A.R. Deleanu
Combinaţia, Dan Sociu,
ed. Casa de Pariuri Literare, 2012
Sociu a pus de o „combinaţie” cu literatura şi mizeria în care trăim. CDPL ne aduce un mini-roman (i-aş zice, mai degrabă, o nuvelă; no harm in that, e chiar fain, cine naiba mai scrie nuvele azi?!), care se citeşte ca un film şi se digeră ca viaţa reală. Ne aflăm în România, la câţiva ani în viitor: Băsescu nu mai e, Vadim Tudor a murit, Puric e (şi mai) la modă, EU a trecut printr-o schismă şi în ţară domneşte o stare de ebrietate pseudo-creştină, de ţigani cotropitoare şi de excese luminate iubitoare. Ideea e asta: tipul e jurnalist, stă cu gagică-sa şi o arde internaut; vrea să facă bani să se care în Berlin. După cum ştim, nu merge cu muncă cinstită, aşa că face o nefăcută. Află de la cineva de o organizaţie radicală din Bucureşti, Lupii Suri, care se luptă pentru izbăvirea neamului şi pentru curăţarea patriei de paraziţi impuri. Ei bine, se inflitrează în rândul lor, sperând să provoace un scandal care să-i ofere material pentru un articol bun şi un premiu de branşă bănos. Inventează un scenariu: un dilăr ţigan i-a furat prietena şi acum caută să se răzbune. Problema: lupii suri par a fi nişte ogari cărunţi, blegi, taximetrişti de nevoie ce se adună la taclale, băută şi pierdere de vreme. Jurnalistul nostru insistă şi providenţa acceptă: lucrurile încep să se mişte şi, când se trezeşte prea adâncit în încurcătură, e prea târziu să dea înapoi.
Nu vă zic ce se întâmplă – sunt 100 de pagini, ce naiba, atât puteţi citi şi voi. Vă zic doar că romanul e scris aşa cum vorbim, aşa cum vedem, aşa cum auzim, aşa cum pipăim şi aşa cum mirosim. Nimic tras de păr, nimic forţat, doar viaţa asta de căcăt, aşa cum e ea, din care scapă cine poate. Personajele principale scapă cu bine, prea bine, dar nici nu o puteau păţi maxim, pentru că tocmai aici e problema, după cum o văd eu: acţiunea nu urcă destul, nu explodează, nu ne împroaşcă cu destul sânge, nu ne dărâmă, nu ne lasă cu sechele, nu face daune. Se cam fâsâie la final. Aşteptam un vulcan. Merge şi o moviliţă cu petarde îngropate sub ea.
Oricum, e o lectură faină care îmi întăreşte încă o dată convingerea că, dacă nu ne „combinăm” mai repede, ne ia dracu’ pe toţi în ţara asta.