Florin Caşotă

 

Puncte slabe

 

-  Punctul meu slab,  a spus primul bărbat privind înapoi spre ea.

-  Ce? A întrebat ameţit bărbatul de pe cealaltă parte a mesei.

-  Ea e punctul meu slab, călcâiul lui Ahile, dacă vrei, a spus fără să-şi desprindă ochii de pe fiinţa ce dormea pe canapea.

-  Cred că ai băut prea mult.

-  Sigur am băut prea mult, dar nu mă înşel în privinţa asta.

Tocmai se terminase încă o noapte albă cu muzică şi uitare. Razele soarelui începeau să se facă simţite în cameră. O petrecere. Un grup de prieteni.

- De fiecare dată când o văd îmi distruge sistemul de direcţionare. Sunt atras ca planetele de soare. Al doilea bărbat a început să râdă.

- Tu crezi că sunt beat şi spun prostii, dar adevărul e că doar în starea asta pot să-mi recunosc această nebunie.

- Păi, de ce nu încerci să o cucereşti?

- Am trecut de faza asta.

- Cum?

- La propriu, am fost, am văzut, am fost refuzat.

- Ah, eu nici nu am observat.

- Da, am fost discreţi. Au ridicat paharele, le-au ciocnit şi au băut.

- Fata ta ştie?

- Ce să ştie? Că ea, priveşte din nou spre canapea, mă bulversează de fiecare dată când o văd şi că fata mea nu va putea niciodată să concureze cu ea? A zis asta, căutându-şi nervos bricheta.

- Mda, ai dreptate. Al doilea bărbat se apleacă peste masă şi-i aprinde ţigara primului bărbat. Dar voi vă mai vedeţi?

- Nu. Doar când ne mai strângem pe la o petrecere. Ultima oară am văzut-o la petrecerea de revelion.

- A trecut atâta timp şi încă nu ai uitat de ea?

- Tragic este că, da, am uitat de ea. Însă după ce o văd, treptat îmi intră sub piele din nou. Nu pot să privesc în altă parte când e lângă mine.

- De aia nu prea vii cu iubita?

- Să ştii, chiar îmi era frică prima dată când a ieşit cu noi. Mă gândeam că poate îşi dă seama cum mă uit la punctul meu slab.

- Da’ tu nu o iubeşti pe iubita ta?

- Poate... sincer, nici nu ştiu ce înseamnă să o iubesc când sunt in preajma punctului meu slab.

Nici unul nu mai zice nimic timp de câteva minute. Unul dintre ei reumple paharele cu vin roşu, iar celălalt trage dintr-o ţigară şi încearcă să facă cerculeţe cu capul lăsat pe spate. Treptat, soarele îşi făcea curaj să iasă zâmbitor.

- Acum, când o să plec de aici, o să mă bântuie imaginea ei zile, poate săptămâni, se ridicase de pe scaun şi s-a îndreptat spre balcon. A crăpat uşa, lăsând aerul rece să-i răcorească faţa. Am iubit-o, am urât-o, bagă un băţ în gard la un câine nervos, a zis rar, cu pauză după fiecare cuvânt, privind de pe balcon în stradă pustiită.

- Nu te deranjează? Să ieşim şi să fie şi ea acolo?

- Nu, într-un fel sunt şi eu masochist. Vreau să o văd, să văd cum arată, ce sentimente îmi stârneşte.

- Şi?

- Nu mă vezi? Ea este... îmi scapă cuvântul...

- Da...

- Se face cam târziu, de fapt, cam devreme, spune asta, zâmbeşte, şi mai bea o înghiţitură de vin.

- Da... sper să plouă azi, a spus al doilea bărbat, parcă vorbind doar pentru el.

- De ce?

- Tot o să dorm toată ziua, măcar să fie răcoare când mă trezesc.

- Îhî... dă pe gât paharul cu vin şi stinge ţigara în scrumieră. Mă duc să-mi trezesc fata, mergem acasă, să nu mai dorm aici.

- Bine, eu o să încerc să mă întind, să dorm şi eu puţin înainte să plec.

