Cristian Tuzlaru

 

Poveste de pe bancheta din spate

 

 

Până la urmă dacă toate astea nu l-ar fi obosit atât de mult, cu siguranţă că ar fi putut să se deschidă şi să reuşească tot ceea ce îşi programase iniţial. Îl oboseau la culme desele şi gravele ruperi de ritm ce îi pricinuiau bătăi de cap interminabile. Mai era şi Matilde care nu îl lăsa să se odihnească. Nu putea să înţeleagă că o femeie e acolo, aşa un fel de umplutură care vine la braţul omului doar ca să împlinească acte simple, precum o plimbare între casă şi bar, meniul zilnic şi chiar dese reprize scurte, dar intense de iubire nebună.

În alunecarea ei caldă, vremea trecea pe lângă el fără să îi pese. Zilele miroseau a bere, iar nopţile a nimic. Uneori, prea rar, a femeie. El mirosea întotdeauna a Matilde, dar gândul ce prilejuia aceasta faptă era unul secret, cu un înţeles aproape magic de ilegalitate şi crimă. Matilde nu se simţea înşelată, nici nu avea cum să îşi dea seama de acest fapt dureros, dar atât de duios şi intim pentru Flo.

În mod ciudat, astăzi, câmpul lui vizual este limitat între un pahar de bere şi unul de suc. Paharul de bere e de-abia cât un ţap, dar cineva îi spusese că esenţele tari se păstrează în recipiente mici şi asta îl mulţumea pe deplin.

Inconştient întindea mai des mâna către paharul de suc, decât către ţapul de bere. Un radio dogit răsuna neclar o melodie la modă (pentru moment abonatul nu poate fi contactat), în timp ce cafeaua face spume fierbând încet un zaţ deja obişnuit cu atmosfera, păstrând doar puţine nuanţe de cofeină şi culoare). În faţa blocului steagul ţării flutura măreţ adunând protector pale de vânt ce sperie vrăbiile puse pe ceartă la aceasta oră matinală. Gâlceava lor[1] zilnică contrasta cu desele momente de linişte cu Matilde, pe care reuşeau să le împartă egal în singurătatea oferită de propriile persoane. În doi orice lucru pare frumos, şi ei erau în stare să jure că nu îi deranja nici singurătatea, atât timp cât se suportau unul pe celălalt.

În acest moment greu, un pui de ţigan se opri în faţa blocului. Îşi parcă tacticos mașina lângă robinet şi începu să o spele (locatarii au instalat lângă scara C un robinet pentru spălat covoare înainte de Paşti). Apoi cu apa şiroind pe parbriz viră la dreapta către o destinaţie incertă. Maşina cu o singură roată acţionată de o sârmă pare să poarte puradelul către un vis în care ar fi pus pe altcineva să îi spele mașina cea adevărată, la aceeaşi oră a zilei, dar în alt segment de timp, situat undeva înspre viitor.

Robinetul continua să curgă, ţigănuşul fiind prins de propria proiecţie automobilistică, în timp ce Matilde râde sănătos pe seama acestor ultime evenimente, presupunând că lăsase intenţionat robinetul să curgă «dintr-o pornire genetică de a nesocoti limitele» sau  « închiderea robinetului ar fi însemnat asumarea unei convenţii care i-ar fi ştirbit necondiţionat recunoscuta independenţă etnică». Bla-bla-bla, Matilde se ţinea numai de astfel de chestii, uneori  le şi gândea, încercând să îmbrace orice act simplu într-o haină scumpă scoasă parca forţat din pagina de cultură a unui jurnal central de tiraj mediu. Flo aproape că nu o auzea, meditând cu privirea pierdută între ţapul de bere şi paharul de suc.

Afară e soare, un fel de primăvară proaspătă care anunţă un an agricol excelent pentru majoritatea comercianţilor ilegali de cereale. Pe balcon, Matilde încerca cu greu sa îşi « asume[2] » primele raze de soare, astfel încât cu ochelarii care fuseseră la modă vara trecută şi cu o carte în mâna se expunea locatarilor din blocul vecin, în toată splendoarea ei. O prinde bine costumul de baie, deux-pieces, de nuanţă verde-albăstruie. Flo se gândeşte că seamănă cu o algă uriaşă pregatită oricând să se alipească unui corp străin (în plus, dacă Marele zid chinezesc are verzeala zidurilor, cuantificată în tone, cam ce cantitate ar putea fi văzută din cosmos).

