Mihail Vakulovski
40
cum să nu vii acasă doar împlineşti 44 de ani
mi-a zis mama cînd a aflat că vin în iulie pe-acasă
crezînd că dacă vin în iulie nu voi mai veni şi-n august
de ziua mea şi a ei
cum 44? atîţia ani ai de cînd munceşti? i-am zis zîmbind la telefon
şi mama mi-a simţit zîmbetul amar şi a rîs de graba ei proverbială
nu nu mai alerg ca înainte am îmbătrînit şi eu
zice
după ce mă petrece la şosea
mama trece de colţul străzii şi crezînd că n-o mai văd o ia la fugă
mama aleargă de cînd o ştiu n-o prinde nici radarul nici bătrîneţea
aleargă mamă aleargă aleargă aleargă dacă asta-i respiraţia ta aleargă
pînă o să te ajung din urmă cu anii eu în cîrje tu alergînd la maratonul vieţii şi morţii
ei, m-am mai schimbat şi eu
zice mama
nu mai alerg ca înainte
oare timpul ne-a schimbat sau noi schimbăm timpul prin care trecem
ca printr-un tunel
oare e aşa nasol în lume pentru că ultimele generaţii şi-au pus amprenta pe cursul istoriei
oare a venit timpul să plătim pentru bunicii noştri care au omorît în cele două războaie mondiale
fără nici un sens
sau poate că şi planeta a uitat să se mai odihnească şi şi-a mai ieşit puţin de pe fix
şi aleargă aleargă aleargă
aleargă planeta aleargă mama în jurul casei aleargă şi tata sus tot mai sus
tata aleargă pe sus iar mama se sperie de umbra lui aici şi acum acasă după casă
unde eu ridic haltere iar mama trece iute de colţul casei
îşi scuipă în sîn
zicînd
m-ai speriat semeni tot mai tare cu tat-to
zice
şi aleargă mai departe aleargă în jurul lucrurilor pe care le ştia şi tata
pe toate
în afară de mormînt
(Foto: Al. Bîtcă)