El s-a îndreptat greoi, spre locul unde dormea. Erau una lângă alta. Când a ajuns în dreptul lor si-a trecut mâna prin păr, apoi a căscat mult cu mâinile în aer. S-a aplecat asupra iubitei lui, i-a dat o şuviţă de pe ochi şi a sărutat-o pe tâmplă. Apoi a atins-o pe obrazul alb până în dreptul bărbiei, pe care o prinde delicat cu ajutorul degetului mare. Zâmbeşte. Se uită şi la punctul lui slab. Dormea cu faţa în pernă. Erau una lângă alta, iubita si punctul slab. Și-a apucat iubita de umeri şi a zgâlțâit-o uşor până a deschis ochii. I-a șoptit că trebuie să se trezească, să meargă acasă. Aceasta a dat din cap, fără să zică nimic. I-a prins gâtul cu mâinile şi s-a ridicat în picioare. Ea moţăia pe umărul lui şi el o ţinea în braţe.  Atunci s-a trezit punctul lui slab. A scos capul din pernă şi l-a privit  pe el stând în picioare cu iubita lui. S-a uitat la el câteva secunde fără să schiţeze un gest. Nici el nu-şi lua ochii după chipul ei somnoros. Într-un final, ea a zâmbit ușor, apoi a făcut un semn cu mâna.

Afară era o răcoare de toamnă. Ea se trezise şi pășea singură. Mergeau unul lângă altul, tăcuţi, spre casa lor.

Răvăşitoare... da, asta e cuvântul

Ce? Se uită ea întrebătoare spre el.

Nimic... nimic...

Peste câteva zile iubita bărbatului nostru se afla în sufragerie. Era o sâmbătă dimineaţa. Cele două prietene în care se confesa erau aşezate pe colţar îmbrăcate în rochiţe de vara ce se terminau puţin deasupra genunchiului. Un ritual. Se anunţa o zi extraordinară pentru o plimbare în parc, temperatura undeva la 25 de grade, un vântişor răcoros şi câţiva nori mari, albi, trudind pe cer.

- O linguriţă de zahăr, nu? A strigat din bucătărie gazda din sâmbăta aceea.

- Da, spun fetele la unison.

Flecăresc câte ceva până când le este adusă o tavă argintie. Pe tavă erau aşezate cele trei cafele într-un triunghi echilateral. Ceştile erau albe, fine la atingere, cu floricele albastre în jurul toartei şi stăteau pe mici farfurii cu aceleaşi motive decorative. Pe lângă ceşti, pe tava se mai afla o cutiuţă cu lapte.

În timp ce-şi sorbeau cafelele, fetele au început să vorbească. Despre un târg de vechituri, despre rochii şi călătorii. O pauză în conversaţie i-a dat ocazia gazdei noastre să poată să spună ceea ce voia de când au intrat pe uşă prietenele ei.

- Iar e distant, a zis cu jumătate de gură, apoi a băut puţin din cafea, pentru a nu fi nevoită să dea explicaţii. Era oarecum ruşinată de această confesiune. Deşi erau prietenele ei, nu voia să le spună ca iubitul ei este distant, rece cu ea.

- La fel ca înainte?, i-a continuat gândurile prietena numărul unu.

- Da... cum a fost de revelion. Ştiţi că v-am spus atunci. Razele soarelui s-au refractat în părul negru, iar ochii căprui s-au deschis la culoare şi au căpătat nuanţe verzui.

- Hmm, de când se întâmplă? A întrebat prietena cu numărul doi, apoi si-a scos o ţigară din pachet.

- Nu ştiu, de câteva zile, poate, a spus asta și s-a ridicat. Când îl întreb ce are,  îmi zice că nu are nimic şi mă săruta. De parcă asta m-ar face să mă simt mai bine. A deschis uşa de la balcon, apoi și-a reluat locul. Îşi lasă prietena să fumeze în sufragerie, dar nu suporta mirosul impregnat în cameră.

- De multe ori îl găsesc stând. Stă. Nu face nimic. Îl întreb la ce se gândeşte. Nimic, asta îmi spune. De parcă ai putea să te gândeşti la nimic. Şi când vorbim am impresia că nu mă priveşte. Stă şi se uită la mine cu ochii lui imobili de bou. Şi mă enervează aşa de tare pentru că îmi place de el aşa de mult. Şi mă enervează că el nu mă place cât îl plac eu şi am impresia că eu pierd în războiul ăsta.

- Ieşiţi undeva nou... poate îl scoate din starea asta.

- Poate, dar ştii, nu am chef să-i fac pe plac acum.

- Hmm, nu ştiu, dacă ai o discuţie serioasă cu el pe tema asta...

- Da, nu ştiu...

- Ar trebui să facem o plimbare azi, a schimbat subiectul una din prietene.