Relaxat, Flo închise radioul. Ilie Dobre confundase pentru a nu ştiu câta oară, un şut nereuşit cu un gol de tip sud-american. Divizia A e pe o pantă descendentă de ani de zile. Ofiţerii acoperiţi pot induce în eroare prin mită. Până la urmă şi la urmă, noaptea trecută nu a fost una reuşită şi nici măcar nu a putut să se îmbete. Pentru a nu se mai certa cu Matilde se hotărâse să meargă la lecţiile de salsa. Matilde mergea de câteva luni, şi îl ameninţa că o să îl însele cu instructorul, un tip culturist, posesor de coada flamenco şi IMS aparent tunat. Desigur, un snob pentru că îşi vopsise imeseu' în nuanţe de floarea soarelui, deşi nu se ştia sigur dacă reuşise să îl înmatriculeze cu asemenea nuanţe. Oricum, din răutate, Flo presupunea că instructorul nu ştia nici măcar întoarcerea din trei mişcări, dar se decise să îl tolereze măcar timp de câteva ședințe de salsa. Să îi arate Matildei că îi pasă. De ea şi de muzica latino-americană.

Se întâmplase invers, era de fapt un concert folk cu tineri cantautori, cursul fiind desigur amânat pentru o dată incertă. Poate că instructorul fugise în lume sau măcar la munte, cu vreo elevă, alta decât Matilde. De supărare, se ameţiseră – Flo nesuportând folkul, iar Matilde absenţa virilă a instructorului.

            Ce poţi să faci aşa e viaţa, Flo era bucuros că nu ieşise cu mașina în oraş, mai ales că văzuse o Dacie plină de rockeri care încercaseră să dărâme un stâlp. Se simţea destul de ameţit, nici nu putea să sune salvarea sau poliţia să vină să vadă ce au ăia. Sau să le ia măcar alcoolemia. Oricum, Matilde adormise pe umărul lui în taxi, prilejuindu-i lui Flo să constate că hainele ei încă mai miroseau a balsam de rufe. Era ciudată fata asta, pentru că nu folosea nici un parfum, dar din mirosul ei şi cel al balsamului de rufe rezulta un soi de mireasmă pur afrodiziacă. Multă vreme Flo urmărise Discovery channel pentru a afla dacă nu cumva exista indivizi cu anumite deficienţe ale glandelor sudoripare. Nu ştia nimic, nu reuşise să afle, dar încă era convins că mirosul Matildei nu putea fi decât unic şi inexplicabil ca substanţă. Despărţiţi uneori multă vreme, îi persista în nări mirosul Matildei, aşa cum nu reuşea să spele, nici după zeci de duşuri mirosul obişnuit al ei. Fapt dificil pentru evoluţia lui ca bărbat, pentru că aventurile erau aproape excluse. Când se întâmplau şi acestea, rămânea cu un gust amar. Probabil că femeile comunică între ele prin intermediul bărbaților, aşa că mirosul Matildei devenea insuportabil pentru o persoană de gen feminin. Oricum, Matilde era destul de dezinteresată în a afla dacă a fost înşelată. Avea uneori îndoieli, Flo nu mai avea aceeaşi marcă olfactivă, dar gândul acesta dispărea rapid cu viteza unui serviciu de tenis de câmp.

Altfel, Matilde nu avea nimic împotrivă, atât timp cât el nu întârzia prea mult. Erau anumite lucruri care deveniseră anoste. De fapt, nu erau plictisitoare, ci intraseră atât de mult în cotidian încât îşi pierduseră valoarea iniţială. Educaţia lui, cei 7 ani de acasă îl determinau să aibă remuşcări de fiecare dată când greşea şi astfel să nege animalul din el. Instinctul se temperează prin educaţie, astfel încât Flo reuşea să împlinească anumite acte pur instinctuale omiţând involuntar tot ceea ce fusese învăţat, pentru a se putea simţi împlinit.

Văzuse la teve un tip care colecţiona nisip ars de fulgere, aparent un soi de sticlă spontană ca formă, pe care apoi îl cizela, şi astfel începuse să îşi dorească să creeze ideea de a face ceva. A început totul prin a medita îndelung ce ar fi bine să facă, cum să se orienteze. Încă nu o ştia pe Matilde, având impresia vagă că are timp numai pentru el. Își lua săptămânal o revista şi căuta acolo de lucru, imaginându-se la patru ace în faţa nu știu cărui manager de firmă. Se recomanda om bun la toate, doar că nu reuşise niciodată să ajungă la vreun interviu real. Era încântat şi se transpunea în situaţia de fi evaluat, pentru ca apoi, înaintea oricărei experienţe de acest gen, să se declare mulţumit şi să refuze politicos orice invitație. Scuze avea destule, dar nu reuşea să facă ceva cu adevărat. Nu îi ieşea din cap, tipul din film care provoca descărcări electrice instalând nişte fiare cu rol de paratrăsnet pe o plajă. Nisipul topit de fulger lua apoi forme ciudate pe care el doar le atenua. În plan ideal, Flo înţelegea că poţi lua lucrurile aşa cum sunt şi nici nu trebuie să te chinui prea mult să le schimbi.

