Tatuaje

Mihail Vakulovski

Areal

            Mariana Codruţ îşi adună toate cărţile de poezie de pînă acum într-o antologie: „Areal (antologie de poezie 1982-2007)”, publicată la Editura Paralela 45. O mişcare foarte inteligentă şi utilă, pe care ar trebui s-o imite toţi poeţii „optzecişti”, pentru că e aproape imposibil să găseşti cărţile lor publicate înainte de ’89 – nu există nici măcar în cele mai mari biblioteci (nici la Biblioteca Naţională, şi nici la biblioteca facultăţii de Litere din Bucureşti).

            Citind antologia, e interesant să urmărim şi cum a fost drumul poetic al Marianei Codruţ, cum s-a schimbat stilul dintr-o epocă în alta, dar şi cum a reacţionat cenzura înainte de 1989. Unele poeme au fost pur şi simplu scoase din volum, interzise sau cenzurate, deşi unele dintre ele nu par să aibă absolut nimic subversiv, iar altele, care au rămas şi atunci în carte, chiar ar fi trebuit să dea de bănuit. „Amiază (III)” e un poem care-mi aminteşte de „Corabia” lui Matei Vişniec, dar care – ideatic – s-ar putea rezuma la proverbul „dacă-ţi spun mai mulţi că eşti beat – du-te şi te culcă”. Dar facerea textului şi stilul în care-l înfăşoară poetic ne arată că autorul textului e un poet adevărat.

            Începuturile poetice ale Marianei Codruţ sunt textistenţialiste, cu poezii despre cuvinte, poezie, trupul cuvîntului, dar textualismul este învăluit de real, de existenţial, ceea ce-o îndepărtează de textualiştii duri „optzecişti”, în frunte cu Gheorghe Iova şi Bogdan Ghiu („cuvintele seamănă / cu liniştea unui sat: / nu poţi s-o auzi (spunea cineva / odată) decît aruncînd uneori / cutii de conserve în garduri”). După această etapă urmează multe poeme textualirice, de dragoste.

Poezia Marianei Codruţ e ca ochiul din „Între”, primul poem din cea de-a doua carte publicată, „Schiţă de autoportret”, ochi care se uită la ce vede celălalt ochi. O poezie descriptivă, care „veghează, măsoară, / cîntăreşte semnificaţia”. O poezie care ridică întrebări, nu răspunde la ele, ca-n „Vară de cîmpie (IV)” („învăţătoarea anunţă / cu voce limpede / subiectul compunerii: / „frumuseţea verii”. // fructe – scrise un copil. / albine, altul. soare… grîu… / flori… bravo! spuse femeia. / – moarte, a scris altul / cu un frate proaspăt înecat. / – ce-i asta? tresare învăţătoarea, / cum să facă moartea parte / din frumuseţea verii?”). Poeziile Marianei Codruţ reuşesc să transmită foarte mult prin foarte puţine cuvinte, expresii care exploatează situaţii şi stări poetice intense („trăiesc / la periferia / vieţii mele / fericit / ca o roză / în mîna / unui copil mort”). Marianei Codruţ îi ies foarte bine caracteristicile şi etichetele, de obicei prin poeme-metafore: „poezia e spaima / care-ţi izbeşte violent / sîngele în artere / cînd / brusc trezit în miez / de noapte ai impresia / că te priveşte cineva / prin ferestre”, „stea în cădere / o fîntînă / în spaţiu săpînd / e satul copilăriei / îndepărtîndu-se de mine”, (poeţii) „sînt translatori ai vieţii, / ai iubirii şi-ai misterului / bîlbîit al morţii”, „frica – / iepuroaică a iadului – / rodeşte zilnic”, „poezia: o vomă / o reacţie de respingere / a negrei licori instilate – /o perisabilă uşurare”, „cuvintele sînt un cer fără limite”...

Schimbarea stilistică are loc în volumul „Blanc”, apărut în 2000, în „Existenţă acută” (1994) publicînd inclusiv poeme cenzurate sau respinse de cenzura dinainte de ’89. Poezia implozivă şi biografică devine socială şi actuală, chiar dacă de multe ori porneşte de la tradiţiile mioritice sau de la proverbe şi vorbe de duh populare.

            „Areal (antologie de poezie 1982-2007)” e o antologie care sper s-o readucă pe Mariana Codruţ în faţă, unde-i este locul, cum spune Emil Brumaru pe coperta a IV-a. Lectură plăcută!

Mariana Codruţ, „Areal (antologie de poezie 1982-2007)”,

Ed. Paralela 45, Piteşti, 2011

Foto: Al. Bîtcă