Cât timp fetele stăteau la vorba, el tocmai se trezea. Era la baie şi se spăla pe faţă, în timp ce încerca să-şi aducă aminte detaliile visului. Bineînţeles, nu a putut să o scoată din minte. Trecuseră vreo patru zile de când nu o mai văzuse şi că în dăţile trecute obseda asupra ideii de ea şi asupra ideii de a fi împreună cu ea.

Acum visase că erau într-o parcare din faţa unui mic hotel, pe care nu-l putea recunoaşte de undeva. Însă îşi amintea perfect culoarea vişinie a clădiri şi faptul că nu era nicio maşină în parcare. Nici nu ştia cum ajunseseră acolo. Călcau pe asfalt unul lângă celălalt când, deodată, el a întrerupt tăcerea şi i-a spus tot ce nu a reuşit să-i zică atunci când a încercat să o câştige prima dată. De fapt atunci nu a reuşit să zică mare lucru. A încercat să spună ceva, dar în timp ce vorbea şi-a dat seama că vocea i se subţia treptat, aşa că a făcut gestul care trebuia să-i înlocuiască toate vorbele. I-a pus o mână pe şold şi a sărutat-o. Un gest simplu ce trebuia să fie încoronat cu o victorie. De data aceasta inconştientul i-a îndeplinit dorinţa. Iar acum încerca să-şi reamintească scena cu scena, dar mintea e nedreaptă şi îi ascunde fragmente. După ce iese de la baie apucă un caiet şi începe să noteze cu litere mari, lăbărţate, imaginile pe care le ştia deja, sperând ca poate unele imagini se vor afișa în mintea lui.

Replicile ei. Ce-i propusese mintea ca replici pentru ea să spună, ca într-un film. Asta încerca cu orice preţ să-şi aducă aminte, însă cu cât se străduia mai mult cu atât se enerva mai tare. Într-un final, a notat niște cuvinte, dar și-a dat seama că nu erau astea. Le-a şters cu furie.

În acel moment deschide uşa iubita lui:

- Ce faci acolo? Credeam că dormi.

L-a găsit stând în genunchi pe pat, aplecat deasupra caietului cu un pix în mână, îmbrăcat doar cu pantalonii scurţi de casă.

- Dormeam, acum m-am trezit şi am avut un vis ciudat, încercam să-l notez.

- Da? Ce vis? A întrebat si a tras cu ochiul la caiet.

- Nimic, despre o femeie-vulpe. Spune asta şi râde. Închide caietul, se dă jos din pat, o îmbrăţişează şi o sărută sub lobul urechii.

- Termină! Ştii că mă gâdil acolo.

- Exact! Ce mănânc? Mi-e o foame de parcă am dormit până acum. El a râs. Ea a zâmbit.

Sfârşit de mai. I-a sunat telefonul. „Mergem la picnic sâmbăta viitoare pentru ziua ta? Aha, da, aduc eu vin de la mine. Cine vine cu maşina? Şi cine mai vine? Aha.” Bănuia cine urma să vină, dar voia să-i audă numele ei. Bine. Da.

- Dragă, mergem la picnic săptămâna viitoare pentru ziua lu’ x.

- Super. Câţi o să fim?

- Cam tot ăia care am fost şi data trecută

- Bun. Vrei să-ţi mai pun vin?

- Da, te rog. Mersi.

Deşi dimineaţa anunţa o zi morocănoasă, soarele ce le lumina feţele prin parbrizul maşinii contrazicea începutul noros al zilei.

- Nu trebuia să faci la dreapta pe acolo?

- Poate.

- Cum adică poate, nu ai aflat pe unde trebuie să mergi?

- Ce?

- Nu ştii pe unde să o iei? A întrebat din nou după ce scăzuse considerabil volumul casetofonului.

- Ba da, a zis să fac la dreapta după nu ştiu ce chestie.

- Păi, şi am trecut pe lângă ea?

- Nu ştiu, nu am văzut-o.

Cam aşa a decurs conversaţia până când s-a hotărât să sune iar pentru direcţii, dar de data aceasta a vorbit ea la telefon.

- Întoarce, i-a spus după ce a închis telefonul.

- Sigur?

Drept răspuns, a primit o expresie facială care se traduce cam aşa: Mai ai curaj să întrebi după ce ne-ai dus la mama dracu-n praznic?

Când au ajuns acolo, prietenii lui au început să râdă de el, că nu e în stare să ajungă, că are grijă femeia de el, ea a gustat puţin din această victorie, însă a fost rapidă să reacţioneze.