            Până la urmă se mulţumi cu puţin. Ca de obicei. Îşi dorea să cunoască lumea, diferită de cea de la teve, sau cea pe care o studia de la balcon, privind pierdut spre un orizont neclar, atât de indiferent şi lipsit de curiozităţi. Desigur, soluţia i-a fost oferită de cineva de pe la club, şi astfel Flo deveni unul dintre cei mai tineri şoferi de taxi din oraş. Desigur, nu avea parte de insomniile lui Bobby de Niro, în schimb făcea eforturi în a descoperi oraşul noaptea. Setea lui de cunoaștere devenea din ce în ce mai insaţiabila, avea o pofta nebună în a conduce fără grabă şi a desluşi în linişte câte o poveste. Povestea de pe bancheta din spate. Deloc neglijabile cantitativ, poveştile de pe bancheta din spate tocmai îşi atinseseră apogeul când Flo a cunoscut-o pe Matilde. Treptat, Matilde devenise clientul preferat, mai bine spus el era şoferul preferat, deşi se vedeau doar dimineaţa când se termina tura pentru Flo. În cele din urma, Flo luă o hotărâre grea pentru el şi încercă să lucreze şi ziua pentru a preveni orice absenţă nemotivată a Matildei din taxiul său. Ca orice femeie tânără şi practică, Matilde făcu primul pas şi astfel se întâmplă scena mutării împreună, cu taxi cu tot, însa fără visul lui Flo de a face ceva serios cu viaţa lui, în genul filmului în care un tip provoacă fulgere pentru a-şi demonstra că are un scop în viaţă prin prelucrarea sticlei semi-naturale.

Un timp totul a fost bine, cu unele tente de ok. Ok, pentru că în timpul liber savurau siropuri americane, filme cu tineri care se iubesc, dar numai undeva spre finalul filmului, the end, realizează acest sentiment. Mai adaugi şi câteva cântece celebre, desigur în varianta cover şi siropul e gata. Matilde şi Flo erau în stare sa savureze 3-4 astfel de filme pe zi.

În cele din urmă, Flo începu să se plictisească. Îşi relua turele de noapte, dar nimic nu mai era ca înainte, nici măcar povestea de pe bancheta din spate. Nici măcar un banc reuşit nu mai putea să afle noaptea. Clienţi puţini, el mecanic prost şi tocmai devenise celebru episodul teribil în care nişte tembeli sechestrează un șofer şi apoi îl duc pe un câmp unde îl strâng de gât şi îl îngroapă. Desigur, analizând pertinent cazul, Matilde constată că toată povestea aceasta cu aer destul de verosimil, seamănă izbitor cu asasinatul lui Iorga, cu autori probabil legionari sau nu ştiu ce fel de agenţi dubli. Resemnat, Flo nu înţelegea cum o facultate te face atât de înţelept. El simţea pur şi simplu lipsa poveştii spusă în spatele lui, de o voce total necunoscută pe care apoi o uita. Avea o imaginaţie deosebită, reuşea să sistematizeze poveştile de o noapte şi apoi să o reţină pe cea mai interesantă. Dacă nu exista una, inventa, crea din celelalte o altă poveste captivantă doar pentru Matilde. Uneori, o durea spatele, iar Flo o frecţiona cu cine ştie ce unguente pe bază de camfor şi mentol, însă după ce se termina povestea, masajul începea să capete tente erotice, aparent inutile deoarece Matilde adormea cu mult înainte de a se termina povestea.

