Radu, mai departe – cine-i poate contesta cariera literară? Ciprian Mitoceanu e, la rândul lui, foarte prolific şi are un potenţial enorm; de-ar fi doar ceva mai grijuliu la cum își desfăşoară poveştile... Şi ar mai fi, ar mai fi destui.

Uite că am păcătuit, totuşi. Acum sigur e cineva supărat că nu l-am amintit.

 

8. Şi la noi ficţiunea speculativă suferă de un anume statut provincial în literatura română, critica literară oprindu-se prea rar asupra aşa-zisei „literaturi de consum”. E corectă dihotomia aceasta? Există la noi titluri de frontieră care să polarizeze fani din ambele tabere?

 

Fenomenul e real şi nu e specific României. Peste tot în lume există un război rece între cei care vând mult (deci sunt „de consum”) şi cei care vând puţin (deci sunt „artă”). E-o chestiune de voinţă, ţine de ce alegem să ne preocupe. Pe mine, îţi mărturisesc, nu mă (mai) interesează deloc ce crede cutare critic despre cutare carte. I-am citit de-a lungul anilor pe aproape toţi şi le cam cunosc gusturile. Aşa că ştiu unde să mă uit când vreau o părere avizată despre o carte sau alta. Sigur că se mai trezeşte uneori câte unul care începe să bată toba contra a ceea ce el consideră că e nedemn să fie chemat literatură. Eu însă nu am nervi să le dau ascultare. Evoluează ei oricum şi fără participarea mea din tribună.

Operă de frontieră cred că se poate numi orice carte ce apare în lume la ora asta. Şi mi se pare legitim ca partizanii oricărui gen reprezentat cât de cât în cartea respectivă să încerce aducerea acesteia în ograda lor. Căci aşa e la graniţă, luptele pentru teritoriu nu se încheie niciodată. Concordie deplină nu cred că va exista vreodată în privinţa unei scrieri literare.

 

9. Pe lângă munca ta ca editor şi traducător, eşti şi scriitor, ai debutat cu un roman în două volume, ai publicat proză scurtă etc. Cum se împacă aceste laturi ale tale? Ai timp să scrii şi, dacă da, de ce o faci?

 

De câţiva ani buni – să tot fie vreo 6 – n-am mai fost în stare să scriu ceva solid. Sau care mie să mi se pară solid. Numai flecuşteţe şi flinticuri din chestii evident prea ambiţioase pentru cât îmi permite mie timpul. Şi asta e una dintre marile mele suferinţe. Faptul că după ce am pornit la drum cu gândul să mă recomand în lume ca scriitor, am ajuns să pun apelativul ăsta la coadă, după cele de traducător şi editor. Dacă-l mai pun...

Aşa încât îmi vine greu să-ţi răspund la ultima întrebare. Acela „dacă da” îmi stă ca o bârnă între ochi.

 

10. Ce alte proiecte pregăteşti cu Revista de suspans?

 

Am multe în cap, dar momentan doar două sunt înscrise la categoric certitudini. Chiar acum, când îţi răspund la aceste întrebări, am alături un Kindle pe care Marius Miheţ a avut amabilitatea să mi-l împrumute spre testare. (Până acum, am o părere aşa şi-aşa despre el.) Ei, pe acest aparat e afişat în clipa de faţă primul număr al Revistei de suspans. E vorba de un parteneriat pe care mi l-au propus cei de la Millennium Books şi pe care l-am îmbrăţişat pe dată. Revista de suspans va apărea, deci, şi în format ebook, cu vânzare în librăria virtuală elefant.ro. Probabil deja apare, acum, când interviul nostru vine în atenţia cititorilor Tiuk!

Al doilea proiect este o serie de antologii RS. Anuale. Care să adune the best of the best din ce am publicat la rubrica de proză în răstimp de un an. Prima Antologie RS e programată să apară la târgul de carte Gaudeamus 2013. Deocamdată am găsit cel puţin trei edituri interesate să o publice.

 

11. Lăsând revista şi cărţile la o parte – ce planuri ai pentru viitor, tu, omul Mircea Pricăjan?

 

Să îmbătrânesc frumos alături de my lady şi împreună să ne vedem odorul fericit. Toate converg spre asta şi de aici se ramifică toate.

 

(oct. 2012, Oxford-Oradea)