- Hei, lăsaţi-mi bărbatul în pace, nu o şti el să vă urmeze direcţiile, însă le urmează pe ale mele, râde şi-şi sărută zgomotos pe obraz bărbatul.

- Oo, auci, au reacționat băieţii.

După câteva minute de acomodare, s-a dus la grătar, cu un pahar de ceva în mână. Ca bărbații. Nu ştia ce bea, dar nici nu a întrebat. Era tare. Ea era acolo. La fel cum şi-o amintea, numai că îşi schimbase puţin părul, mai tăiase din el. Era plină de viaţă zâmbitoare şi cu ochii ca două mărgele negre. Fetele ascultau muzică, vorbeau şi dansau. Din când în când mai arunca un ochi înspre ele. La un moment dat îi prinde privirea punctului slab şi timp de câteva secunde nici unul nu şi-a clintit ochii. Într-un final, ea i-a zâmbit, apoi și-a întors capul. El continua să se uite la ea. Urmărea o linie imaginară ce mergea din creştetul capului până în călcâie. Urechea, părul proaspăt tăiat, umărul dezvelit de rochia fără spate, şolduri fine, cută unde materialul se termină şi îi putea vedea pielea albă, străbătută de vene albăstrii, glezna fină înconjurată de o bretea de piele neagră.

- Hai ciocneşte cu noi!

- Hai.

Nu trecuse foarte mult timp de la ultima lor întâlnire. Încă se gândea la ea, chiar după ce primise telefonul îşi amintea de ultimul vis. Era ca un meci de fotbal ce intrase în prelungiri, ce era pe cale să se termine. Grozav, am făcut o analogie cu fotbalul, a râs când s-a gândit la asta. Imaginea ei zăbovise. Nu peste mult timp masa era gata şi toată lumea era înfometată. Carnea era făcută perfect, legumele erau proaspete, zemoase, iar vinul era dulceag, sec, ce-ţi lasă un gust plăcut în gură. Într-o poieniţă înconjurată de copaci cât vezi cu ochii, un grup de prieteni sărbătorea, asculta muzică, beau şi mâncau. Eroul nostru stătea lângă iubita lui, iar vizavi se afla slăbiciunea lui. După ce golise farfuria, stătea şi bea vin. Se uită peste masă, cum ea se descurcă cu furculiţa şi cuţitul. Privirile li s-au întâlnit, însă nu a durat decât o secundă, pentru că el i-a evitat privirea directă. În următorul moment a început o melodie de la The Doors:

„I looked at you

You looked at me

I smile at you

You smile at me

And we’re on our way

No, we can’t turn back, babe

Yeah, we’re on our way

And we can’t turn back

Cause it’s too late

Too late, too late

Too late, too late”.

 

S-au auzit versurile în timp ce ei îşi fereau privirile. Is it too late?, s-a gândit în timp ce-şi umplea paharul cu vin. Aude ceva din dreapta lui, dar nu poate să descifreze

- Ce?

- Ţi-am zis să-mi dai şi mie sarea, i-a spus  iubita lui.

- Ah, uite-o.

- Ce e cu tine?

- Nimic, cred că sunt puţin ameţit.

După câteva minute,  s-a ridicat de la masă şi a cerut o ţigară. A primit  un pachet. A scos  una şi a băgat-o în buzunar. Le-a spus că vrea să se plimbe puţin. Nu merg mult, i-a asigurat. Fata lui îl întreabă imediat dacă-l poate acompania, dar el a asigurat-o că nu stă mult.

Prietenul căruia i s-a destăinuit la ultima lor petrece s-a apropiat rapid. Eşti ok? Da, sunt bine, stai liniştit. Da? Bine, să nu stai mult. Nu, nu stau. Vezi că trebuie să punem cortul. Da, îl pun când mă întorc.

Soarele se pregătea să lumineze cealaltă parte a globului şi trimitea raze de adio lumii lor. Deşi era primăvară, încă se găseau frunze uscate prin iarbă. Coroanele copacilor foşneau în voia vântului. Mergea printre copaci, a sărit peste crengi căzute şi a călcat frunzele uscate. După câteva minute, a găsit un trunchi de copac uscat, căzut la pământ. S-a așezat pe el si a făcut o gaură în pământ cu călcâiul. Si-a scos ţigara puţin îndoită şi bricheta. În timp ce fuma se gândea la ea, la slăbiciune lui.