Oficial plictisit, Flo începu să se regăsească. Încetul cu încetul, îşi formă un alt cerc de clienţi, pentru ca apoi să o înşele pe Matilde fără să îşi dea seama. Fără a furniza prea multe detalii, Flo se declară pur şi simplu dezamăgit de fapta sa şi nu mai dădu pe acasă vreo 3 zile. Dormi în maşină, dispăru cu totul, timp în care Matilde atinse un soi de extaz isteric, presupunând că Flo a împărtăşit acelaşi final ca Iorga în perioada interbelică. Până la urmă apăru la ușa smerit şi aproape pocăit, însă fără flori (deşi se gândise intens la nişte frezii) sau ciocolată. Inspiraţia de moment îl împinse să amâne puţin întoarcerea acasă, astfel încât observase într-o vitrină ceva mult mai deosebit şi practic decât frezii portocalii sau amandine. Astfel că întoarcerea din pădurea unde ar fi putut să împărtăşească aceeaşi soartă cu Iorga fu înlocuită cu introducerea în mediul său intim a unui ursuleţ pe model american – teddybear loves you, scria pe eticheta - diferit total de Moş-Martinul de cauciuc pe care îl aveau când erau mici, produs la Arădeanca. Derutată de acest destin crud, Matilde se consolă rapid cu ajutorul ursuleţului care primi automat identitatea de Puiu. Puiu deveni oficial amantul platonic al Matildei şi confidentul ei special. În plus, îndeplinea discret funcţia de pernă, mai ales în excursii când Flo se îmbăta şi aduna sub el toate pernele. La un moment dat, dupa o partidă uluitoare de sex, Puiu fu transformat în ştergar, astfel că viaţa lor devenea din ce în ce mai completă prin prezenţa lui Puiu.

Pe de altă parte, Flo încă se simţea vinovat. Ideea cadoului ca scuza pentru fapta sa nemărturisită începu să o considere nereuşită. Matilde se ataşă şi mai mult de Puiu, pentru ca într-o dimineaţă să îl găsească ascuns la ea în poşetă. Probabil, că îl ducea cu ea la serviciu să îl arate colegelor ei bătrâne şi frustrate. Ratarea scopului iniţial îi produse răni incurabile lui Flo. Fără să gândească prea mult, experienţele cu ursuleţi se repetau periodic, deşi în inima tinerei femei nu mai era loc pentru nimeni în afara lui Puiu. Restul urşilor fu exilat pe balcon, prin dulapuri sau pur şi simplu făcuţi cadou la piticii de pe scară. Frustrat, Flo nu mai ştia ce să facă. Nu putea să nu o înşele pe Matilde, dar ea nu era în stare să mai accepte alţi ursuleţi. Pentru a se simţi în continuare fericit, Flo începu să îi depoziteze în taxi. Propriu-zis, îl redecoră, mai ales că de la o vreme, făcea tură de noapte, iar ziua distribuia marfă la diferite magazine (prin acest sistem dur de ture duble reuşise, împreună cu un coleg mediocru, să achite ratele la taxi, excluzând astfel din activităţile lor ilicite şi aceea de a transporta periodic şi vinde la negru, diferite cantităţi de salam, carne macră sau oase garf, furate de nişte relaţii de la abatorul spaniol).

Deşi realiza că petrece puţin timp cu Matilde, Flo continua să cumpere ursuleţi  din ce în ce mai originali. Avea chiar şi un ursuleţ bleu cu funcţie de odorizant, însă trebui să renunţe la el pentru că îi crea o alergie teribilă colegului, iar ca parteneri de afaceri trebuiau să determine o senzaţie de consens, tolerându-şi reciproc preferinţele. De asemenea, ca proaspăt capitalist dobândi invidia colegului său de tură care vedea în acest fapt al decorării cu ursuleţi a taxiului o idee comercială extraordinară. Aparenţa de ludic a taxiului constituia un adevărat magnet pentru familiile cu copii ziua şi femei singure, noaptea. În mod clar, nimeni nu ar fi putut presupune adevărata simbolistică a urusuleţilor, dar ar fi putut fi lesne confundată cu un rebranding reuşit al produsului în care îşi permiteau să investească toţi banii.

Zilele trecute Flo a dispărut iarăşi. Nu ne-am alarmat deloc, îl cunoaştem bine şi ne dăm seama că iar îşi închipuie că a făcut nu ştiu ce păcat îngrozitor, pentru care are nevoie de mult timp să îl analizeze. Până la urmă, a apărut după vreo 3 zile, însă de data asta fără nici un ursuleţ. Şi nici cu alte cadouri, fiind astfel privit cu indiferenţă reţinută de Matilde. Doar cu o pungă cu sticle de bere şi mici. După grătarul de rigoare ne-am apucat în tăcere, să numărăm şi am ajuns la o cifră exagerată. Adunând tot ce am găsit în mașină, inclusiv brelocuri şi brichete, am realizat spre stupoarea comună a celor prezenţi că maşina era populată de circa 76 de teddy bears de toate culorile şi mărimile.

Am făcut un foc mare de tot, pentru ca apoi să ne amintim de tabăra din clasa a VII-a, când Flo a fost linşat de nişte ţărani de acolo de la munte, din nordul Moldovei, pentru că a fumat după o căpiţă, neştiind că mai târziu, în ochii Matildei îşi va fi ratat destinul de erou datorită ignoranţei şi lipsei de inspiraţie a unor ucigaşi de taximetrişti.