Marija Rakic – Poeme

Traducere din limba engleză de Veronica D. Niculescu

 

Marija Rakic, poetă din Serbia, s-a născut la Kragujevac în 1982. Prima carte, Inversul meu, a fost publicată în 2001. Roman poetic, Magazinul de antichităţi de la capătul oraşului, a fost publicat de Povelja, Kraljevo, în 2005, făcând-o pe Marija Rakic cel mai tânăr autor care a publicat vreodată o carte în această ediţie de elită, Poezia, azi. Cartea a câştigat premiul Aladin Lukac în 2006, pentru cea mai bună carte scrisă de un autor sub 27 de ani. Este editor pentru traduceri la revista literară Koraci. Locuieşte în Kragujevac.

 

 

Oraş

 

 

Ea a luat examenul final

pe acel 15 iunie.

Soarele strălucea în ferestrele caselor din oraş

şi stropi încinşi de sudoare picurau

de pe limbile câinilor vagabonzi.

Fagii făceau umbră

pentru aceia care îşi rezervau din timp

locul pe o bancă aflată cu spatele

la vreun veteran de război cu bustul mâzgălit

de graffiti obscen.

Maşinile stăteau în faţa luminilor roşii de la semafor

legănându-şi trupurile julite

în ritmul ultimului hit al verii

Trecătorii cu ochii larg deschişi

în spatele ochelarilor întunecaţi visau un vis tropical

valul mării, limpede şi luminos

închis într-o valiză

pentru a plonja în el într-o sâmbătă seara când îşi aprind o ţigară

simulând plăcerea evadării

din asfaltul încins.

Patru colţuri ale lumii ascundeau boarea verii

Eu stăteam ghemuită în est

aşteptând limonada

cu mult zahăr ca să împrospătez în cincisprezece minute

trei trandafiri galbeni ce aveau să atingă

nasul ei cârn şi cei treizeci şi doi de pistrui

când ea va înceţoşa priveliştea încinsă cu iuţile

bătăi ale inimii sale

la care visează orice treaptă a oraşului

şi noi vom sta tăcute cu palmele umede

până ce tăcerea dintre noi va vorbi

cu sunetul unui taxi singuratic ce va trage lângă trotuar

în faţa semnului cu parcarea interzisă.

 

 

 

Poem pentru Serz

 

Azi e ziua lui Serz.

Am vrut să o serbăm cu toţii

la cinema.

Nu ştiam ce-ar fi putut vedea.

Nimeni nu voia să propună nimic.

Voiau să-l întrebe pe Serz.

Eu voiam să fie o surpriză.

Toată lumea spunea că e o prostie.

Lui Serz nu-i plăceau surprizele.

Dar chestia era că n-aveau bani de bilete.

Stăteau întinşi în patul meu şi asudau, cu şemineul plin ochi.

Măzgăleam numele noastre pe geam când a ciocănit cineva.

Am zis să se ridice careva.

Toată lumea era posacă.

A trebuit să deschid eu.

Era Serz.

Se uitase la oameni prin parc şi la ospătăriţe cărunte prin cluburi de noapte,

plimbându-se pe trotuare luminate, privind

pe ferestrele caselor calde, şi îşi amintise de mine.

A intrat.

A fost surprins să-i vadă pe toţi întinşi la mine-n pat.

Li s-a alăturat.

Mi-a adus un film vechi.

M-am bucurat.

„Ştiu că-ţi plac surprizele”, mi-a zis.

„Mulţumesc. Asta înseamnă că la noapte nu vom dormi.”

Toată lumea era prost dispusă.

Chiar şi Serz.

S-a aşezat în fotoliul meu şi a adormit.

L-am sărutat pe obraz.

Tuturor le părea rău, dar mă acuzau pe mine că-mi pare rău de Serz,

din cauză că el n-are casă. Eram supărată pe toţi.

M-am dus la maşina de scris şi am început să scriu fără pic de inspiraţie.

Au propus să-i cumpărăm lui Serz pantofi noi, dar cum?

 

Mi-am spart puşculiţa.

În ea nu era decât o treime din Gramatica lui Michael Swan.

Am putea merge la cinema şi să bem ceva.

„Lui Serz nu-i plac surprizele?! Zice cine?

Eu le ador.”

Serz a urlat că ne urăşte:

Data viitoare când te hotărăşti să-ţi fie milă de mine, nu fii aşa de

patetică; în seara asta nu-i nici un loc liber.

A ieşit călcând apăsat şi-a trântit uşa.

 

Azi e ziua lui Serz.

Stau singură la cinema cu o cutie de popcorn

iar cupluri fericite se sărută împrejurul meu.

Serz doarme pe scări învelit cu un şal.

Filmul e plictisitor.

Nu i-ar fi plăcut.

Ascult Schubert şi scriu un poem pentru tine, Serz.

Ai putea să fii supărat, dar azi e ziua ta.