Voia să facă dragoste cu ea, să-i simtă buzele şi sânii. Să-i simtă coapsele strânse în jurul lui, să-i spună dulcegării la ureche şi să se joace cu zulufii ei. Vrea ca ea să-l strângă în braţe în timp ce se bărbiereşte dimineaţa. Să se trezească înaintea ei şi să o privească dezbrăcată, să-i studieze fiecare cută, fiecare linie pe care o face trupului ei. Să o care în spate când e obosită şi să-i dea trandafiri pentru că se asortează cu buzele ei. Să o facă să râdă cu lacrimi, ca apoi tot el să i le şteargă. Dimineţile, ea să fie îmbrăcată doar cu cămaşa lui şi să aibă părul răvăşit. Vrea ca ea să-i strângă braţul când e speriată, în timp ce privesc un film. Vrea ca ea să-i treacă mâinile prin păr când e nervos, calmându-l. S-a lăsat puţin pe spate şi a închis ochii. Un oranj îi apare, datorită razelor de soare ce-i încălzeau faţa şi îi luminau pleoapele. Auzea ciripitul păsărilor, mişcările frunzelor şi tumultul pădurii. Un foşnet venea din spate. A așteptat să se apropie mai mult de el, apoi  a deschis ochii. Punctul lui slab călca uşor prin iarbă. A simţit că are un deja-vu, parcă ar fi fost un scenariu din visele lui. Fără niciun cuvânt, el i-a făcut loc pe copac, iar ea s-a așezat.

- Cum m-ai găsit?

- Ţi-am urmat paşii.

- Au rămas urme pe pământ?

- Nu.

Stăteau unul lângă altul şi priveau în faţă. La un moment dat, el a întors capul spre ea. Lumina îi colora uşor pielea. El urmărea linia nasului, apoi mai jos în jurul buzelor rozalii, întredeschise. De la buza de jos a mers mai departe spre bărbia perfect rotundă şi a fost tentat să continue mai jos, însă a urmat linia maxilarului până la ureche. O ureche mică cu pielea moale şi parfumată. Câteva fire de păr mişcate de vânt îi atrag atenţia. S-a trezit când și-a dat seama că i s-a stins ţigara. A dat drumul chiştocului în groapa pe care o făcuse mai devreme, apoi a astupat-o şi a bătătorit pământul cu piciorul. Amândoi priveau acest proces atent fără să vorbească, se uitau că şi cum ar fi străin de ei.

- Prietena ta e foarte drăguţă, spune ea deodată, fără să-l privească.

- Da, este.

- E amabilă şi are un zâmbet superb, a continuat.

- Da, şi mie îmi place.

- Şi..

- Ce vrei de la mine? a întrerupt-o, apoi a prins-o de braţ. O privea furios, iar ei nu-i plăcea asta.

- Nimic, și-a descătușat braţul din prinsătura lui.

- Atunci de ce te tot uiţi la mine. De ce mă chinui? De ce nu mă ignori? De ce mă simt ca pe foc de fiecare dată când te văd?

- Vreau să văd dacă te uiţi la mine? Răspundea ea pe un ton jucăuş. Nu-l lua în serios şi asta îl enerva şi mai tare.

- De ce? a întrebat-o nervos.

- Pui prea multe întrebări, ai observat?

Tăcere. Se lăsase bătut, nu exista speranţă pentru o discuţie în care putea să o confrunte. Să-i spună ce simte. Se ridicase în picioare, se gândea să plece.

- Ai idee dacă există o substanţă care să-ţi intensifice visele? a spus ea și s-a ridicat. Era mai mică decât el şi trebuia să privească în sus. Dacă se apropia mai mult, el putea să-şi aşeze bărbia pe fruntea ei.

- Nu ştiu, de ce întrebi?

- Am avut un vis interesant pe care aş mai vrea să-l retrăiesc sau dacă nu, să pot să le controlez.

- Cum adică?

- Visarea lucidă, te „trezeşti” în vis şi îl poţi schimba, manipula după cum vrei tu.

- Şi ce ai vrea să schimbi tu?

- Eh, mai multe... nu ştiu, chiar ar fi interesant să pot să zbor sau să fac diferite scenarii. Ai fi regizorul filmului tău, fără convenţii şi reguli. Hai să mergem înapoi, până nu ne dau ăştia dispăruţi..

- Împreună.

- Ce?

