Sever Gulea

ÎN SĂLBĂTICIE – John Krakauer,

Editura Humanitas, 2012

În 1992, undeva în Alaska, într-o regiune numită Drumul Stampede, acolo unde civilizația a eșuat (proiectele industriale din zonă au fost abandonate în anii ’60) și natura și-a continuat cursul, într-un autobuz vechi și părăsit al companiilor miniere, devenit adăpost pentru aventurieri, a fost găsit trupul mort, din cauza inaniției, al unui tânăr puțin trecut de 20 de ani. Ulterior, după o serie de investigații și după mai multe mărturii venite de pe întreg teritoriul Americii, tânărul a fost identificat drept Chris McCandless, despre care părinții nu mai știau nimic de luni bune. Iată că un subiect care ar fi ocupat cel mult o coloană în pagina de fapt divers a ziarelor locale a devenit o poveste cu popularitate globală, la care au contribuit atât lucrarea lui John Krakauer (publicată de acum și în limba română), dar și memorabilul film al lui Sean Penn, din 2008, INTO THE WILD.  Asistăm, sub atingerea mediatică magică, la încă o transformare, a unui incident tragic într-un spectacol cu valențe planetare sau într-adevăr destinul lui Chris, măcar așa cum au încercat să-l înțeleagă cei care l-au cunoscut sau care i-au urmărit ulterior călătoria, are ceva profund și universal, ceva capabil să ne provoace și să ne atingă pe toți?

În cartea sa John Krakauer deapănă povestea lui Chris McCandless, așa cum a reușit să o  recompună din mărturiile celor care l-au întâlnit, căutând să-i pătrundă deciziile și mai ales perspectiva asupra vieții. Născut într-o familie înstărită condusă de un tată autoritar, mereu preocupat să-și protejeze copiii, Chris va dezvolta o aversiune și o atitudine neiertătoare  față de părinți, mai ales când va descoperi câte ceva din culisele căsniciei lor. O fire hipersensibilă și încăpățânată, dar și un tânăr cât se poate de înzestrat (talent atât la muzică, sport, dar şi un învățăcel conștiincios), Chris s-a îndrăgostit iremediabil de natură, de la o vârstă fragedă. Atât de mult încât, după ce și-a terminat studiile universitare (acolo unde s-a preocupat îndeaproape și cu rezultate foarte bune de studiul problemelor și inechităților sociale contemporane) și-a donat toți banii pe care îi mai avea și a plecat într-o călătorie spre inima sălbăticiei, în Alaska (de care fusese impresionat, prin scrierile lui Jack London). Gesturile tânărului, de la abandonarea mașinii, la arderea ultimilor dolari, la faptul că nu și-a înștiințat apropiații de deciziile sale și chiar până la adoptarea unui nou nume (Alexander Supertramp) au sugerat proporția intențiilor lui Chris. Până să ajungă în  Alaska însă, Chris a străbătut toată America, prin California, Arizona și South Dakota, ajungând chiar și în Mexic, întovărășit doar de cărțile unor adoratori clasici ai naturii: Thoreau, Tolstoi sau London. Krakauer reconstituie traseul lui Chris, urmărind amintirile fermierilor, vagabonzilor, șoferilor, angajaților de la restaurante, cunoștințele tranzitorii pe care Chris și le-a făcut în călătoria sa. Odată ajuns în statul cel mai nordic al Americii, în 1992, Chris a intrat în sălbăticia din apropierea muntelui McKinley, înarmat cu o pușcă, cu câteva kilograme de orez și cu mult entuziasm. În această sălbăticie a supraviețuit exclusiv din vânătoare și din culesul plantelor aproape jumătate de an, până când anotimpul potrivnic și o omisiune în alimentație l-au adus pe patul de moarte. Însemnările lui Chris din acea ultimă perioadă, pe care Krakauer le oferă cititorilor, sugerează că McCandless intenționa să se întoarcă la civilizație, după o experiență cu adevărat profundă petrecută în natură, în urma căreia concluziona, recitindu-i pe clasici, că fericirea pe care o atingi nu poate fi deplină, atâta timp cât nu o împărtășești cu cineva.

Chris McCandless nu e nici primul și nici ultimul aventurier care s-a încumetat să abandoneze civilizația pentru a redescoperi traiul în sânul naturii. Din cele mai vechi timpuri, chiar scriitorii pe care i-a îndrăgit Chris (cel mai notoriu exemplu este David Thoreau), dar și o mulțime de iluștri anonimi au dat curs chemării sălbăticiei. Așa cum surprinde și Krakauer, sunt destui cei care au crezut că imensitatea virgină a pustietății ar fi putut să le umple golurile din propria viață. Dintre aceștia, mulți care au intrat total nepregătiți pentru traiul aspru în sânul naturii s-au reîntors învinși, dacă nu au împărtășit chiar soarta tragică a lui McCandless. Sunt mulți și cei care s-au luat la întrecere cu sălbăticia, considerând-o cel mai redutabil adversar pe care l-ar fi putut învinge. Aceștia au răspuns provocărilor naturale cu multă documentație și luciditate. Sunt mulți cei care au descoperit că vârfurile celor mai impunători munți sunt adevărate receptacule pentru vise și pentru adrenalină.  Aceștia s-au dovedit dependenți de aventuri temerare,  în ciuda suferințelor trăite (poate chiar în ciuda sechelelor cu care s-au ales) și s-au avântat din nou pe creste și mai provocatoare. Între toate aceste categorii de împătimiți ai naturii, Chris McCandless pare să se înscrie, așa cum sugera unul din cititorii lui Krakauer, într-un adevărat clișeu colectiv: un naiv  inconștient care a căutat salvarea în natură și care a căzut victimă propriei sale ignoranțe. Dincolo de această observație (justă, într-o anumită măsură) și dincolo de călătoria cu final tragic, în urma lui Chris rămân mesaje cât se poate de cutezătoare, la care toți suntem sensibili: încrederea într-un ideal, dorința de aflare a autenticității, de înfrângere a falsului sine, de a-ți urmări pasiunile până la capăt. Nu în ultimul rând, povestea lui Chris McCandless este atât de impresionantă pentru că dovedește faptul că, în ciuda suferințelor la care a fost expus, în ciuda faptului că a dus, pe parcursul ultimilor ani, un trai de vagabond, Chris McCandless a trăit și a murit un om liber. Un om cu mult mai liber decât  majoritatea cetățenilor celor mai veritabile democrații…