- Dispăruţi împreună... asta cred că ar fi şi mai grav.

- Crezi?

- Sunt sigur, cât despre întrebarea ta, din ce ştiu eu, LSD-ul îţi provoca halucinaţii şi vise, însă nu mă crede pe cuvânt şi nu ştiu cât de mult te-ar ajuta pe tine. M-am interesat şi eu mai de mult despre vise şi droguri care-ţi pot creşte intensitatea şi din ce îmi aduc aminte mai era o substanţă melatonină, parcă. E o substanţă produsă natural de o parte din creier, care te ajută să visezi mai mult. Mi se pare că există şi nişte pastile, dar cel mai bine e să cauţi mai mult despre medicament, înainte să-l iei.

- Ah, da, mersi, o să caut şi eu mai mult despre asta. Îmi plac visele, iar pe unele nu vreau să le uit. Chiar şi coşmarurile. Într-un coşmar totul pare atât de real şi câteodată chiar mă trezesc speriată.

- Pentru asta sunt filmele.

- Pe mine nu mă ajută prea mult. Să nu înţelegi că mă dau mare, că mie nu îmi este frică, ci doar că în timp ce privesc filmul ceva mă scoate din stare, un zgomot afară, sfârşitul ecranului, senzaţia că e fictiv etc.

- Da, înţeleg, dar de ce ai vrea să ai coşmaruri?

- Nu, nu vreau neapărat, dar nu m-ar supăra un coşmar care să mă sperie din când în când.

- Cam acum un an am început să mă interesez despre vise, a zis ea după o pauză în care şi-a aranjat gândurile, am început să-mi notez tot ce visez. Ce-mi aduc aminte.

- Şi ai notat ceva interesant?

- Ah, multe chestii, o să râzi dacă le citeşti, a râs de vorbele ei, apoi s-a împiedicat de o creangă, dar el a reușit să o prindă.

- Se pare că trebuie să fii mai atentă şi cu viaţa reală, a spus el zâmbind.

- Da, da, aşa e, acum să nu crezi că vreau să trăiesc într-o lume a viselor. Nu, mie îmi place viaţa asta, reală, dacă vrei. Însă vreau să ştiu şi ce se petrece când dorm şi de ce. Cred că aflăm mai multe despre noi prin vise, simboluri, înţelegi tu. După ce a spus astea a ţopăit câţiva metri până la o floare galbenă.

- Da, văd că eşti foarte pasionată despre subiect.

- Da, să ştii, e o slăbiciune de-a mea, răspunde, în timp ce venea spre el cu floarea la piept.

- Aha, un punct slab, ai putea spune.

- Da, exact.

- Nu mi-ai zis ce ai notat în caietul viselor.

- Ah, da, păi, uite, eu am o chestie cu Olive din Popey marinarul. Mă sperie. E mult prea slabă... şi nasul şi părul au ceva care mă deranjează. Şi, într-o noapte, am visat că arătăm că ea şi m-am speriat serios.

- Nu râzi de mine?

- Nu, ţi-am zis că e ciudat.

- Da, asta e foarte bună. Am și eu ciudățeniile mele, dar nici chiar așa.

Au mers împreună spre locul unde aveau să înnopteze. Tăcuţi, călcând unul lângă altul. Când au ajuns aproape de grup el deschide iar gura.

- Îmi place cum te-ai tuns, arăţi admirabil. I-a zâmbit, cu adevărat, pentru prima oară.

- Da? Mulţumesc, ce drăguţ din partea ta.

- Plăcerea e de partea mea.

Când au ajuns înapoi, el şi-a instalat cortul, apoi a revenit la petrecere. Au sărbătorit aniversatul, au băut şi s-au distrat până spre dimineaţă. El a adormit cu gândul la părul ei proaspăt tăiat.

A doua zi, înainte să plece, au dat un toast cu pahare cu suc, iar aniversatul a venit cu ideea să plece la vară în Viena, cât mai mulţi. Există hosteluri cu camere de opt persoane, e ieftin şi au şi mic dejun. Erau aşezaţi într-un semicerc, iar de la stânga la dreapta spuneau dacă vor să vină sau nu. Da, Nu, Nu ştiu, Poate, Da, un Da convingător i s-a strecurat printre buzele punctului slab, Da, Nu cred. Era rândul lui. Şi eu... spune după câteva secunde, privindu-şi punctul slab. Şi noi, îl completează iubita lui. Da, aşa e. Şi noi.